Șeful Asociației Energia Inteligentă critică Programul „Rabla pentru sobe”
Dimensiune font:
El avertizează că principalul obiectiv al acestui program pare să fie promovarea vânzării de sobe, în loc să ajute consumatorii vulnerabili
Programul „Rabla pentru sobe”, anunțat recent de Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor (MMAP), a fost criticat de Dumitru Chisăliţă, președintele Asociației Energia Inteligentă (AEI), care susține că acest program abordează problema într-un mod inadecvat și dificil de pus în practică. El avertizează că principalul obiectiv al acestui program pare să fie promovarea vânzării de sobe, în loc să ajute consumatorii vulnerabili.
Chisăliţă consideră că programul nu ține cont de realitățile din teren și nu aduce beneficii reale consumatorilor vulnerabili din mediul rural, care se bazează pe lemne pentru încălzirea locuințelor. Acesta subliniază că pentru a accesa acest program, este necesară înlocuirea sobelor existente cu altele care au un randament de cel puțin 80% și emisii de compuși organici sub 120 de grame. Mai mult, programul impune ca noile sobe să aibă o putere nominală cuprinsă între 8 kW și 30 kW.
Programul nu ține cont de economia de lemn de foc
Specialistul AEI consideră absurd faptul că acest program nu permite achiziționarea de sobe mai mici, cu costuri mai reduse și consum mai mic de lemn, care ar putea să fie mai potrivite pentru anumite situații. El susține că orice renovare a clădirilor ar trebui să înceapă prin reducerea pierderilor energetice, iar achiziția de sobe ar trebui să fie dimensionată în funcție de necesități, evitând astfel cheltuieli inutile pentru sobe cu puteri mari care nu sunt necesare.
Chisăliţă adaugă că programul nu ține cont de economia de lemn de foc care ar putea fi realizată, deoarece nu ia în considerare calitatea lemnului utilizat. Prin schimbarea sobelor cu randament de 80%, se poate obține o economie de aproximativ 0,9 metri cubi de lemn pe gospodărie.
Potrivit experților, acest program ar duce la o reducere semnificativă a consumului de lemn, diminuând astfel impactul asupra pădurilor și costurile suportate de gospodării. Totuși, condițiile impuse forțează consumatorii să achiziționeze sobe mai mari, ceea ce poate duce la cheltuieli suplimentare considerabile.
Chisăliţă argumentează că un program eficient ar trebui să înceapă prin reducerea pierderilor energetice, care pot ajunge la 50-60% în casele din mediul rural, și să susțină eficiența energetică înainte de a acorda finanțare pentru înlocuirea sobelor.
Ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor, Mircea Fechet, a anunțat lansarea în consultare publică a Ghidului de finanțare pentru Programul-pilot „Rabla pentru sobe”. Acest program oferă finanțare în procent de 70% din cheltuielile eligibile pentru achiziționarea de aparate de încălzire, dar cu limita maximă de 10.000 lei, inclusiv TVA, pentru fiecare aparat care deservește o gospodărie. Aparatele pot utiliza lemnul pentru foc, peleți sau brichete, dar trebuie să îndeplinească anumite standarde de randament și emisii. Primăriile pot participa la program prin Administrația Fondului pentru Mediu, iar beneficiarii vor primi vouchere pentru achiziționarea noilor sobe.
Clara DIMA
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau