Guvernul a rămas fără bani pentru cardurile educaționale
Dimensiune font:
Bugetul alocat pentru cardurile educaționale din anul școlar 2024-2025 a fost epuizat pentru că „numărul de beneficiari era de 300.000 și a crescut până la 600.000”, a spus ministrul Proiectelor Europene, Marcel Boloș. „În prezent se derulează proceduri cu Comisia Europeană pentru a aproba suplimentarea numărului de beneficiari, estimăm ca plățile să fie finalizate până la sfârșitul lunii mai 2025”, mai spune Boloș. Asta ar însemna cu o lună înainte să se termine anul școlar.
De remarcat că fostul ministru Adrian Câciu spunea în noiembrie anul trecut că este vorba despre 650.000 de beneficiari, potrivit anunțului ministerului, lansat în campania electorală.
Amintim, Ministerul Proiectelor Europene anunța în ianuarie că în jur de 550.000 de carduri ar fi fost alimentate și au primit banii.
Bugetul pentru cardurile educaționale cu care familiile defavorizate cumpără rechizite și haine pentru copii a fost epuizat pentru anul școlar 2024-2025.
„Acordarea de vouchere educaționale s-a făcut în limita bugetului aprobat și a numărului de beneficiari prevăzuți în Programul Educație și Ocupare, respectiv 300.000 de beneficiari. Acest buget a fost epuizat. Între timp, numărul de beneficiari a crescut până la 600.000 în prezent”, a spus ministrul Proiectelor și Investițiilor Europene.
Nici anul trecut nu au putut fi decontate integral – coplata Guvernului fiind de circa 12 milioane de euro, însă, ordonanța trenuleț din decembrie 2024 a blocat posibilitatea ca Guvernul să suplimenteze suma de la buget.
„Din bugetul de stat potrivit art. XXV, din OUG 156/2024 nu pot fi alocate sume în vederea suportării acestei categorii de cheltuieli suplimentare. În prezent derulăm procedurile necesare în relația cu Comisia Europeană pentru modificarea PEO astfel încât numărul beneficiarilor să poată fi suplimentat cu încă 300.000″, spune ministrul.
Dacă se aprobă suplimentarea fondurilor din partea Comisiei Europene, cel mai probabil, cardurile vor fi încărcate la finalul lunii mai, cu o lună înainte de terminarea școlii.
Cardurile educaționale trebuie utilizate exclusiv pentru cumpărarea de rechizite și articole de vestimentaţie necesare frecventării şcolii şi grădiniţei, potrivit OUG nr. 83/2023. Nu sunt permise operațiuni de retragere de numerar sau preschimbare în numerar a celor 500 de lei și utilizarea lor în alte scopuri. Sprijinul financiar de 500 lei se acordă o singură dată pentru un întreg an școlar, într-o tranșă unică. În funcție de evoluția veniturilor familiei, cei care au dreptul la această măsură de sprijin vor încasa sumele cuvenite pe tichetele pe suport electronic emise în acest an.
Teona SOARE
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau