Avem 1,2 milioane de persoane casnice. Numărul celor de 45-49 de ani s-a dublat, al celor de 60-64 de ani s-a triplat

 În documentele publicate de INS după Recensământul din 2021, Nicoleta Apetrei apare ca fiind „casnică”. E una din cele 1,2 milioane de persoane auto-declarate „casnice” din România. Numai că lucrurile nu stau nici pe departe așa.

Nicoleta a fost coafeză și manichiuristă la o firmă de stat înainte de pandemie, iar după pandemie și-a reluat activitatea, dar pe cont propriu. ”Am deja clientela formată, merg la domiciliul clientului sau vin doamnele la mine”, mărturisește ea. 

Nu are firmă, totul are loc la negru, dar „când simt că o să am bani destui o să-mi fac o firmă, poate deschid și o mică frizerie”, mai spune visătoare Nicoleta, care la Recensământ s-a declarat „casnică” pentru că nu are oficial un loc de muncă și nici nu e șomeră întrucât nu-și caută un job.

Într-o discuție cu HotNews, Maria Voinea, cercetător asociat Academia Română, Institutul de Sociologie și expert în Sociologia familiei confirmă această tendință.

„Avem pe de o parte aceste femei care și-au găsit o activitate generatoare de venit- în economia gri cele mai multe- care s-au declarat casnice deși ele prestează o activitate comercială. Avem apoi persoanele de 50+ care și-au pierdut locul de muncă și care nu mai vor să se angajeze petru cei câțiva ani rămași până la pragul vârstei de pensionare și se întrețin din diverse activități și avem persoane care la momentul recenzării erau într-adevăr casnice dar care aveau o promisiune de a începe lucrul în viitorul apropiat”, explică Maria Voinea. 

Pe rețelele sociale e plin de anunțuri prin care (de regulă) oamenii se oferă să prepare diverse bunătăți culinare (feluri de mâncare și deserturi- în special cozonaci). ”Nu dăm factură”, se precizează în unele anunțuri.

De notat că între cele două recensăminte conduse de INS, numărul casnicelor din grupele de vârstă 45-49 de ani s-a dublat, cele de 50-54 de ani au crescut de 1,7 ori iar la 60-64 de ani numărul persoanelor casnice s-a triplat. 

În Suceava, Caraș-Severin și Botoșani avem cea mai mare pondere a casnicelor în totalul populației rezidente- aproape 10%. Cea mai mică pondere e în Capitală, Cluj, Ilfov și Brașov

Indiferent de definiția folosită, a fi casnică este în mod clar o practică minoritară, arată un studiu norvegian. Persoanele casnice- că sunt bărbați sau femei- sunt suprareprezentate în rândul celor mai puțin educați, a celor cu limitări de sănătate, a femeilor cu mulți copii, a imigranților și a celor cu un partener cu un venit destul de mare.

În cazul persoanelor casnice „pe bune” Institutul European pentru Egalitatea de Gen (EIGE), arată că treburile casnice, îngrijirea copiilor și îngrijirea persoanelor cu dizabilități și alte afecțiuni împărțite în mod inegal în Europa

EIGE a constatat că aproximativ 91% dintre femeile cu copii petrec cel puțin o oră în fiecare zi pentru treburile casnice - iar această cifră scade la 30% în rândul bărbaților .

Cercetarea a arătat că o mare parte din această diviziune inegală a muncii se datorează rolurilor înrădăcinate de tradiții. Nivelul educației joacă și ele un rol. Femeile cu mai multă educație petrec mai puțin timp în treburile casnice, dar, în cazul bărbaților, este invers.

EIGE a constatat că femeile angajate cu înaltă calificare „externalizează” frecvent treburile casnice, în timp ce bărbații par să fie mai „zgârciți” și evită să cheltuiască bani pe sarcini pe care le pot face singuri.

În ultimul deceniu, Franța, Luxemburg, Italia, Germania și Spania au înregistrat o creștere semnificativă a egalității în familie.

La celălalt capăt al scalei, Cehia, Ungaria, România, Slovenia și Bulgaria au regresat toate în ceea ce privește egalizarea condițiilor de concurență în echilibrul de putere între genuri, arată Institutul European pentru Egalitatea de Gen

În Europa, statisticile arată că, în medie, 79% dintre femei se ocupă de treburile casnice și gătesc zilnic, față de doar 34% dintre bărbați.

Acest decalaj este cel mai mic din Suedia și cel mai mare în Grecia.