Ordonanță de Urgență adoptată de guvern pentru ajustarea contractelor de lucrări publice cu scumpirile materialelor de construcții
Dimensiune font:
Guvernul a aprobat în şedinţa de luni, 30 august, la propunerea Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei, un proiect de act normativ care oferă o soluţie la problema creşterii preţurilor materialelor de construcţii din cauza căreia proiectele de investiţii ar putea fi blocate.
Constructorii au acum posibilitatea ca, prin încheierea unui act adiţional la contract, cu acordul beneficiarului, respectiv al UAT-ului, în cazul contractelor aflate în execuţie, să modifice preţul materialelor de construcţii stabilite în contractul iniţial, în funcţie de statisticile oficiale ale Institutului Naţional de Statistică INS).
”În condiţiile apariţiei unor costuri suplimentare, în cazul proiectelor cu finanţare naţională, autorităţile locale pot depune cereri la ministerul de resort, care finanţează proiectul, pentru acoperirea acestora”, a precizat ministrul Dezvotării, Cseke Attila.
În cazul contractelor de finanţare semnate după intrarea în vigoare a actului normativ adoptat luni, măsura va fi obligatorie, nu doar la cererea contractanţilor, şi se va aplica la toate contractele de finanţare, exceptându-le pe cele care au şi în prezent clauză de ajustare. Guvernul va aloca, la rectificarea bugetară, fondurile necesare acoperirii acestor costuri.
România, printre primele ţări din UE care implementează o soluţie privind creşterea preţurilor materialelor de construcţii
PUBLICAŢIE DE VÂNZARE PRIN NEGOCIERE DIRECTĂ
PUBLICAŢIE DE VÂNZARE PRIN NEGOCIERE DIRECTĂ
România se află între primele ţări din Uniunea Europeană care implementează o soluţie, pe termen lung, privind creşterea preţurilor materialelor de construcţii, a subliniat ministrul Dezvoltării, Cseke Attila, care a subliniat că în ultimii ani, au fost majorate salariile din domeniul construcţiilor, industria a folosit materiile prime disponibile pe timpul pandemiei, iar preţul materialelor a crescut vertiginos, ceea ce periclitează terminarea unor investiţii publice.
”Fără această soluţie, multe dintre construcţiile începute (şcoli, spitale, sisteme de apă şi canalizare, biserici reabilitate) ar risca să nu fie terminate. Aceste proiecte sunt importante şi au fost investiţi bani publici în construcţia lor. Fără suplimentarea de buget, necesară pentru acoperirea costurilor crescute a materialelor de construcţii, investiţiile nu pot fi terminate”, a mai precizat ministrul.
Acesta a subliniat că soluţia propusă este una pe termen lung, care poate fi aplicată foarte uşor în cazul creşterilor şi, eventual, al scăderii preţurilor materialelor de construcţii, pe baza datelor oficiale ale INS.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau