Sindicaliştii din mai multe instituţii continuă protestele. Protest şi la Ministerul Sănătăţii
Dimensiune font:
Sindicaliştii din mai multe instituţii care ţin de Ministerul Muncii, dar şi alte sindicate din Administraţie au decis să protesteze, joi, în mai multe judeţe. De asemenea, un protest are loc în Ministerul Sănătăţii.
Angajaţii din cadrul Instituţiei Prefectului Buzău, care sunt membri de sindicat, au întrerupt, joi, activitatea, cerând salarii mai mari.
Protestul se desfăşoară între orele 10.00 şi 12.00, angajaţii coborând în holul instituţiei cu pancarte în care îşi exprimă nemulţumirile.
"Instituţia Prefectului-Cenuşăreasa administraţiei publice", " De ce? Pentru că Guvernul a uitat de noi", "Aplicaţi echitabil prevederile legii salarizării", "Redaţi demnitatea angajaţilor din Instituţia Prefectului" sunt doar câteva dintre mesajele funcţionarilor.
Activitatea în Institutia Prefectului Buzau este totuşi asigurată.
Salariaţii din prefecturi solicită de urgenţă adoptarea proiectului de modificare a Codului Administrativ şi a legii privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, în aşa fel încât lefurile lor să fie încadrate pe grilă de administraţie de stat, la fel ca în aproape toate serviciile publice deconcentrate.
"Noi, salariaţii din instituţiile prefectului solicităm de urgenţă adoptarea Proiectului de Lege nr. 285/2022 pentru modificarea OUG nr. 57/2019 privind Codul administrativ şi pentru modificarea Legii-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, în aşa fel încât salarizarea noastră să se facă pe grilă de administraţie de stat, aşa cum sunt încadraţi, la acest moment, aproape toţi angajaţii din serviciile publice deconcentrate. Considerăm că salarizarea personalului din cadrul instituţiilor prefectului trebuie să fie la nivelul funcţiilor publice de stat, având în vedere că instituţia prefectului este un organ de control al activităţii autorităţilor publice locale şi de conducere a serviciilor publice deconcentrate", se arată într-un comunicat semnat de angajaţii Instituţiei Prefectului Buzău.
De asemenea, protestează la Buzău Salariaţii din Direcţia Judeţeană de Statistică, cerând, printre altele, salarii mai mari, respect şi echitate.
"Solicităm salarii conforme cu nivelul de pregătire şi complexitatea activităţii desfăşurate, echitate în raport cu instituţiile de la nivel central şi cu alte instituţii care, indiferent de context primesc majorări salariale sau reîncadrări în anexele Legii 153", spun sindicaliştii.
Principalele revendicări care vor conduce la soluţionarea problemelor existente la nivelul instituţiei sunt, conform aceloraşi surse, stabilirea salariilor de bază ale funcţionarilor publici şi personalul contractual la nivelul INS, funcţionarii publici si personalul contractual să beneficieze pentru complexitatea muncii de un spor de 15% aplicat la salariul de bază.
"Având în vedere complexitatea şi volumul de activitate, solicităm deblocarea angajărilor şi mărirea schemei de personal. Facem precizarea că aceste revendicări au fost prezentate Guvernului României încă din anul 2022 prin memorandumul cu tema Soluţionarea problemelor de salarizare existente la nivelul Institutului Naţional de Statistică si Direcţiilor teritoriale de statistică. Acest memorandum a fost aprobat şi semnat de Primul ministru al României, dl.Nicolae Ionel Ciucă, la data de 12.07.2022, DAR NU A FOST PUS ÎN APLICARE. Solicităm Guvernului României asumarea Memorandumului semnat şi aprobat, pentru a putea fi pus în aplicare. Solicităm respect, echitate şi plată egală pentru muncă egală!" mai transmit angajaţii DJS Buzău
În mai multe judeţe din ţară proyestează angajaţi din mai multe instituţii. Sindicaliştii au întrerupt lucrul şi au ieşit pe hoturile instituţiilor, dar şi pe scările din faţa acestora sau în curte.
Potrivit Federaţiei Sindicatelor din Ministerul Muncii, proteste spontane au loc, între altele, la Gorj, Satu Mare, Arad, Maramureş, Bihor, Constanţa.
”La muncă egală, salarii egale”, cer sindicaliştii, care şi-au scris revendicările pe foi A4 de hârtie.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau