Câştigul salarial mediu net în România a scăzut la 4.531 lei în august
Dimensiune font:
Câştigul salarial mediu brut a fost de 7.258 de lei în august 2023, cu 59 de lei (0,8%) mai mic decât în luna precedentă, iar cel net s-a situat la 4.531 de lei, în scădere cu 34 lei (0,7%), potrivit datelor Institutului Naţional de Statistică (INS). Valorile cele mai mari ale câştigului salarial mediu net s-au înregistrat în activităţi de servicii în tehnologia informaţiei (inclusiv activităţi de servicii informatice), de 10.419 lei, iar cele mai mici în hoteluri şi restaurante - 2.542 de lei. În august 2023, comparativ cu august 2022, câştigul salarial mediu net a crescut cu 15,2%. În raport cu evoluţia preţurilor de consum, indicele câştigului salarial real a fost 105,3% în luna august 2023 faţă de luna august 2022. Indicele câştigului salarial real a fost 98,8% în luna august 2023 faţă de luna iulie 2023. Faţă de octombrie 1990, indicele câştigului salarial real a fost în august de 229,6%, cu 3,0 puncte procentuale mai mic decât cel înregistrat în luna iulie 2023,, precizează INS. În luna august 2023, în majoritatea activităţilor din sectorul economic, nivelul câştigului salarial mediu net a scăzut comparativ cu luna iulie 2023, ca urmare a acordării în lunile precedente de prime ocazionale, drepturi în natură şi ajutoare băneşti, sume din profitul net şi alte fonduri (inclusiv bilete de valoare). De asemenea, scăderile câştigului salarial mediu net au fost determinate de nerealizările de producţie, încasările mai mici (în funcţie de contracte/proiecte ori ca urmare a concediilor de odihnă când nu se acordă tichete de masă şi alte drepturi salariale). Vlad POPA
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau