Randament record pentru Pilonul II de pensii private
Dimensiune font:
* banii din Pilonul II reprezintă al doilea cel mai valoros activ financiar al populaţiei, după depozitele bancare
În potrivit calculelor Asociaţiei Pensiilor Administrate Privat (APAPR), activele nete administrate de Pilonul II au ajuns la 126,7 miliarde lei (25,5 mld. euro), o valoare record pentru sistem, în creştere cu 31,4% faţă de sfârşitul anului 2022.
La Pilonul II de pensii private sunt înscrişi 8,1 milioane de români, adică majoritatea populaţiei active a ţării, dintre care jumătate (peste 4 milioane) contribuie regulat, lună de lună. Banii din Pilonul II sunt al doilea cel mai valoros activ financiar al populaţiei, după depozitele bancare.
Rezultatele foarte bune înregistrate de pensiile private în 2023 provin în egală măsură din revenirea preţurilor la titlurile de stat şi din aprecierea cotaţiilor bursiere. Anul trecut, valoarea titlurilor de stat şi-a revenit după scăderea din 2022 pe fondul reducerii inflaţiei şi dobânzilor, iar indicii Bursei de Valori de la Bucureşti, unde fondurile de pensii din Pilonul II sunt cei mai mari investitori instituţionali, au înregistrat creşteri susţinute, de peste 30%.
Pe întreaga durată de funcţionare (2008-2023), Pilonul II a înregistrat un randament mediu anual de 7,82% faţă de o inflaţie medie anuală de 4,35%. În termeni monetari, fondurile de pensii private obligatorii au generat un câştig total, net de toate comisioanele percepute, de 36,9 miliarde lei (7,4 miliarde euro), în plus faţă de contribuţiile primite în administrare, exclusiv în beneficiul contributorilor, potrivit APAPR. „Randamentul anului 2023 confirmă o dată în plus formula câştigătoare pe termen mediu şi lung pe care o oferă fondurile de pensii private. Chiar dacă pe termen scurt pot să apară şi evoluţii negative, cum a fost cazul anului 2022, revenirea ulterioară a pieţelor face ca tendinţa pozitivă pe termen lung să se păstreze. Este o invitaţie la calm şi încredere în momentele în care pieţele nu oferă, temporar, randamentele scontate”, a spus Radu Crăciun, preşedintele APAPR.
Asociaţia menţionează că pe lângă rezultatele foarte bune ale Pilonului II, anul 2024 începe şi cu alte veşti bune pentru cei 8,1 milioane de români înscrişi la fondurile de pensii private obligatorii. Începând cu 1 ianuarie 2024, contribuţia virată la Pilonul II creşte de la 3,75% la 4,75% din venitul brut lunar, ca parte a angajamentelor României faţă de Uniunea Europeană prin PNRR. Astfel, faţă de o contribuţie medie lunară de circa 270 lei în 2023, nivelul contribuţiei medii lunare pentru 2024 este probabil să depăşească 350 de lei.
În acelaşi timp, regimul fiscal aplicat plăţilor făcute de fondurile de pensii private către beneficiari (participanţi şi moştenitori) s-a îmbunătăţit începând cu 1 ianuarie 2024. Dacă până la finele lui 2023 baza de impozitare era întreaga sumă plătită de fondurile de pensii private către beneficiari, de la 1 ianuarie 2024 baza de impozitare se reduce doar la câştigul obţinut prin investire de fondurile de pensii. Marian CAZACU
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau