Ion Țiriac vrea să aducă vaccinul anti-COVID din Rusia
Dimensiune font:
Omul de afaceri Ion Țiriac le cere autorităților din România să importe vaccinul anti-coronavirus din Rusia. Țiriac spune că și România riscă să aibă conflicte stradale grave ca în SUA, dacă nu ia urgent măsuri.
„Toată lumea ha, ha, ha, hi, hi, hi, cu vaccinul rusesc. Nu, nene! Mâine dimineață, dacă mi-l dau, eu îl iau! Nu mai aștept să-l am pe ăla chinez, american, tătăresc sau românesc. Ăla care a dat vaccinul și pare că e în regulă, sprijiniți-l să facă pentru întreg globul! Unde suntem? Suntem acum într-o ciorbă cu toții. Venind înapoi la situația de astăzi, ce facem? După părerea mea, e corect să încerci să trăiești cu problema pe care o ai. Dacă nu ... în 6 luni, fiule, o să avem niște huliganisme și niște lupte exact cum spun ăștia că așteaptă un război civil în Statele Unite. Ferească Dumnezeu să vină, dar când nu mai ai apă, când nu mai ai papa și nu știu ce, treburile ies din contextul normal”, a declarat Ion Țiriac pentru GSP.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau