Legumele şi verdețuri sunt pline de pesticide
Dimensiune font:
Cele mai consumate legume şi verdețuri sunt şi cele care conțin multe pesticide. Potrivit unui raport, se constată că sunt folosite cantități tot mari de chimicale. Mai exact, aproape tot ceea ce cumpărăm din piețele românești este contaminat.
3.278 probe de legume, fructe și cereale au fost analizate în România, în 2022, pentru detectarea reziduurilor de pesticide. Probele au fost prelevate din producția internă și cercetate la București, în cadrul Laboratorului pentru Controlul Reziduurilor de Pesticide în Plante și Produse Vegetale ( LCRPPPV ), și la Târgu Mureș, în cadrul Laboratorului Regional pentru Controlul Reziduurilor de Pesticide în Plante și Produse Vegetale ( LRCRPPV ), unități subordonate Autorității Naționale Fitosanitare.
La București, au fost analizate 1777 de probe, în cadrul Planului național de monitorizare ( finanțat de la bugetul de stat ), și 561 probe la cerere ( autocontrol, pe cheltuiala solicitantului), în timp ce laboratorul de la Târgu Mureș a analizat 854 probe în planul național de monitorizare și 86 probe la cerere.
Rezultatele laboratorului din București
Laboratorul din București a analizat 1.349 probe de legume, 384 probe de fructe și 32 probe de cereale, în cadrul planului național anual, și 317 probe de legume, 212 probe de fructe și 32 probe de cereale, la cerere.
Din cele 1.349 probe de legume, 377 ( 27,95 % ) au avut reziduuri de pesticide: 359 probe cu urme de pesticide sub limita maximă admisă ( LMA ), considerate bune pentru consum, și 18 probe neconforme, cu reziduuri peste LMA ( 4 probe de ceapă verde, 3 probe de salată, 3 pătrunjel frunze, 2 mărar, 2 usturoi verde, 1 leuștean, 1 ardei, 1 spanac și 1 tomate. Aceste probe au fost neconforme privind conținutul de carbendazim ( ca metabolit al tiofanatului – metil ), tiofanat – metil, clormequat chloride, clorotalonil, clorpirifos, clotianidin, dimetoat, fenhexamid, imidacloprid, linuron, penconazol, pirimifos metil, propizamid, tau-fluvaminat.
Cele mai numeroase probe de legume cu reziduuri de pesticide ( sub sau peste LMA ) au fost cele de: leuștean ( 19 din 28, procent 68% ), salată ( 48 din 78, procent 62% ), varză kale ( 1 din 2, procent 50% ), pătrunjel cu frunze ( 18 din 38, procent 47% ) și roșii ( 167 din 380, procent 44% ).
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau