Cum arată piața imobiliară din Iași pe final de an. Ce se anunță pentru 2022

Dimensiune font:

| 20-10-2021 12:00

Că vrem nu vrem, și al doilea an de pandemie e pe sfârșite. Dar lucrurile par să meargă într-o direcție bună pe piața imobiliară. Spre deosebire de lunile anterioare, când prețurile apartamentelor noi și vechi s-au menținut, practic, stabile, în ultima lună de vară, august, acestea s-au apreciat la nivel național.

Cele mai recente date arată că suma medie solicitată de vânzătorii de locuințe din România s-a majorat cu 2% în august față de iulie 2021, de la 1.478 la 1.508 euro pe metru pătrat util.

În majoritatea marilor orașe s-au înregistrat evoluții pozitive la acest capitol, cel mai mare avans având loc în București, iar cel mai mic, în Timișoara. Doar în Cluj-Napoca pretențiile proprietarilor s-au diminuat ușor, pe fondul unei scăderi pe segmentul rezidențial nou.

În Iași, s-a înregistrat un avans de 1,1% pe parcursul lui august. Astfel, de la o medie de 1.119 euro pe metru pătrat util s-a ajuns la 1.131 de euro pe metru pătrat.

Prețurile locuințelor din blocurile vechi s-au majorat cu 0,6% în august, de la 1.123 la 1.130 de euro pe metru pătrat. Pe segmentul apartamentelor nou-construite, pe de altă parte, a avut loc o creștere de 1,3%, de la o medie de 1.116 euro pe metru pătrat la 1.131 de euro pe metru pătrat.

Cât costă apartamentele din Iași

Dar să vedem cum se traduce asta în prețul pentru un apartament în Iași. În capitala Moldovei, prețul pentru garsoniere pleacă, în general, de la 40.000 de euro. Circa 41.000 de euro costă garsonierele de la Păcurari, 45.000 de euro la Copou, 49.000 de euro la Tătărași, 50.000 de euro la gară.

Asta nu înseamnă că la Copou, spre exemplu, nu vei găsi o garsonieră și la aproape 80.000 de euro sau chiar una la 155.500 de euro.

Pe de altă parte, vei găsi apartament cu două camere, la Tătărași, și la 27.000 de euro. Totuși, când e vorba despre locuințe de două camere, vei găsi la prețul de 57.700 la Păcurari, 65.000 de euro la Nicolina, 83.000 de euro la Copou și chiar 120.000 de euro în aceeași zonă.

Cu 62.000 de euro îți poți lua apartament de trei camere la Podu Ros sau în Primăverii, cu 75.900 la Podul de Fier, cu 88.000 de euro la Tudor Vladimirescu și cu 119.000 de euro la Palat.

62.000 de euro costă un apartament cu 4 camere la Zimbru, 76.990 de euro la Nicolina, 82.000 de euro la Păcurari, 110.000 la Tătărași sau Cug, 140.000 de euro la Moara de foc sau în Păcurari, 300.000 de euro la Copou și lista poate continua, pentru că apartamentele de acest gen sau cu mai multe camere pot fi găsite și la jumătate de milion de euro.

Piaţa construcţiilor din Iaşi, în creștere anul acesta

Specialiștii spun că, în ciuda contextului pandemic, piața imobiliară din Iași are perspective solide de creştere nu doar anul acesta, ci pe termen lung. În acest moment, în capitala Moldovei sunt peste 1.200 de proiecte de construcţii aflate în diferite faze de realizare, întreaga piaţă locală fiind estimată la aproximativ 2,2 miliarde de euro, conform wall-street.ro.

Impactul pandemiei de COVID-19, care a marcat evoluţia economiei la toate nivelurile în 2020, a fost relativ redus în cazul sectorului de construcţii, care a continuat să fie unul dintre cele mai dinamice.

Datele culese din piaţă în perioada ianuarie 2020 - ianuarie 2021 indică faptul că, la nivelul judeţului Iaşi, peste 1.200 de proiecte de construcţii erau în diverse faze de realizare.

Proiectele rezidenţiale domină piaţa construcţiilor

O analiză realizată de Graphein şi IBC Focus, care urmărește piaţa atât la nivel cantitativ, cât şi structural, arată că sectorul construcţiilor din Iaşi este dominat în continuare de proiectele rezidenţiale private (ansambluri rezidenţiale noi, vile, apartamente).

Din totalul celor 1.276 de proiecte, 475 sunt clădiri rezidenţiale (aproximativ 37% din piaţă). Locul doi este ocupat de construcţiile sociale şi comunitate (182 la număr), birouri/comercial (181) şi industrial (137).

Raportul se schimbă dacă piaţa este analizată din punct de vedere al valorii investiţiilor. Astfel, cele mai mari sume vor fi investite în spaţii de birouri şi comerciale (aproximativ 820 milioane de euro), în timp ce piaţa construcţiilor rezidenţiale este estimată la valoarea de 686 milioane de euro.

O sumă importantă ar urma să fie alocată proiectelor de infrastructură (drumuri, poduri), unde valoarea totală a investiţiilor este de aproximativ 200 milioane de euro.

Distribuţia proiectelor pe stadii de execuţie

Analiza face o radiografie amănunţită a pieţei construcţiilor din Iaşi şi include toate proiectele aflate în diverse stadii de realizare. Astfel, este vorba despre aproximativ 500 de proiecte aflate în fază avansată de execuţie (construcţie, amenajare sau finalizate). Alte peste 720 de proiecte se află încă în fază incipientă (autorizare, proiectare, înainte de execuţie sau chiar intenţie).

Din punct de vedere a dimensiunii proiectelor, cele mai multe au o valoare medie (între 200.000 şi 1 milion de euro), în timp ce 300 de investiţii depăşesc valoarea de un milion de euro, fiind încadrate la proiecte mari. Peste 440 de proiecte sunt încadrate la categoria mici (sub 200.000 de euro).

Ce ne așteaptă în 2022: Sectorul rezidenţial va marca o creştere a preţurilor

Pentru anul 2022, analiştii prognozează o uşoară creşterii a sectorului rezidenţial, pe termen mediu şi scurt. Creşterea ar putea fi temperată de raportul dintre cerere şi ofertă pe această piaţă din 2022.

Cei care activează pe această piață se așteaptă la o ”tendinţa uşoară de creştere a preţurilor (...) pe termen scurt şi mediu, cu posibilitatea de echilibrare pe termen mai lung”, după cum a explicat Alexandra Smedoiu, partener Deloitte România, pentru Ziarul Financiar. ”Echilibrarea poate să vină din calibrarea cererii şi a ofertei”, a mai spus aceasta.

Alte elemente ce ar putea juca un rol important în echilibrarea preţurilor sunt proiectele legislative, dar şi cota redusă a TVA din cadrul programelor care susţin achiziţia unei locuinţe, aşa cum este Noua Casă.

Urmareste-ne si pe canalul nostru de WhatsApp

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA

FIVE Administration S.P.R.L, vinde prin licitatii publice utilaje agricole, al debitoarei Agrocomplex Barlad S.A. FIVE Administration S.P.R.L., in calitate de Administrator judiciar al debitoarei Agrocomplex Barlad S.A. -in reorganizare cu sediul in Barlad, str. Tecuciului nr. 7, judetul Vaslui, inregistrata la Oficiul Registrului Comertului sub nr. J37/231/1991, avand CUI: RO2808054, organizeaza in perioada 27.03.2025 -30.04.2025 inclusiv, orele 09:00 -19:00, licitatii publice cu strigare in vederea valorificarii urmatoarelor active mobiliare aflate in patrimoniul debitoarei, dupa cum urmeaza: 1. Utilaje agricole conform lista nr. 1 (bunurile se vand individual), pentru care se vor organiza: -Licitatia nr. 1 in perioada 27.03 -01.04.2025, termen-limita inscriere: 26.03.2025, ora 12:00; -Licitatia nr. 2 in perioada 08.04 -11.04.2025, termen-limita inscriere: 07.04.2025, ora 12:00; -Licitatia nr. 3 in perioada 17.04 -22.04.2025, termen-limita inscriere: 15.04.2025, ora 16:00. 2. Utilaje agricole conform lista nr. 2 (bunurile se vand individual), pentru care se vor organiza: -Licitatia nr. 1 in data de 02.04.2025, termen-limita inscriere: 01.04.2025, ora 12:00; -Licitatia nr. 2 in data de 14.04.2025, termen-limita inscriere: 11.04.2025, ora 16:00; -Licitatia nr. 3 in data de 23.04.2025, termen-limita inscriere: 22.04.2025, ora 12:00. Doar pentru Pachet Bunuri Mobile Nr. 4 -Licitatia nr. 4 in data de 30.04.2025, termen-limita inscriere: 29.04.2025, ora 12:00. Licitatiile nr. 2, nr. 3, respectiv 4 se vor organiza doar pentru bunurile care nu s-au vandut la licitatiile anterioare. Bunurile supuse valorificarii, datele si orele fiecarei licitatii, precum si pretul de pornire la fiecare licitatie se regasesc in listele de bunuri pentru fiecare Pachet si pot fi solicitate Administrator ului judiciar, la adresa: vanzari@five -advisory.ro. Preturile de pornire ale licitatiei nu includ TVA, acesta se va adauga dupa caz conform prevederilor legale. Persoanele interesate au obligatia de vizionare a activelor, cu instiintarea prealabila a Administrator ului judiciar si numai dupa achizitionarea caietului de sarcini. Licitatiile se vor desfasura in perioada mentionata exclusiv online, prin intermediul platformei: www.licitatii -unpir.ro, aceasta presupunand crearea unui cont de participant si validarea acestuia de catre administratorul platformei. Toate detaliile referitoare la modalitatea de participare prin intermediul platformei online mentionate anterior se regasesc in cuprinsul Caietului de sarcini. Orice persoana interesata va avea obligatia achizitionarii caietului de sarcini cuprinzand descrierea bunurilor si a semnarii unui Angajament de confiden tialitate privind procedura de valorificare a activelor cuprinse in caietul de sarcini. Pretul Caietului de sarcini este 119 Lei (TVA inclus) si poate fi solicitat prin e-mail, la adresa: vanzari@five -advisory.ro. Termenele-limita pentru transmiterea documentatiei de participare la licitatie sunt mentionate mai sus pentru fiecare set de licitatii, aceasta urmand a fi depusa exclusiv prin mijloace electronice, la adresa de e-mail: vanzari@five -advisory.ro. Documentele transmise prin orice alte mijloace electronice (whatsapp /mms etc.) nu vor fi luate in considerare. Vizionarea activelor se va face numai in baza unei programari prealabile, la societatea Agrocomplex Barlad S.A, pe adresa de e-mail: office@agro-complex.ro sau la numarul de telefon: 0744.950.751 -Petru Maximiuc, numai dupa achizitionarea Caietului de sarcini. Informatii privind achizitionarea Caietelor de sarcini pot fi obtinute pe e-mail: vanzari@five -advisory.ro.
Comuna Tasca, judetul Neamt,  concesioneaza o parcela de 3.226mp, in intravilanul comunei Tasca 1.Informatii generale privind concedentul, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in comuna Tasca, sat Tasca, Str.Lt. Vasile Mitru nr.11, judetul Neamt, telefon 0233/255.023, fax 0233/255.023, email: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2.Informatii generale privind obiectul concesiunii, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie concesionat: o parcela de 3.226mp, nr.cadastral- 51842, CF-51842, situata in intravilanul comunei Tasca, sat Tasca, F.N., apartine domeniului privat al Comunei Tasca, conform H.C.L.Tasca nr.21/27.02.2025 si O.U.G.nr. 57/03.07.2019. 3.Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2.Denumirea si adresa serviciului/ compartimentului din cadrul concedentului, de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Urbanism, din cadrul Comunei Tasca, comuna Tasca, sat Tasca, Str.Lt.Vasile Mitru nr.11, judetul Neamt. 3.3.Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul: 100 Lei/exemplar, se achita cu numerar, la Casieria Comunei Tasca. 3.4.Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.04.2025, ora 12.00. 4.Informatii privind ofertele: 4.1.Data-limita de depunere a ofertelor: 29.04.2025, ora 09.00. 4.2.Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, comuna Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Vasile Mitru nr.11, judetul Neamt. 4.3.Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Oferta se depune intr-un exemplar original, in doua plicuri sigilate: unul exterior si unul interior. 5.Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 29.04.2025, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, comuna Tasca, sat Tasca, Str.Lt. Vasile Mitru nr.11, judetul Neamt. 6.Denumirea, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Tribunalul Neamt, Piatra Neamt, B-dul Decebal nr.8, judetul Neamt, telefon 0233/214.019, fax 0233/216.585, e-mail: jud-piatraneamt@just.ro. 7.Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 17.03.2025.
FIVE Administration S.P.R.L.,  vinde prin licitatie publica bunurile: cladire 2 camere -Volanschi; „Ferma Coroiesti” ; „Ferma Docaneasa” si bunuri mobile ce le deservesc. FIVE Administration S.P.R.L., in calitate de Administrator judiciar al debitoarei Agrocomplex Barlad S.A. -in reorganizare cu sediul in Barlad, str. Tecuciului nr. 7, Judetul Vaslui, inregistrata la Oficiul Registrului Comertului sub nr. J37/231/1991, avand CUI: RO2808054, organizeaza 4 licitatii publice cu strigare, in vederea valorificarii urmatoarelor active aflate in patrimoniul debitoarei, astfel: in datele de 27.03.2025, 03.04.2025, 10.04.2025 si 17.04.2025, de la orele: Ora 12:00: Cladire 2 Camere -Volanschi- Pret pornire: 1.595,94 Lei; Ora 13:00: Proprietate imobiliara „Ferma Coroiesti” si bunuri mobile ce o deservesc, valorificate „in bloc”- Pret pornire: 77.090,64 Lei; Ora 14:00: Proprietate imobiliara- „Ferma Docaneasa” si bunuri mobile ce o deservesc, valorificate „in bloc”- Pret pornire: 117.805,79 Lei. Orele anuntate pentru fiecare Activ se respecta pentru fiecare zi in care se vor organiza licitatii. Preturile de pornire ale licitatiei nu includ TVA, acesta se va adauga dupa caz conform prevederilor legale. Activele pot fi vizionate prin programare prealabila dupa achizitionarea caietului de sarcini. Orice persoana interesata va avea obligatia achizitionarii caietului de sarcini cuprinzand descrierea bunurilor, la pretul de 3.570 Lei (TVA inclus) pentru fiecare Activ in parte, mai putin pentru Activul-„Cladire 2 Camere -Volanschi” pentru care Caietul de sarcini are pretul de 595 (TVA inclus) si ulterior, semnarii unui Angajament de confiden tialitate privind procedura de valorificare a activelor cuprinse in caietul de sarcini. Caietul de sarcini poate fi solicitat prin e-mail, la adresa: vanzari@five- advisory.ro. Licitatia va avea loc la sediul Five Administration S.P.R.L. din Bucuresti, Str. Romulus nr. 23, sector 2 sau prin corespondenta / videoconferinta, dupa cum va decide Administratorul judiciar de la caz la caz. Documentatia de participare la licitatie va fi depusa exclusiv prin mijloace electronice, la adresa de e-mail: vanzari@five- advisory.ro, pana cel tarziu cu o zi inainte de data fiecarei licitatii, ora 16:00. Documentele transmise prin orice alte mijloace electronice nu vor fi luate in considerare. Informatii suplimentare privind activele si pentru vizionarea activelor pot fi obtinute la nr. 0744.950.751 sau e-mail: office@agro- complex.ro.
Comuna Timisesti, judetul Neamt  vinde prin licitatie publica terenuri: 2.340 mp. intravilanul  satului Dumbrava. 1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Timisesti, cu sediul in sat Timisesti, comuna Timisesti, Str. Neamtului nr. 83, judetul Neamt, telefon 0233/787.050, fax 0233/787.050, e-mail: timisesti@ nt.e-adm.ro, cod fiscal 2614252. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie vandut: Teren in suprafata totala de 2.340 mp, avand carte funciara 52140 si numar cadastral 52140, identificat astfel: teren situat in intravilanul satului Dumbrava, comuna Timisesti, Str. Fdt. Garii nr. 1, in suprafata de 512 mp si teren situat in extravilanul satului Dumbrava, comuna Timisesti, Str. Fdt. Garii nr. 1, in suprafata de 1.828 mp, apartinand domeniului privat al Comunei Timisesti, conform caietului de sarcini, H.C.L. Comuna Timisesti nr. 12/11.03.2025 si temeiului legal: O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: prin solicitare scrisa la Compartimentul Relatii cu publicul si secretariat administrativ al Comunei Timisesti. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul vanzatorului, de la care pot obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Relatii cu publicul si secretariat administrativ al Comunei Timisesti, comuna Timisesti, sat Timisesti, Str. Neamtului nr. 83, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 10 Lei/exemplar, ce se achita la Serviciul Impozite si taxe, contabilitate, proiecte, mediu si achizitii publice al institutiei. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 07.04.2025, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 15.04.2025, ora 16.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Compartimentul Relatii cu publicul si secretariat administrativ al Comunei Timisesti, comuna Timisesti, sat Timisesti, Str. Neamtului nr. 83, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa oferta: 1 exemplar original. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 16.04.2025, ora 11.00, la sediul Caminului Cultural Timisesti, comuna Timisesti, sat Timisesti, Str. Inv. Rafael Anton nr. 4, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Instanta de Contencios Administrativ de pe langa Tribunalul Neamt, Piatra Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233/219.493, fax 0233/210.247, e-mail: tr-neamt-scivil @just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 21.03.2025.
După alegeri se opresc banii pentru investiții. Deficitul va fi imens, colosal
29/03/2025 21:09

Guvernul imparte bani cu ambele maini inainte de alegeri, dar după vot urmează dezastrul. Investitiile vor fi primele sacrificate, iar banii pentru proiecte locale, drumuri, spitale sau scoli vor dispărea ca ...

Problemele pe care le poate aduce organismului trecerea la ora de vară. Cum ne putem adapta mai ușor schimbării
29/03/2025 20:38

 Romania trece in noaptea de sambătă spre duminică la ora de vară, ora 3.00 devenind ora 4.00, astfel că 30 martie va fi cea mai scurtă zi din acest an. Asta inseamnă că somnul va fi mai scurt cu ...

Adio actualelor bancnote de 5, 10, 20, 50 și 100 de euro: Banca Centrală Europeană confirmă schimbarea
29/03/2025 18:51

Banca Centrală Europeană (BCE) a anuntat o schimbare de amploare care va afecta intreaga serie de bancnote euro, de la cele de 5, 10, 20, 50 si 100 de euro, pană la cele de 200 de euro si peste. După mai bi ...

Actualul sistem de pensii va dispărea. Pensia va ajunge la mai puțin de 30% din valoarea ultimului salariu!
29/03/2025 17:34

* „Greul va urma după 2035-2040, cand se va pensiona generatia decreteilor, respectiv angajatii cu varsta cuprinsă intre 40 si 55 de ani. Conform estimărilor, din cauza deficitului bugetului de pe ...

BREAKING Ministrul Finanţelor anunță că „taxa pe stâlp” va fi de 1% pe valoarea netă a construcţiilor speciale din sectorul privat și de 0,5% pentru cele aflate în proprietatea statului
28/03/2025 20:15

Ministerul Finanţelor anunţă că a elaborat modalitatea de aplicare a impozitului pe construcţiile speciale, cunoscută ca „taxa pe stalp”, pe baza propunerilor sectoarelor vizate. Tánczo ...

Ghid complet pentru alegerea materialelor potrivite în construcții
28/03/2025 17:08

 Fie că renovezi sau construiesti de la zero, alegerea materialelor potrivite este una dintre cele mai importante decizii pe care le iei. De la durabilitate si eficientă energetică, pană la estetica fi ...

Proprietarii scapă de taxa pentru extrasul de carte funciară. Când intră în vigoare eliminarea tarifului la ghișeu și online
28/03/2025 13:16

 Taxele plătite de proprietari pentru extrasele de carte funciară vor fi eliminate complet. Ordinul ministrului Dezvoltării Cseke Attila a fost transmis către Monitorul Oficial pentru publicare vineri, ...

AFIR a anunțat actualizarea codurilor CAEN pentru beneficiari. Iată care e perioada de tranziție
28/03/2025 12:14

 Începand cu 25 martie 2025, a intrat in vigoare Hotărarea Guvernului nr. 284/2025, care introduce noua versiune a Clasificării activitătilor din economia natională – CAEN Rev.3. Perioada d ...

De la fermă la tabletă: agrotehnologia care schimbă satele românești
28/03/2025 09:57

Traditia agricolă se intalneste cu inovatia digitală in satele Romaniei, acolo unde fermierii au inceput să inlocuiască caietele cu aplicatii inteligente, iar lucrul pămantului se face cu ajutorul dronel ...

Piața muncii din România s-a rupt în două. Specialiștii în AI încasează euro, ospătarii numără lei
27/03/2025 13:02

  Piata muncii din Romania a devenit un teren de contrasturi puternice, unde unii isi incasează salariul in euro, iar altii abia isi drămuiesc leii. În 2025, discrepantele salariale nu mai sunt ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei