ALERTĂ - Rusia, cel mai mare exportator mondial de grâu, și-a epuizat rezervele și OPREȘTE exporturile de cereale
Dimensiune font:
Rusia, primul exportator mondial de grâu, îşi suspendă exportul mai multor cereale - grâu, secată, orz şi porumb - până la 1 iulie, a anunţat duminică Ministerul rus al Agriculturii, relatează AFP.
Moscova a hotărât la începutul lui aprilie să-şi limiteze exporturile de cereale - la şapte milioane de tone - până la 30 iunie, motiv pentru care a fost criticată de organizaţii multilaterale ca FAO, OMC şi OMS, care se tem că aceste restricţii în timpul pandemiei noului coronavirus ar putea să conducă la penurii alimentare.
Însă, duminică, aceste cote au fost ”în întregime epuizate”, a precizat ministerul într-un comunicat.
Astfel, exporturile de cereale ”urmează să fie suspendate până la 1 iulie 2020”, a anunţat Guvernul.
Rusia este primul exportator mondial de grâu şi unul dintre principalii producători şi exportatori de cereale din lume.
Guvernul rus a anunţat la jumătatea lui martie că intenţionează să pună în aplicare restricţii ale exportului anumitor produse alimentare, din cauza pandemiei covid-19, pentru a asigura stabilitatea pieţei naţionale.
Această decizie riscă să provoace o creştere şi mai mare a cursurilor, deja mari. Vineri, pe Euronext, tona de grâu se tranzacţiona cu 199 de euro la termen în mai, iar cea de porumb cu 165,75 euro la termen în iunie.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau