Au apărut primele probleme la calea ferată Gara de Nord-Aeroportul „Henri Coandă"
Dimensiune font:
Din cauza unor probleme tehnice neprevăzute, se înregistrează mici întârzieri în circulaţia trenurilor pe ruta ruta directă Gara de Nord - Aeroportul Henri Coandă, anunță CFR SA.
„Dat fiind faptul că este prima secţie de cale ferată, pe care se aplică sistemul de operare de tip «cadenţat», pe o linie nouă şi cu o instalaţie nouă, au apărut aceste probleme tehnice, însă ele au fost deja identificate şi vor fi rezolvate în scurt timp, astfel încât circulaţia trenurilor spre şi dinspre Aeroport să se desfăşoare in condiţii normale de trafic”, se arată în comunicarea companiei.
CFR a anunţat, miercuri, că trei operatori de transport feroviar vor asigura serviciul de călători între Gara de Nord şi Aeroportul Internaţional Henri Coandă, cu 72 de trenuri, odată cu intrarea în vigoare a noului Mers al Trenurilor, valabil pentru perioada 13 decembrie 2020 (ora 00:00) – 11 decembrie 2021 (ora 00:00).
Legătura directă dintre cea mai mare gară a Capitalei şi cel mai mare aeroport al României va fi asigurată pe relaţia Bucureşti Nord – Mogoşoaia – Aeroportul Internaţional Henri Coandă Bucureşti şi retur de 36 de perechi de trenuri care aparţin SNTFC CFR Călători, Regio Călători şi Transferoviar Călători.
SNTFC CFR Călători (compania naţională de transport feroviar de călători) va avea pe această rută 42 de trenuri, dintre care 20 de trenuri vor circula între orele 0:00 – 10:16 şi 22 de trenuri între orele 14:30 – 24:00. Operatorul privat Regio Călători va avea 20 de trenuri, dintre care 12 trenuri vor circula între orele 21:50 – 5:36 şi 8 trenuri între orele 9:50 – 14:56, iar cealaltă firmă privată, Transferoviar Călători, va avea 10 trenuri, dintre care două trenuri vor circula între orele 2:30 – 3:36, şase trenuri între orele 10:30 – 14:16 şi două trenuri în intervalul 20:30 – 21:36.
Pentru realizarea legăturii directe dintre Gara de Nord şi Aeroportul Henri Coandă din Otopeni, CFR SA a derulat două mari proiecte de construcții feroviare: dublarea liniei de cale ferată Mogoşoaia – Baloteşti (contract în valoare 50,5 milioane lei, finanţat de la bugetul de stat) şi construcţie linie nouă pentru Racord C.F. (din zona Odăile) la Terminalul T1, Aeroportul Internaţional Henri Coandă Bucureşti (contract în valoare de aproape 412,72 milioane lei, finanţat din fonduri europene şi buget de stat).
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau