Ucraina interzice exporturile de grâu, porumb, zahăr, sare și carne
Dimensiune font:
Guvernul ucrainean va interzice exporturile de bunuri esențiale, inclusiv grâu, porumb, cereale, sare și carne, potrivit unei decizii adoptate marți de executivul de la Kiev, scrie CNN.
Astfel, va fi „interzis” exportul de ovăz, mei, hrișcă, zahăr, sare, grâu, porumb, carne, precum și de bovine și produse secundare din Ucraina.
„Aceasta înseamnă o interdicție de facto a exportului”, se arată într-o declarație a cabinetului.
Ministrul ucrainean al Agriculturii și Alimentației, Roman Leshcenko, a declarat că măsurile au fost luate „pentru a preveni o criză umanitară în Ucraina” și „pentru a răspunde nevoilor populației pentru aprovizionarea cu produse alimentare critice”.
Ucraina este unul dintre cei mai mari furnizori de produse agricole din Europa, conform datelor Comisiei Europene.
Combinate, Rusia și Ucraina sunt responsabile pentru aproape 30% din exporturile globale de grâu, potrivit Gro Intelligence, o firmă de analiză a datelor agricole.
Prețurile grâului au crescut în urma invaziei Rusiei în Ucraina, atingând prețuri nemaivăzute din 2008.
Ucraina se îndrepta pentru un an record de exporturi de grâu înainte de invazie, în timp ce exporturile de grâu ale Rusiei încetineau.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau