HoReCa, scutită de plata taxelor pentru muzica ambientală în perioada interdicțiilor
Dimensiune font:
Obligarea operatorilor economici să notifice ORDA este un abuz de drept, în condițiile în care activitatea acestora este suspendată de autorități, pentru combaterea pandemiei.
Prin Decizia ORDA nr. 15/30.03.2021, semnată de directorul general al Oficiului Român pentru Drepturile de Autor, Mario-Lucian DE MEZZO, Oficiul Român pentru Drepturile de Autor intervine pe piața drepturilor de autor, într-un context dificil, în care activitatea operatorilor economici – utilizatori din domeniul ambiental (hoteluri, restaurante, baruri, etc) este frecvent suspendată prin decizii ale autorităților pentru limitarea răspândirii virusului SARS-CoV-2.
Decizia exonerează operatorii economici vizați de orice obligație de notificare a organismelor de gestiune colectivă în legătură cu suspendarea activității acestora, dacă măsura este dispusă prin acte ale autorităților centrale sau locale pentru limitarea efectelor pandemiei. Drept urmare, operatorii economici vizați nu vor datora remunerații în schimbul dreptului de comunicare publică a produselor purtătoare de drepturi de autor și drepturi conexe dreptului de autor în spațiile în care nu se desfășoară activitate cu publicul pe perioada restricțiilor.
,,ORDA nu putea rămâne în pasivitate, în fața noului context economic. A pretinde unui operator economic să notifice organismul de gestiune colectivă suspendarea activității ca urmare a deciziei unei autorități centrale sau locale este un abuz de drept. Am în vedere faptul că actul autorității este cunoscut și organismelor de gestiune colectivă, dar și faptul că măsura suspendării activității operatorului economic este imprevizibilă pentru acesta, depinzând în mod direct de fluctuația numărului de infectări cu SARS-CoV-2 și nu de vreun act sau fapt aflat în controlul operatorului economic. O măsură a autorităților nu este necesar a fi dublată de declarații pe proprie răspundere din partea operatorului economic, suspendarea activității reieșind deja din actul autorităților”, a declarat ario-Lucian DE MEZZO, directorul general al O.R.D.A.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau