Fermierii din Olt au strâns tone de legume și au plecat spre Alba, cu ajutoare pentru sinistrați
Dimensiune font:
Mai multe maşini încărcate cu legume, în mod special, dar şi cu alte alimente, saltele şi alte bunuri, au plecat, miercuri, din judeţul Olt către sinistraţii din judeţul Alba.
Fermierii din două importante bazine legumicole din Olt, Giuvărăşti şi Grădinari, s-au mobilizat şi au încărcat mai multe maşini cu produse, apoi au plecat spre judeţul Alba, unde vor duce produsele colectate într-un depozit indicat de autorităţile locale, potrivit Adevarul.ro.
La Giuvărăşti, o comună din sudul judeţului Olt, vestită pentru producția de legume, au fost colectate1,5 tone cereale, 500 kg legume, 23 litri ulei, 100 kg făină, precum şi haine, dar şi suma de 7.710 lei, delegaţii pornind miercuri-dimineaţă către Roşia Montană, una dintre localităţile lovite de viituri, din judeţul Alba.
Tot în Olt, la Grădinari, de asemenea o comună de legumicultori, s-au strâns aproape 2 tone de tomate roşii, 500 kg de castraveţi, 500 kg vinete, 500 kg de vinete, aceeaşi cantitate de varză, dar şi ardei şi dovlecei.
Oamenii au cumpărat şi 10-12 saltele pe care să le poată dona celor din Alba, afectați de inundațiile din ultima săptămână.
Aceștia au răspuns apelului prefectului judeţului Olt, Florin Homorean, şi al directorului Direcţiei Agricole Olt, Gabriela Andronie, în foarte scurt timp reuşind să colecteze aceste produse şi să se şi organizeze pentru a le duce la destinaţie.
„Facem atât cât putem. Suntem convinşi că oamenii au nevoie nu doar de legume, au şi alte nevoi, atât am reuşit acum. Dacă nu ne ajutăm noi pe noi... Sper din suflet ca şi alte comunităţi din Olt, şi nu numai, să se implice. Mă voi ocupa personal de asta în localitatea Pleşoiu, de unde sunt“, a declarat fermierul Ion Păunel, reprezentantul Uniunii Salvăm Ţăranul Român, aflat în drum spre Alba.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau