Cât au câștigat companiile IT din SUA anul trecut. Pandemia le-a umplut conturile
Dimensiune font:
Capitalizarea de piaţă a celor mai valoroase şapte companii americane de tehnologie, respectiv Apple, Microsoft, Amazon, Alphabet, Facebook, Tesla şi Nvidia, a crescut cu 3.400 de miliarde de dolari în 2020, pe fundalul pandemiei globale de coronavirus şi a crizei economie generalizate, relatează CNBC.
În condiţiile optimismului referitor la vînzările de iPhone-uri, cererea pentru produsul Teams al Microsoft, dezvoltarea platformei de comerţ electronic a Amazon şi soliditatea afacerilor cu publicitate ale Google şi Facebook, activităţile companiilor Big Tech nu au fost încetinite nici de Covid-19 şi nici de investigaţiile tot mai numeroase deschise împotriva lor, legate de poziţia lor dominantă pe piaţă.
Creşterea puternică a acţiunilor Tesla a fost cea mai mare surpriză. Acţiunile Tesla au crescut de aproape nouă ori în acest an, capitalizarea lor de piaţă urcând de la 76 de miliarde de dolari la începutul anului la 669 de miliarde de dolari la închiderea tranzacţiilor de joi. În pofida închiderii fabricilor la începutul pandemiei, Tesla şi-a revenit şi a livrat un număr record de vehicule în trimestrul al treilea.
În această lună, Tesla a devenit cea mai mare companie care a fost inclusă în indicele S&P 500. Între timp, producătorul de cipuri Nvidia şi-a mărit de peste două ori valoarea în 2020, încheind anul cu o capitalizare de piaţă de 323 de miliarde de dolari şi devenind a şaptea cea mai valoroasă companie de tehnologie şi a 16-a între companiile din Statele Unite.
Procesoanele sale de grafică pentru dispozitivele de jocuri s-au vândut atât de rapid încât compania a avut dificultăţi să răspundă cererii.
Cipurile Nvidia sunt solicitate tot mai mult şi de către centrele de date, unde volumul mai mare necesită viteze mai mari. În noiembrie, Nvidia a convenit să cumpere producătorul de cipuri pentru dispozitive mobile Arm Holdings, de la SoftBank, pentru 40 de miliarde de dolari, în a doua mare tranzacţie anunţată de o companie americană de tehnologie în 2020. Cu toate acestea, acordul poate fi blocat de autorităţile de reglementare din China.
De departe cea mai mare creştere a capitalizării bursiere a fost înregistrată de Apple, cu o creştere de aproape 1.000 de miliarde de dolari, datorită unui avans al acţiunilor de 81%.
Capitalizarea de piaţă a Amazon, care a beneficiat de creşterea afacerilor de consum şi de cloud-computing, a urcat cu 710 miliarde de dolari. Microsoft a înregistrat o creştere a capitalizării de 480 de miliarde de dolari, Alphabet de 268 de miliarde de dolari, iar Facebook de 193 de miliarde de dolari.
Creşterile s-au reflectat în topul celor mai bogaţi oameni. Jeff Bezos, fondatorul Amazon, este cel mai bogat om din lume, urmat de Elon Musk, fondatorul Tesla, şi de co-fondatorul Microsoft, Bill Gates. Pe locul al cincilea se află Mark Zuckerberg, directorul general al Facebook. În top 10 se mai află fondatorii Google Larry Page şi Sergey Brin şi fostul director general al Microsoft, Steve Ballmer.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau