Cel mai recent studiu realizat de KRUK România arată obiceiurile românilor cu datorii
Dimensiune font:
Un studiu recent, realizat de KRUK România în parteneriat cu IRES, arată, printre altele, care sunt obiceiurile românilor în legătură cu datoriile către bănci sau diverse alte companii. În contextul realizării studiului au fost intervievate 616 persoane, cu vârste cuprinse între 18 şi 65 de ani. Cercetarea a fost realizată în perioada 1-5 noiembrie 2021.
Inclusiv realizarea acestui studiu le indică celor interesaţi cine este KRUK România, pentru că subliniază interesul sporit al acestei companii de a oferi servicii profesioniste, de calitate, în sprijinul clienţilor săi cu datorii.
Din acest studiu rezultă şi următoarele aspecte:
Ratele la credite sunt cheltuieli prioritare pentru 84% dintre persoanele chestionate
Aproape jumătate dintre persoanele care au fost intervievate se declară mulţumite de modul în care trăiesc. Cu toate acestea, 4 din 10 participanţi sunt nemulţumiţi de banii pe care îi câştigă, iar satisfacţia asupra nivelului de trăi, în general şi în privinţa banilor, scade odată cu vârsta. Dintre femei şi bărbaţi, o satisfacţie uşor mai ridicată în privinţa banilor o au bărbaţii.
Studiul a mai demonstrat că datoriile fac parte dintre acele obişnuinţe ale familiilor. 47% dintre respondenţi au spus că au în prezent o datorie de achitat: rate la bănci, facturi sau împrumuturi din alte surse. O pondere mai ridicată în privinţa datoriilor o au oamenii de vârstă medie (36-55 de ani), dar şi cei care locuiesc la oraş, în sudul ţării.
Plata datoriilor este considerată o cheltuială prioritară, după plată utilităţilor şi a serviciilor de bază, care se află pe primul loc, cu un procent 90%. Mai exact, 84% dintre persoanele chestionate au afirmat că pentru ele plata creditelor este prioritară. 18% spun că nu au amânat aceste cheltuieli niciodată, conform sondajului realizat de KRUK - informaţie relevantă se poate citi despre KRUK pe site-ul oficial al companiei ro.kruk.eu, cât şi în presă.
Există însă şi mulţi români care nu îşiplătesc la timp datoriile. Cei mai mulţi dintre cei intervievaţi au mărturisit că li se întâmplă acest lucru atât când este vorba despre plata ratelor, cât şi a facturilor sau a împrumuturilor din alte surse.
Ce îi motivează pe români să-şi achite datoriile? Factorii cei mai frecvenţi sunt teama de penalităţi şi stigma socială. În plus, studiul mai arată că atunci când au restanţe, oamenii sunt tentaţi în special să reducă cheltuielile şi să apeleze la familie şi prieteni pentru un împrumut sau la economii.
17% dintre subiecţi au încredere ridicată în companiile de recuperare datorii
Faptul că în ultimii ani s-au informat poate mai mult despre KRUK sau au avut parte de o experienţă plăcută cu această companie, un procent important dintre respondenţi (17%) declară că au multă sau foarte multă încredere în companiile care vizează recuperarea datoriilor. Un nivel de încredere uşor mai ridicat a fost înregistrat în rândul tinerilor între 18 şi 35 de ani.
Mulţi au înţeles că atunci când se face colectarea datoriilor de către KRUK interesul reprezentanţilor acestei companii este de a-i ajuta pe oameni, oferindu-le variante de ieşire din impasul financiar.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau