Tinerii români crescuți în Italia, Franța și Spania se întorc în România. ”Există un trend”. În ce domenii revin
Dimensiune font:
Există un trend de revenire acasă a tinerilor educați peste hotare.
Fabiola Gîrneață, secretar general al Ligii Studenților Români din Străinătate, a spus, în emisiunea „Departe de România", că există un trend interesant mai ales în Italia, Franța și Spania: ”Tinerii care au crescut de mici acolo aleg astăzi să se întoarcă în România și pentru o speranță de a aduce în țară o amprentă pozitivă”.
”Domeniile principale pentru care se întorc sunt IT, pentru a lucra acolo, chiar și pentru că salariile sunt foarte mari în IT și le permit să aibă o viață și să poată să investească în traiul lor din România, chiar le permite mai mult decât ar face în străinătate în zona de IT. Revin și-n zona de start-up-uri, pentru a-și deschide propriile planuri de business, propriile activități, sunt foarte mulți care revin cu planuri inovatoare din străinătate, văd că există un teren neexplorat în România pe anumite domenii și atunci aduc aceste experiențe, devenind primii și chiar având o facilitate, nefiind în competiție” spune Fabiola Gîrneață.
Întrebată dacă e vorba doar despre bani în decizia de a reveni în România, Fabiola Gîrneață spune că tinerii se mai întorc motivați și de o copilărie pierdută, ei fiind crescuți în afara granițelor. ”Există un fel de nostalgie, de speranță că se vor bucura de țara lor mamă acum” afirmă Fabiola Gîrneață, care mai enumeră și familia din țară în acest sens, vorbind despre singurătatea de peste granițe.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau