Călători ifoarte ieftine cu trenul pentru studenți

index

Dimensiune font:

| 30-09-2024 16:15

Studenţii în vârstă de până la 30 de ani, înmatriculaţi la forma de învăţământ cu frecvenţă în instituţiile de învăţământ superior acreditate din România şi din Academia Română, beneficiază de facilităţi la transportul feroviar intern la toate categoriile de trenuri, clasa a 2-a, pe tot parcursul anului calendaristic, a anunţat CFR Călători.

Potrivit unui comunicat al CFR Călători transmis luni AGERPRES, studenţii pot beneficia de bilete de călătorie cu reducere 90% şi de abonamente lunare cu reducere 90% cu număr nelimitat de călătorii, pe distanţe până la 300 km.

Studenţii cu unul sau ambii părinţi decedaţi, precum şi studenţii proveniţi din centrele de plasament sau care au fost în plasament la familia extinsă, substitutivă sau la asistent maternal beneficiază de bilete de călătorie cu reducere 100% şi abonamente lunare cu reducere 100% cu număr nelimitat de călătorii, pe distanţe până la 300 km.

În cazul călătoriei la clasa 1 sau la vagon de dormit/cuşetă, studenţii vor achita integral diferenţele tarifare.

De la 1 decembrie 2024, facilităţile acordate studenţilor (inclusiv şi celor din anul I) la călătoria cu trenul (bilete/abonamente lunare) se vor acorda numai în baza legitimaţiei de student pentru reducere/gratuitate la transport vizată pentru anul universitar 2024-2025.

CFR Călători precizează că aplicaţia de cumpărare bilete online a fost dezvoltată, astfel că începând cu 1 octombrie 2024 include şi funcţionalităţile specifice pentru procurarea biletelor/abonamentelor online aferente studenţilor beneficiari de gratuitate. Aceştia trebuie să îşi creeze un cont personal de utilizator, iar după autentificarea pe cont este necesară înregistrarea ca student prin completarea datelor specifice (facultate, serie legitimaţie, etc.), urmând ca în final (după ce datele sunt confirmate de către facultate) să primească pe e-mail ID-ul de student cu care va putea ulterior să îşi procure biletele online.

La verificarea călătoriei în tren, în cazul în care studenţii nu prezintă documentele aferente (legitimaţia de student pentru reducere/gratuitate la transport, în original, vizate sau adeverinţa care atestă calitatea de student în anul I, în original, plus un act de identitate) sau prezintă alte documente eliberate de unităţile de învăţământ superior de apartenenţă, aceştia vor fi consideraţi ca fiind fără bilet/abonament de călătorie şi vor fi trataţi conform legislaţiei în vigoare (vor suporta plata tarifelor de taxare în tren - superioare tarifelor de la casele de bilete), precizează sursa citată.  

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA

1. Informatii generale privind concedentul, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Ion Neculce, cu sediul administrativ in sat Razboieni, F.N., judetul Iasi, telefon 0232/710.880, email: office@primaria- ionneculce.ro, cod fiscal 4541050. 2. Informatii generale privind obiectul concesiunii, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie concesionat: -teren in suprafata de 2.539 mp, situat in extravilanul satului Prigoreni, comuna Ion Neculce, nr.cadastral 62719, Carte funciara 62720; -teren in suprafata de 2.539 mp, situat in extravilanul satului Prigoreni, comuna Ion Neculce, nr. cadastral 62720, Carte funciara 62720; -teren in suprafata de 1.374 mp, situat in extravilanul satului Prigoreni, comuna Ion Neculce, nr.cadastral 62721, Carte funciara 62721; -teren in suprafata de 1.165 mp, situat in extravilanul satului Prigoreni, comuna Ion Neculce, nr. cadastral 62722, Carte funciara 62722; ce apartin domeniului privat al Comunei Ion Neculce, conform caietului de sarcini, O.U.G. nr. 57/03.07.2019 si H.C.L. al Comunei Ion Neculce nr. 94/17.10.2024. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, la sediul institutiei sau electronic, prin e-mail: office@primaria- ionneculce.ro. 3.2. Denumirea si adresa serviciului/ compartimentului din cadrul concedentului, de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Registratura Comunei Ion Neculce, sat Razboieni, F.N., judetul Iasi. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul: Gratuit. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 18.11.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 26.11.2024, ora 16.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Ion Neculce, sat Razboieni, F.N., judetul Iasi, Registratura. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: un exemplar. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.11.2024, ora 09.30, Comuna Ion Neculce, sat Razboieni, F.N., judetul Iasi -etajul I -Sala de sedinte. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios Administrativ a Tribunalului Iasi, Iasi, Str. Elena Doamna nr. 1A, judetul Iasi, telefon 0332/403.647, fax 0332/435.700, e-mail: tr-iasi-reg@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 01.11.2024.
1. Informatii generale privind concedentul, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Ion Neculce, cu sediul administrativ in sat Razboieni, F.N., judetul Iasi, telefon 0232/710.880, email: office@primaria- ionneculce.ro, cod fiscal 4541050. 2. Informatii generale privind obiectul concesiunii, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie concesionat: -teren in suprafata de 4.250 mp, situat in extravilanul satului Razboieni, comuna Ion Neculce, nr. cadastral 62548, Carte funciara 62548; -teren in suprafata de 3.080 mp, situat in extravilanul satului Prigoreni, comuna Ion Neculce, nr.cadastral 61364, Carte funciara 61364; ce apartin domeniului privat al Comunei Ion Neculce, conform caietului de sarcini, O.U.G. nr. 57/03.07.2019 si H.C.L. al Comunei Ion Neculce nr. 89/27.07.2023. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, la sediul institutiei sau electronic, prin e-mail: office@primaria- ionneculce.ro. 3.2. Denumirea si adresa serviciului/ compartimentului din cadrul concedentului, de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Registratura Comunei Ion Neculce, sat Razboieni, F.N., judetul Iasi. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul: Gratuit. 3.4.Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 18.11.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 26.11.2024, ora 16.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Ion Neculce, sat Razboieni, F.N., judetul Iasi, Registratura. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: un exemplar. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.11.2024, ora 09.30, Comuna Ion Neculce, sat Razboieni, F.N., judetul Iasi -etajul I -Sala de sedinte. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios Administrativ a Tribunalului Iasi, Iasi, Str. Elena Doamna nr. 1A, judetul Iasi, telefon 0332/403.647, fax 0332/435.700, e-mail: tr-iasi-reg @just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 01.11.2024.
BNR va decide valoarea dobânzilor, la sfârșitul săptămânii
04/11/2024 22:52

La sfarsitul acestei săptămani, se va desfăsura ultima sedintă de politică monetară a BNR din acest an.  Piata anticipează o reducere de minim un sfert de punct procentual, insă ar putea si o tăie ...

Ciolacu, declarații pe care ar trebui să le audă toți românii din diaspora / video
04/11/2024 19:09

 Statul are obligaţia de a crea oportunităţi pentru ca romanii plecaţi in străinătate să se intoarcă in ţară, intrucat a avut o abordare greşită in legătură cu politicile de dezvoltare, a sus ...

Vine Black Friday. Avertismentul ANCOM pentru români - la ce trebuie să fie atenți și ce nu trebuie să facă
04/11/2024 19:02

  Urmează perioada dedicată ofertelor promotionale de Black Friday, iar ANCOM avertizează consumatorii că se pot confrunta cu livrări intarziate ale produselor achizitionate online sau chiar cu ...

KONSCHAFT s.r.l. – beneficiar al proiectului „Dezvoltare KONSCHAFT SRL prin achiziție de active corporale și necorporale”, anunță lansare campanie de recrutare
04/11/2024 16:55

 COMUNICAT DE PRESĂ „Dezvoltare KONSCHAFT s.r.l. prin achizitie de active corporale si necorporale” Cod SMIS: 317400  04 noiembrie 2024

Studiu ISF: „Nu mai poate exista prosperitate fără educație financiară. România crește în topurile de specialitate, iar asta se vede deja în felul în care investim”
04/11/2024 15:23

Venind in completarea unui amplu studiu OECD care măsoară nivelul de educatie financiară in 39 de tări, Institutul de Studii Financiare (ISF) a dezvoltat o cercetare care merge in detaliile nivelului de cun ...

COMUNA STOLNICENI - PRĂJESCU anunță începerea proiectului „DEZVOLTAREA UNEI CENTRALE FOTOVOLTAICE PENTRU PRODUCEREA DE ENERGIE ELECTRICA DIN SURSE REGENERABILE IN VEDEREA ASIGURARII AUTOCONSUMULUI IN COMUNA STOLNICENI-PRĂJESCU, JUDETUL IAȘI”
04/11/2024 13:14

COMUNA STOLNICENI - PRĂJESCU anuntă inceperea proiectului „DEZVOLTAREA UNEI CENTRALE FOTOVOLTAICE PENTRU PRODUCEREA DE ENERGIE ELECTRICA DIN SURSE REGENERABILE IN VEDEREA ASIGURARII AUTOCONSUMULUI IN CO ...

TOP 10 idei de daruri surprinzătoare pentru familie și prieteni
04/11/2024 12:14

 Poză de Tim Mossholder pe Unsplash.com Istoria cadourilor este veche de mii de ani si este legată de ritualuri si simboluri de apreciere. Primele cadouri datează din epoca preistorică, cand oamen ...

Grevă la Arhivele Naționale ale României
04/11/2024 11:34

Astăzi, 04.11.2024, in intervalul orar 12:00-14:00, angajatii Arhivelor Nationale ale Romaniei functionari publici, membrii ai Sindicatului Europol (afiliat BNS), din toate structurile judetene si din municipi ...

TRANSFORMAREA DIGITALA A COMPANIEI ANVI PROFESSIONAL SECURITY SRL
04/11/2024 11:07

 TRANSFORMAREA DIGITALA A COMPANIEI ANVI PROFESSIONAL SECURITY SRL

SC COMFORMEDIS SRL, CUI RO27651973, NR. ORC IAȘI:J22/1477/2010, implementează începând cu data de 01.11.2024  proiectul Evoluție pas cu pas!
04/11/2024 11:02

 SC COMFORMEDIS SRL, CUI RO27651973, NR. ORC IASI:J22/1477/2010, implementează incepand cu data de 01.11.2024  proiectul Evolutie pas cu pas!

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei