Captură impresionantă la vamă: peste 11.000 de perechi de încălțăminte ale unei firme cunoscute au fost confiscate
Dimensiune font:
Peste 11.600 de perechi de încălţăminte, inscripţionate cu numele unei firme cunoscute, dar susceptibile a fi contrafăcute, au fost găsite de poliţiştii de frontieră de la Giurgiu, după ce un cetăţean bulgar a încercat să le introducă ilegal în ţară. Dacă ar fi fost vândută ca originală, marfa ar fi valorat aproximativ 1,1 milioane de euro.
Vineri, poliţiştii de frontieră de la Punctul de Trecere a Frontierei Giurgiu, împreună cu lucrători din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice - I.P.J. Giurgiu, au desfăşurat acţiuni specifice pentru combaterea traficului cu produse contrafăcute, fiind selectate pentru control mai multe mijloace de transport.
Astfel, într-un camion înmatriculat în Bulgaria, care transporta, conform documentelor de însoţire a mărfii, încălţăminte din Grecia pentru o societate din Polonia, aceştia au găsit 11.616 perechi de încălţăminte, inscripţionate cu numele unei firme cunoscute, susceptibile a fi contrafăcute.
La cercetări, şoferul camionului, un cetăţean bulgar, în vârstă de 36 de ani, a declarat că este angajatul firmei de transport şi nu avea cunoştinţă despre faptul că bunurile sunt contrafăcute.
Bunurile, a căror valoare dacă ar fi fost comercializate ca produse originale se ridică la suma totală de 5.459.520 lei (aproximativ 1.100.000 euro), au fost ridicate de către lucrători din cadrul A.N.A.F.- D.R.V. Bucureşti, iar în cauză, poliţiştii fac cercetări pentru punere în circulaţie fără drept a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu marca înregistrată pentru produse identice sau similare, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 90, alin.1, lit. b din Legea 84/1998, cu modificările şi completările ulterioare, la finalizare urmând a fi dispuse măsurile legale care se impun.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau