Vor fi recalculate 5 milioane de pensii
Dimensiune font:
Raluca Turcan, ministrul Muncii, anunță, începând de vineri, recalcularea a 5 milioane de dosare din sistemul public de pensii. Datele vor fi colectate cu un nou soft, care deja a fost testat.
Chiar dacă pensiile nu vor crește în 2021, Raluca Turcan și-a luat angajamentul că, prin intermediul unui soft, mai multe dosare vor fi evaluate.
“Noul soft care va colecta datele din toate cele aproape 5.000.000 de dosare din sistemul public de pensii va fi folosit, începând de mâine (n.r. vineri), în procesul de evaluare a dosarelor din toată ţara”, a anunţat Raluca Turcan, pe pagina personală de Facebook.
Ministrul Muncii a precizat că, împreună cu reprezentanţi ai Casei Naţionale de Pensii şi ai celor teritoriale, a participat la o verificare a modului în care funcționează noul soft.
“De altfel, în etapa de testare a softului au fost deja evaluate 820 de dosare şi ne-am propus ca, în termen de un an, cu efortul susţinut al colegilor din casele de pensii din ţară, să ducem la bun sfârşit întregul proces de evaluare”, a mai scris Raluca Turcan.
Raluca Turcan a anunțat că i-a îndemnat pe funcționarii din casele teritoriale de pensii să fie foarte atenți în munca la care s-au angajat, deoarece de exactitatea datelor introduse va depinde pensia pe care o vor primi, în fiecare lună, beneficiarii, după recalculare.
“I-am îndemnat pe toţi colegii din casele teritoriale de pensii să fie riguroşi în munca pe care o vor depune, pentru că de acurateţea datelor introduse va depinde pensia pe care o vor primi, lună de lună, milioane de beneficiari, după recalculare. De altfel, softul include o matrice de colectare detaliată a datelor din aceste dosare tocmai pentru a permite, ulterior, recalcularea pensiilor în funcţie de formula pe care o va stabili noua lege, după dezbaterea ei în Parlament. În paralel cu identificarea soluţiei tehnice pentru colectarea datelor – softul prezentat astăzi, avansăm cu proiectul legislativ de reformă a sistemului public de pensii, aflat acum în lucru la Ministerul Muncii”, a mai precizat Raluca Turcan.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau