Avertismentul momentului de la BNR pentru toți românii: se întâmplă în 2023 cu prețurile, inflația, dobânzile, este oficial
Dimensiune font:
Când vine vorba de banii românilor, inflația a venit cu o lovitură foarte dureroasă pentru puterea de cumpărare și nivelul de trai. Pe de o parte, intervențiile BNR au stabilizat situația din țară. Pe de altă parte, creșterea dobânzilor a dublat ratele la bancă ale multor români cu credite ipotecare.
În contextul crizei financiare care începe să-și facă resimțite efectele pe meleaguri mioritice, Mugur Isărescu a venit cu câteva mențiuni suplimentare legate de inflația din țara noastră. Nu de alta, dar aceasta pune cele mai multe probleme nu doar românilor obișnuiți, dar și marilor companii, băncilor, supermarketurilor. Între timp, după cum a afirmat șeful BNR, specialiștii economici ”se bat cu ea”, iar ai noștri se pare că fac o treabă semnificativ mai bună decât în alte state europene.
România și lupta cu inflația
Pentru un moment, în ultimul an, România era pe primul loc în Europa atunci când vine vorba de rata inflație. Între timp, a ajuns pe locul opt, șapte alte state fiind mai vulnerabile comparativ cu țara noastră.
"Ne-am preocupat în continuare de stabilitatea preţurilor. Avem în România o creştere masivă a inflaţiei, dar peste tot în lume s-a întâmplat, asta nu înseamnă că ne spălăm pe mâini. Dacă ne uităm şi facem comparaţii, că nu poţi să te uiţi numai la tine, trebuie să te uiţi şi ce se întâmplă în lume, nu?
Din 2019, în condiţiile în care ne-a preocupat stabilitatea financiară, vedeţi curba, cu un an înainte era chiar pe locul întâi, cea mai mare inflaţie din Uniunea Europeană. Am ajuns pe locul opt”, a explicat Mugur Isărescu într-o conferinţă privind lansarea raportului asupra stabilităţii financiare – decembrie 2022, la finalul zilei de ieri.
„Vezi la România 14,6 să ne putem compara cu alte ţări. Şi ţări cu care obişnuiam în trecut să spunem concurăm în sensul de hai să luăm modelul Poloniei, să luăm modelul Cehiei, să luăm modelul Ungariei şi aşa mai departe, au avut o inflaţie care, comparativ, ne-a depăşit.
Mai mare decât la noi. Ce vrea să spună această realitate, aceste cifre? În România este inflaţie, ne batem cu ea, trebuie să asigurăm şi stabilitatea financiară şi progresele în ceea ce priveşte inflaţia se vor face treptat”, a adăugat guvernatorul BNR.
Ce este diferit față de criza din 2008 – 2009
Deși au ajuns în presă mai multe paralele cu criza financiară din 2008, șeful BNR atrage atenția asupra faptului că, la acea vreme, marile probleme plecau de la creditele neperformante, pe care oamenii nu-și mai permiteau să le plătească. La momentul de față, mai ales în România, majoritatea românilor își plătește datoriile la bănci.
„Noi am avut, în ceea ce priveşte rata fondurilor proprii, de la început, preocuparea de a cere băncilor să fie bine capitalizate pe fondurile proprii. Şi suntem chiar cu o capitalizare mai bună decât media europeană, or fi ţări europene cu o rata fondurilor proprii peste noi, dar suntem pe verde.
Mare problemă, în special după criza din 2008 – 2009, au fost creditele neperformante, atât de mare încât putea să dărâme sistemul bancar din România. (…) Rezolvarea problemei creditelor neperformante în România a fost o evoluţie pozitivă, care ne-a salvat de necazuri şi stăm acum chiar mai bine decât media europeană”, a afirmat el.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau