Sancțiuni piață asigurări – reasigurări și intermediari în anul 2022

1investitorii

Dimensiune font:

| 17-09-2022 09:17
Consiliul Autorității de Supraveghere Financiară a adoptat pe parcursul anului 2022 mai multe decizii de sancționare a unor entități/persoane care activează în piața asigurărilor, pentru încălcarea unor prevederi ale legislației incidente.

August 2022

Societăți de asigurare

  • Euroins Romania Asigurare-Reasigurare S.A. – societatea a fost sancționată cu amendă în cuantum de 1.023.200 lei pentru nerespectarea prevederilor Legii nr. 237/2015 privind autorizarea și supravegherea activității de asigurare. În sarcina societății au fost impuse următoarele măsuri: în termen de 3 luni de la data primirii deciziei, societatea va raporta modul de implementare a măsurilor luate privind guvernanța activităţii investiţionale, precum și modul în care a ținut cont de recomandările echipei de control cuprinse în procesul verbal.  De asemenea,  societatea a fost sancționată și cu amendă în cuantum de 333.373 lei pentru nerespectarea prevederilor OUG nr. 93/2012 privind înființarea, organizarea și funcționarea Autorității de Supraveghere Financiară cu modificările și completările ulterioare.
  • Allianz-Țiriac Asigurări S.A. – societatea a fost sancționată cu avertisment scris pentru încălcarea prevederilor art. 35 alin. (2) din Norma A.S.F. nr. 13/2019 cu privire la netransmiterea raportului de activitate al Comitetului de Audit pentru anul 2021 în termen de 6 luni de la încheierea exercițiului financiar.
  • BRD Asigurări de Viață S.A. – societatea a fost sancționată cu amendă în cuantum de 129.000 lei pentru nerespectarea prevederilor Legii nr. 129/2019 pentru prevenirea şi combaterea spălării banilor şi finanțării terorismului, cu modificările și completările ulterioare, în sensul neactualizării în termenul legal a procedurilor și politicilor interne referitoare la implementarea legii anterior menționată.
  • Grawe România Asigurare S.A. – Societatea a fost sancționată cu avertisment scris pentru plata cu întârziere a despăgubirilor cuvenite în cazul a 3 dosare de daună, respectiv pentru încălcarea prevederilor art. 21 alin. (4) din Legea nr. 132/2017 privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto pentru prejudicii produse terților prin accidente de vehicule și tramvaie, cu modificările și completările ulterioare.

Iulie 2022

Societăți de asigurare

  • ABC Asigurări – sancționarea societății cu amendă în cuantum de 314.700 lei pentru:
    • nesepararea atribuțiilor realizate efectiv de funcțiile cheie instituite la nivelul societății;
    • funcționarea necorespunzătoare și inadecvarea mecanismelor de control intern al societății cu privire la activitatea de subscriere, în cadrul sistemului de guvernanță corporativă.

Sancționarea membrilor Consiliului de Administrație (CA) cu amendă, pentru fiecare membru, în cuantum de 11.700 lei  pentru delegarea de competențe ale CA către Comitetul de Management al Riscurilor:

    • Hristofor Mircea Florin – Președinte CA
    • Pascu Florin – membru CA
    • Fundeanu Mihaita Petrus – membru CA
    • Podolau Florea – membru CA
    • Radu Ioan – membru CA
    • Bindileu Elena Silvia – membru CA
    • Timofti Emil – membru CA
  • Euroins – Sancționarea cu amendă în cuantum de 125.400 lei a directorului general al societății, Tanja Blatnik, pentru netransmiterea la termen a situațiilor financiare anuale aferente anului 2021.

Intermediari

  • One Insurance Broker de Asigurare – Reasigurare S.R.L. – Sancționarea cu avertisment scris pentru efectuarea de modificări ale actului contitutiv al companiei de brokeraj fără aprobarea A.S.F. (respectiv prelungire mandat administrator pe 10 ani și schimbare sediu social).
  • Best AS Broker de Asigurare – Reasigurare S.R.L. – Sancționarea cu retragerea autorizației de funcționare pentru nerespectarea art. 2 din Decizia A.S.F. nr. 19/12.01.2022 (respectiv netransmitere la A.S.F., în termen de 90 de zile, a documentației complete privind numirea unui nou conducător executiv).

Iunie 2022

Societăți de asigurare

  • Groupama Asigurări S.A. – Sancționarea cu avertisment scris pentru nerespectarea anumitor prevederi ale Legii 132/2017.
  • Onix Asigurări S.A. – Sancționarea cu avertisment scris pentru utilizarea unor metodologii de calcul al rezervelor tehnice Solvabilitate 2 necorespunzătoare.
  • Omniasig Vienna Insurance Group S.A. – Sancționarea cu avertisment scris pentru nerespectarea anumitor prevederi ale Legii 132/2017.

Intermediari

  • Daw Managment Broker de Asigurare S.R.L. – sancționarea cu amendă în cuantum de 75.244 de lei, întrucât entitatea controlată nu asigură jurnalizarea, monitorizarea și arhivarea, în conformitate cu reglementările specifice în materie, nefiind respectate prevederile art. 16 alin. (2) lit. d) din Norma A.S.F. nr. 4/2018 privind gestionarea riscurilor operaționale generate de sistemele informatice utilizate de entitățile autorizate/avizate/înregistrate, reglementate și/sau supravegheate de către Autoritatea de Supraveghere Financiară, cu modificările și completările ulterioare.
  • Asigest Broker de Asigurare-Reasigurare S.A. – sancționarea cu avertisment scris întrucât societatea nu a respectat termenul legal de transmitere la A.S.F. a dovezii de înregistrare la O.N.R.C. a modificărilor aduse conducerii administrative a companiei de brokeraj, aprobată de A.S.F.
  • Contract Asig Broker de Asigurare S.R.L. – sancționarea cu avertisment scris întrucât societatea a modificat actul constitutiv privind schimbarea sediului social fără aprobarea A.S.F.

Mai 2022

Societăți de asigurare

  • Euroins România Asigurare Reasigurare S.A. – sancționarea cu amendă în cuantum de 419.900 lei pentru efectuarea cu întâriziere a plăților dosarelor de daună și neachitare penalităților de întârziere.

Intermediari

  • Mercedes – Benz Insurance Broker S.R.L. – sancționarea cu amendă în cuantum de 5.791 de lei, întrucât compania de brokeraj nu a avut implementată autentificarea în doi factori, fiind încălcate prevederile art. 16 alin. (2) lit. e) din Norma A.S.F. nr. 4/2018 privind gestionarea riscurilor operaționale generate de sistemele informatice utilizate de entitățile autorizate/avizate/înregistrate, reglementate și/sau supravegheate de către Autoritatea de Supraveghere Financiară, cu modificările și completările ulterioare.
  • Renomia – SRBA Insurance Broker S.R.L. – sancționarea cu amendă în cuantum de 7.897 de lei, întrucât compania de brokeraj nu a avut implementată autentificarea în doi factori, fiind încălcate prevederile art. 16 alin. (2) lit. e) din Norma A.S.F. nr. 4/2018 privind gestionarea riscurilor operaționale generate de sistemele informatice utilizate de entitățile autorizate/avizate/înregistrate, reglementate și/sau supravegheate de către Autoritatea de Supraveghere Financiară, cu modificările și completările ulterioare.
  • Millenium Insurance Broker (M.I.B.) S.A. – sancționarea cu amendă în cuantum de 9.270 de lei, întrucât societatea nu a asigurat îndeplinirea cerinței prevăzute la art. 16 alin. (2) lit. d) din Norma A.S.F. nr. 4/2018 privind gestionarea riscurilor operaționale generate de sistemele informatice utilizate de entitățile autorizate/avizate/înregistrate, reglementate şi/sau supravegheate de către Autoritatea de Supraveghere Financiară, cu modificările și completările ulterioare, în ceea ce privește monitorizarea în vederea asigurării controlului asupra accesului utilizatorilor.
  • Safety Broker de Asigurare S.A. – sancționarea cu amendă în cuantum de 18.477 de lei, întrucât societatea nu a asigurat îndeplinirea cerințelor prevăzute la art. 16 alin. (2) lit. d) din Norma A.S.F. nr. 4/2018 privind gestionarea riscurilor operaționale generate de sistemele informatice utilizate de entitățile autorizate/avizate/înregistrate, reglementate și/sau supravegheate de către Autoritatea de Supraveghere Financiară, cu modificările și completările ulterioare, cu privire la jurnalizarea, monitorizarea, în conformitate cu reglementările specifice în materie, pentru a asigura controlul asupra accesului utilizatorilor, a locului de unde are loc accesul și a datelor accesate, inclusiv a celor cu caracter personal.
  • Inter Broker de Asigurare S.R.L. sancționarea cu amendă în cuantum de 117.996 lei, întrucât compania de brokeraj nu a asigurat utilizarea de credenţiale personalizate doar de către personalul autorizat/înregistrat, fiind încălcate prevederile art. 16 alin. (2) lit. c) din Norma A.S.F. nr. 4/2018 privind gestionarea riscurilor operaționale generate de sistemele informatice utilizate de entitățile autorizate/avizate/înregistrate, reglementate și/sau supravegheate de către Autoritatea de Supraveghere Financiară, cu modificările și completările ulterioare.
  • Amsterdam Broker de Asigurare S.R.L. – sancționarea cu avertisment scris, întrucât societatea nu a respectat termenul legal de transmitere a modificărilor actului de identitate al administratorului companiei de brokeraj.
  • Comisasig Broker de Asigurare S.R.L. – sancționarea cu avertisment scris, întrucât societatea a modificat actul constitutiv fără aprobarea A.S.F.

Aprilie 2022

Societăți de asigurare

  • Asito Kapital S.A. – Sancționarea cu avertisment scris pentru lipsa unei evidențe adecvate și ordonate a documentelor aferente polițelor de garanții.

Intermediari

  • Amsterdam Broker de Asigurare S.R.L. – Sancționarea cu avertisment scris pentru faptul că nu a fost respectat termenul de transmitere către Autoritatea de Supraveghere Financiară a modificărilor actului de identitate al administratorului companiei de brokeraj.
  • Comisasig Broker de Asigurare S.R.L. – Sancționarea cu avertisment scris pentru modificări ale Actului constitutiv al companiei de brokeraj privind schimbarea structurii asociaților și numirea de noi administratori fără aprobarea Autorității de Supraveghere Financiară.

Martie 2022

Societăți de asigurare

  • Euroins România Asigurare Reasigurare S.A. – sancționarea societății cu amendă în valoare de 2.398.700 de lei pentru înregistrare fonduri neconforme și cu amendă cumulată în valoare de 652.100 de lei pentru neprezentarea tuturor documentelor solicitate de echipa de control, plata cu întârziere a despăgubirilor RCA, neplată penalități, constatare daune RCA cu întârziere și subevaluare rezervă de daună avizată.
  • Euroins România Asigurare Reasigurare S.A. – sancționarea doamnei Tanja Blatnik, CEO Euroins România Asigurare Reasigurare S.A., cu amendă în valoare de 98.500 de lei pentru transmitere raportări neconforme.
  • Groupama Asigurări S.A. – sancționarea societății cu avertisment și amendă în valoare de 62.900 de lei pentru plata cu întârziere a despăgubirilor RCA, neplată penalități și constatare daune RCA cu întârziere.

Intermediari

  • Transilvania Broker de Asigurare S.A. – sancționarea societății cu avertisment scris pentru faptul că informațiile/datele înscrise în contractul de asigurare sunt incorecte și neclare.
  • Aon România Broker de Asigurare-Reasigurare S.R.L. – sancționarea societății cu amendă în valoare de 13.076 de lei pentru nerespectarea prevederilor legale privind pregătirea profesională a conducătorului executiv, nemenținerea și neactualizarea registrelor proprii.

Februarie 2022

Societăți de asigurare

  • Grawe Romania Asigurare S.A. a fost sancționată cu amendă în cuantum de 74.500 lei, în principal pentru plata cu întârziere a despăgubirilor RCA și pentru neplata penalităților aferente. Sancțiunea a fost aplicată societății ca urmare a valorificării rezultatelor unui control inopinat ce a vizat perioada 31.10.2021 – 02.12.2021 și a avut ca tematică verificarea, în cadrul fluxului zilnic de soluționare a dosarelor de daună RCA, a respectării obligațiilor asigurătorilor instituite prin Legea nr. 132/2017 privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto pentru prejudiciile produse terților prin accidente de vehicule și tramvaie și Norma nr. 20/2017 privind asigurările auto din România.
  • Omniasig VIG S.A. a fost sancționată cu avertisment scris pentru nerespectarea unor cerințe prevăzute de Legea nr. 236/2018 privind distribuția de asigurări. Sancțiunea a fost aplicată societății ca urmare a valorificării rezultatelor unui control periodic ce a vizat perioada 01.06.2020 – 30.06.2021 și a avut ca tematică:
  •  
    • Verificarea cerințelor de supraveghere și guvernanță a produselor de asigurare de sănătate;
    • Verificarea respectării cerințelor legale privind informarea și consultanța acordată clienților în cazul asigurărilor de sănătate;
    • Verificarea procesului de subscriere a contractelor de asigurări de sănătate;
    • Verificarea modului de instrumentare a dosarelor de daună pentru clasa de asigurări de sănătate.

Ianuarie 2022

Intermediari

  • Sancționarea companiei de brokeraj Best AS Broker de Asigurare – Reasigurare S.R.L., cu interzicerea temporară a exercitării activității de distribuție, până la data propunerii unei noi persoane pentru ocuparea postului vacant de conducător executiv și transmiterea documentației complete în vederea aprobării acesteia de către A.S.F., conform prevederilor art. 2 alin. (1) lit. b) și art. 3 lit. d) din O.U.G. nr. 93/2012, cu modificările și completările ulterioare, coroborate cu prevederile art. 4 alin. (2) și alin. (3) din Legea nr. 236/2018, cu completările ulterioare.

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA
Bancul Zilei

05:29

1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Pochidia, cu sediul in comuna Pochidia, sat Borodesti, Str. Principala nr. 69, judetul Vaslui, cod postal 737552, telefon 0335/407.239, e-mail: pochidia@yahoo.com, cod fiscal 16396425. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie vandut: 4 parcele de teren intravilan, situate in comuna Pochidia, sat Salceni, F.N., apartinand domeniului privat al Comunei Pochidia, identificate astfel: -Parcela A, 1.130 mp, nr. cadastral 70780, CF 70780, cu acces direct la drum, T 39, P 1015/25; -Parcela B, 1.130 mp, nr. cadastral 70781, CF 70781, cu acces direct la drum, T 39, P 1015/27 -Parcela C, 1.000 mp, nr. cadastral 70769, CF 70769, cu acces direct la drum, T 39, P 1015/18; -Parcela D, 1.040 mp, nr.cadastral 70771, CF 70771, cu acces direct la drum, T 39, P 1015/2; conform H.C.L.Pochidia nr. 41/30.09.2024 si temeiului legal: O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul institutiei, Compartiment Secretar sau se poate consulta pe site-ul: www.pochidia.ro. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul vanzatorului, de la care pot obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Se poate obtine de la Compartimentul Secretar, din cadrul Comunei Pochidia, comuna Pochidia, sat Borodesti, Str. Principala nr. 69, judetul Vaslui. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 50 Lei/exemplar, ce se achita numerar la Casieria institutiei, sau se poate descarca de pe site-ul institutiei: www.pochidia.ro -gratuit. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 09.01.2025, ora 10.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 17.01.2025, ora 10.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Pochidia, comuna Pochidia, sat Borodesti, Str. Principala nr. 69, judetul Vaslui, Compartiment Secretar. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa oferta: intr-un singur exemplar, intr-un plic sigilat. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 21.01.2025, ora 13.00, Comuna Pochidia, comuna Pochidia, sat Borodesti, Str. Principala nr. 69, judetul Vaslui, Sala de sedinte. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios Administrativ a Tribunalului Vaslui, Vaslui, Str. Stefan cel Mare nr. 54, judetul Vaslui, telefon 0235/311.582, fax 0235/312.432, e-mail: tr-vaslui@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 21.11.2024.
1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Timisesti, comuna Timisesti, Str. Inv. Rafael Anton nr. 4, judetul Neamt, telefon 0233.787.050, fax 0233.787.050, e-mail: timisesti @nt.e-adm.ro, cod fiscal 2614252. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie vandut: -Imobil teren in suprafata de 1.000 mp, avand carte funciara 52220 si numar cadastral 52220, situat in sat Plaiesu, comuna Timisesti, Str. Neamtului nr. 2, judetul Neamt, apartinand domeniului privat al Comunei Timisesti, conform caietului de sarcini, H.C.L. Comuna Timisesti nr. 105/12.11.2024 si temeiului legal: O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: prin solicitare scrisa la Compartimentul Relatii cu publicul si secretariat administrativ al Comunei Timisesti. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul vanzatorului, de la care pot obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Relatii cu publicul si secretariat administrativ al Comunei Timisesti, comuna Timisesti, Str. Inv. Rafael Anton nr. 4, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: Persoanele interesate pot achita contravaloarea documentatiei de atribuire de 10 Lei/exemplar, ce se achita la Serviciul Impozite si taxe, contabilitate, proiecte, mediu si achizitii publice al institutiei. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 06.12.2024, ora 14.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 16.12.2024, ora 16.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Compartimentul Relatii cu publicul si secretariat administrativ al Comunei Timisesti, comuna Timisesti, Str. Inv. Rafael Anton nr. 4, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa oferta: 1 exemplar original. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 17.12.2024, ora 11.00, la Caminul Cultural din sat Timisesti, comuna Timisesti, Str. Inv. Rafael Anton nr. 4, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Instanta de contencios administrativ de pe langa Tribunalul Neamt, Piatra Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233.219.493, fax 0233.210.247, e-mail: tr-neamt-scivil @just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 18.11.2024.
Gastronomia sustenabilă. Cum restaurantele ecologice transformă masa într-o lecție de responsabilitate
22/11/2024 12:45

Sub lumina caldă a unei seri de toamnă, un restaurant cochet din centrul orasului atrage atentia nu printr-un lux orbitor, ci printr-o simplitate elegantă. Lemnul reciclat al meselor, iluminatul cu LED-uri, ...

Anchetă de amploare la Raiffeisen Bank! Banca a fost amendată după ce mai mulți clienți s-au trezit cu bani retrași, credite și conturi nesolicitate
22/11/2024 12:33

  Anchetă de amploare la Raiffeisen Bank. Banca a fost amendată cu 20.000 de euro după ce angajatii săi au folosit datele confidentiale ale clientilor. Un client a reclamat că că in numele lui ...

Economistul Cristian Păun: Românii să fie cumpătați, că vin vremuri grele. Discursul politicienilor se va schimba radical după alegeri
22/11/2024 11:03

Economistii anuntă că vin vremuri grele după alegerile din ancest an. Profesorul de economie Cristian Păun spune că romanii ar face bine să evite creditele, excesele si să fie cumpătati. Acesta a mai a ...

„Taxa pe țeavă”: Este corect să plătim pentru căldura de la vecini dacă avem centrale de apartament? / Un ordin ANRE naște discuții aprinse
21/11/2024 10:54

 Un ordin al ANRE din acest an prevede că toate apartamentele dintr-un bloc trebuie să plătească o cotă parte la factura de energie termică, indiferent dacă sunt racordate la sistemul centralizat sa ...

Ministrul Sebastian Burduja avertizează: “Trăim de pe urma muncii celor de dinainte de ‘89. În România nu s-a mai investit în energie”
21/11/2024 08:04

Sebastian Burduja a admis că, după 1989, Romania nu a mai investit in energie, motiv pentru care este la mana divinitătii si a naturii in ceea ce priveste productia de energie. Ministrul Sebastian Burduja a ...

Inspectorii ANPC au descins la comerciații de anvelope uzate: Amenzi record și zeci de mii de pneuri oprite de la vânzare
20/11/2024 18:29

    Comisarii Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) au verificat peste 400 de comecianţi de anvelope uzate din toată ţara şi in urma neregulilor găsite au f ...

Jumările de porc spaniole au fost înscrise în Registrul indicațiilor geografice al Uniunii Europene
20/11/2024 14:29

Indicatia geografică „Torrezno de Soria” (IGP) a fost inscrisă in registrul de indicatii geografice al Uniunii Europene, prin Regulamentul de punere in aplicare al UE 2892/2024 din 12 noiembrie, p ...

DIGITALIZAREA farmaciilor CONVALIARIA Iasi MySMIS 316850
20/11/2024 09:00

 DIGITALIZAREA farmaciilor CONVALIARIA Iasi MySMIS 316850

România rămâne liderul inflației din UE
19/11/2024 18:38

De opt luni consecutive, inflatia anuală din Romania este cea mai ridicată din Uniunea Europeană. În octombrie, cresterea preturilor din UE a urcat de la 2,1% in septembrie la 2,3%, in timp ce in tara ...

Berăria H: Viziunea noastră este să creăm un district al vieții sociale din Iași/Primele detalii despre investiție
19/11/2024 17:52

  Berăria H are in lucru un master-plan pentru proiectul pe care vrea să-l deruleze la Iasi, la fosta fabrică Tigarete. În septembrie 2024, cunoscuta berărie din Bucuresti ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei