Economistul Iancu Guda: ‘Problema generată de un credit ipotecar poate să vină de la momentul contractării. Cine a luat deja credit, află târziu’
Dimensiune font:
Analistul economic Iancu Guda a vorbit despre creditele ipotecare și semnalează că”trebuie să știm diferența între valoare și preț, mai ales când luăm pe credit și plătim în 30 de ani dublu”.
Iancu Guda atrage atenția că ”problema generată de un credit ipotecar poate să vină de la momentul contractării”.
”Să ne cumpărăm casa pe care ne-o permitem”
„Problema generată de un credit ipotecar poate să vină de la momentul contractării. Cine a luat deja credit, află târziu. Cine nu a luat încă, să se gândescă în felul următor, e bine să fim proprietari pe casa în care stăm, dar nu la orice cost.
Să ne cumpărăm casa pe care ne-o permitem, adică venitul familiei pe 5 ani din care scad 20%, luată la prețul corect, adică chiria care se poate obține pe 15 ani minus 20%, un apartament care se poate închiria cu 500 de euro în 15 ani produce 90.000, el valorează 72.000. Dacă el are un preț de 100.000 în piață, e supraevaluat.”
Garsoniera de 70.000 de euro, decizia greșită luată la 21 de ani
”Trebuie să știm diferența între valoare și preț, mai ales când luăm pe credit și plătim în 30 de ani dublu. Atunci trebuie luată casa la prețul corect.
Să nu ne supraîndatorăm. Rata la bancă să nu depășească 25% din venitul lunar al familiei. Gradul maxim de îndatorare e 40%. Nu luăm rata la bancă 40% și apoi suntem blocați.
Am făcut, la 21 de ani, o decizie greșită. O garsonieră la 70.000 de euro. Nu valora atât, nu știam, deși știam ASE nu mă învăța să fiu pregătit pentru viață. Nu te învață valoarea banului. Au venit din niște greșeli aceste nevoi, apoi să împărtășesc și cu ceilalți. Să se îndatoreze devreme în viață, la credite mari, la apartamente supraevaluate.
Acest credit ipotecar trebuie gestionat de maniera aceasta. Nu te arunci la ceva foarte mare. O casă pe care ți-o permiți. Lumea crede că sunt niște calcule…Care e logica lor?
Nu sunt împotriva luxului. E bine să investim, să economisim, când câștigăm mai mult, să ne permitem o casă mai spațioasă. Dar după ce m-am fript cu acea garsonieră la 70.000 de euro, în 2007, viața e cel mai bun profesor. Are facturi ale naibii de scumpe.”, a declarat Iancu Guda, conform Gandul.ro.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau