Ce bugetari vor primi mai multi bani la salariu
Dimensiune font:
Comisia de Învățământ din Senat a decis să abroge prevederile prin care profesorii primeau de la 1 ianuarie o creștere salarială de doar 4% în loc de 16%.
Articolul care bloca creșterea cu 16% a salariilor profesorilor a fost abrogată de Comisia de Învățământ din Senat și propunerea inițială privind salarizarea, conform legii 153/2022 va ajunge pe masa Comisiei pentru buget.
Se revine la forma inițială privind salarizarea
Senatorii USR Cosmin Poteraș, Irineu Darău, Ștefan Pălărie, Virgil-Marius Bob și Silvia Dinică din Comisia de Învățământ a Senatului au abrogat articolul care le oferea profesorilor o mărire salarială de doar 4% în loc de 16% și au adus un amendament prin care se revine la forma inițială.
Art I (4) Prin excepție de la prevederile alin. (1), pentru personalul didactic de predare, personalul didactic auxiliar, personalul didactic de conducere și personalul de îndrumare și control din învățământ, începând cu data de 1 ianuarie 2022 salariile de bază se majorează cu 1/4 din diferența dintre salariul de bază prevăzut de Legea-cadru nr. 153/2017, cu modificările și completările ulterioare, pentru anul 2022 și cele din luna decembrie 2021.
„Se introduce un nou articol, Articolul II, care va avea următorul cuprins: Art. II.
Începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi, pentru personalul didactic de predare, personalul didactic auxiliar, personalul didactic de conducere și personalul de îndrumare și control din învățământ se acordă salariile de bază prevăzute de Legea-cadru nr. 153/2017, cu modificările și completările ulterioare, pentru anul 2022.”
Prin OUG nr.130/2021, începând cu 1 ianuarie 2022, se acordă o majorare a salariilor de bază pentru aceste categorii de personal, respectiv cu 1/4 din diferența dintre salariul de bază prevăzut de Legea-cadru nr. 153/2017 pentru anul 2022 ș1 cele din luna decembrie 2021.
În ciuda majorării, în acest an nu se vor acorda salariile din grila prevăzută în Anexa 1 la lege. În plus, majorarea prevăzută de OUG nr.130/2021 este mai mică decât aceea promisă în 2020, în contextul în care are în vedere o creștere cu 1/4 din diferența dintre salariul din Anexa I din Legea 153/2017 și cel din decembrie 2021, si nu cel din decembrie 2018.
Astfel, pentru a se ajunge la nivelul prevăzut de lege pentru 2022 este nevoie de 3 tranșe precum cele din OUG nr.130/2021 sau de o mărire de 3 ori mai mare, scrie România TV.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau