Plăţi în valoare de 373,24 de milioane de lei în baza legilor de plafonare şi compensare a energiei
Dimensiune font:
Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale a efectuat până în prezent plăţi în valoare de 373,24 de milioane de lei în baza legilor de plafonare şi compensare a energiei, a transmis, luni, ministrul de resort, Marius Budăi, pe Facebook.
"Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale, prin Agenţia Naţională de Plăţi şi Inspecţie Socială, a făcut, până astăzi, plăţi către 65 de furnizori de energie, în valoare totală de 373,24 milioane lei, aferente consumului populaţiei, în baza legilor de plafonare şi compensare. Rămânem implicaţi în gestionarea crizei refugiaţilor ucraineni, dar ne facem datoria şi faţă de cetăţenii români!", a menţionat ministrul Muncii şi Solidarităţii Sociale.
Noua schemă gândită de Guvern pentru compensarea şi plafonarea facturilor la electricitate şi gaze până la 31 martie, atât pentru consumatorii casnici, cât şi pentru cei noncasnici, a intrat în vigoare la 1 februarie.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau