Leul nu suportă presiunea pieţei
Dimensiune font:
Prudența a revenit pe piețele financiare pe fondul posibilității apariției unui al doilea val al pandemiei odată cu redeschiderea majorității statelor. Aceasta a determinat o creștere a plasamentelor în „refugii” precum dolarul american, francul elvețian, aurul sau yenul japonez.
Nivelul apetitului pentru risc a devenit deosebit de volatil, ceea ce influențează negativ evoluția monedelor emergente, inclusiv a leului.
Cursul euro a crescut joi de la 4,8350 la 4,8394 lei, într-o ședință în care cotațiile au urcat la 4,834 – 4,842 lei.
Media dolarului american a scăzut de la 4,3049 la 4,2998 lei, însă cotația lui a atins un maxim de 4,31 lei.
Moneda elvețiană și-a menținut tendința de apreciere, ea fluctuând joi între 1,066 – 1,069 franci/euro, iar media ei a crescut de la 4,5291 la 4,5311 lei.
Media lirei sterline a continuat să coboare, ea alunecând de la 5,3938 la 5,3759 lei, în condițiile în care Banca Angliei utilizează un nivel al dobânzii sale cheie de 0,1%.
Prețul gramului de aur stabilit de BNR a urcat de la 237,4893 la 238,8513 lei, în condițiile în care uncia a urcat pe piețele specializate la 1.719 – 1.736 dolari.
După o evoluție constant descendentă, indicii ROBOR s-au stabilizat la valorile de miercuri.
Indicele ROBOR la trei luni, în funcţie de care sunt calculate dobânzile la majoritatea creditelor în lei, a stagnat la 2,15%, o valoare mai mică de 2,13% fiind înregistrată în 20 aprilie 2018.
Indicele ROBOR la șase luni, folosit la calcularea ratelor la creditele ipotecare, s-a oprit la 2,24%, cel mai redus nivel începând cu 25 ianuarie 2018. Indicele la 12 luni a stagnat la 2,35%.
În regiune, moneda poloneză se deprecia față de euro la 4,449 – 4,468 zloți iar cea maghiară la 344,2 – 345,94 forinți.
Euro a scăzut joi la 1,1225 – 1,1261 dolari, după ce băncile din zona euro au împrumutat 1.310 miliarde euro de la BCE în cadrul programului de refinanțare pe termen lung.
Bitcoin fluctua pe platformele specializate într-un culoar foarte îngust, 9.400 – 9.500 dolari. Analiză transmisă de Agenţia Domus M&D
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau