Expansiune puternică a Turciei în Mediterană - a concesionat zona exclusivă a Libiei pentru explorarea zăcămintelor de petrol și gaze
Dimensiune font:
Încă o acțiune provocatoare a fost întreprinsă de Ankara prin semnarea unui acord cu guvernul libian cu privire la concesionarea către Turcia a Zonei Economice Exclusive (ZEE) a Libiei pentru explorarea zăcămintelor de petrol și gaze de către companii turcești, relatează ziarul grec Efimerida ton Syntakton, citat de Rador.
Surse diplomatice grecești au declarat pentru ziarul citat că problema presupusului acord este urmărită îndeaproape de către Atena, precizând că va exista o poziție oficială a Atenei când se va confirma existența acordului și vor apărea informații cu privire la conținutul acestuia.
Luni, ministrul turc de externe, Mevlüt Çavuşoğlu, a informat - printr-un mesaj pe Twitter - că Ankara a semnat două memorandumuri cu privire la hidrocarburi și un protocol cu guvernul Libiei.
Potrivit informațiilor, presupusul acord Turcia-Libia prevede concesionarea către Ankara a Zonei Economice Exclusive a Libiei, în forma în care aceasta a fost delimitată în înțelegere cu Turcia printr-un memorandum ilegal de cooperare turco-libiană, scrie Efimerida ton Syntakton. (N.R. - Grecia reclamă că memorandumul de delimitare a platformei continentale dintre Libia și Turcia încalcă zonele economice exclusive ale celorlalte țări de la Marea Mediterană).
Sursele diplomatice grecești subliniază că respectarea acordului Grecia-Egipt încheiat în anul 2020 cu privire la delimitarea zonelor economice exclusive ale celor două țări este absolut crucială. În acest context, sursele diplomatice avertizează că nu se va permite încălcarea acestui acord și nici inflamarea unei noi surse de tensiune în Marea Mediterană.
Aceleași surse diplomatice subliniază și că, în orice situație, Grecia își va apăra suveranitatea și drepturile suverane pe baza Dreptului Internațional și în special pe baza Dreptului Internațional al Mării și că Ministerul de Externe de la Atena va trimite informări în acest sens către aliați și parteneri.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau