De ce am ajuns aici şi ce va fi după (II)

 

Dorian OBREJA

 

Am lămurit, ieri, din perspectiva mea, cel puţin, de ce am ajuns în apocalipsă, sau, cel puţin, la începutul ei: susţin, în continuare, că e vorba de inconştienţa şi corupţia politicienilor şi guvernanţilor din cele mai multe state, care au lăsat sistemul de sănătate în părăsire; în acelaşi timp, virusul a venit exact la timp pentru a deturna iminenta criză economico-financiară - care, acum, nu-i aşa?, va fi „motivată”, ba chiar se vor găsi noi metode de „sifonare” a bugetelor de stat...

Poate mai important decât ce se întâmplă (pentru că, deşi nuanţat, există un consens printre specialişti: pandemia se va stinge în una-două-trei luni, chiar dacă, ulterior, îşi va scoate iar capul, sub aceeaşi înfăţişare sau alta, cu efecte încă mai devastatoare) este ce va fi după. Şi asta depinde de cum vor acţiona, în toate ţările, cei care dispun de banii publici. Prioritatea zero va trebui să fie sănătatea (nu cum a gândit, la noi, ficusul de la Cotroceni, care a considerat educaţia mai importantă, după principiul morţi, da’ culţi).

Atâta vreme cât, de exemplu, în cea mai bogată ţară a lumii, mă refer la SUA, există peste 40 de milioane de oameni fără asigurare medicală, şi am auzit medici americani plângându-se că nu dispun de minimul echipament de protecţie şi măşti eficiente, atâta vreme cât în România vedem ce se întâmplă prin spitale (alea vechi, că sistemul capitalist a făcut doar oarece aşezăminte private pentru cei bogaţi), din care au plecat peste graniţe peste 40.000 cadre medicale, şi dacă în această zonă lucrurile nu se vor schimba radical, să nu ne mirăm dacă, acum sau altădată, roadele unor asemenea politici vor fi devastatoare.

În cele mai multe cazuri, analiştii îşi fac iluzii, spunând că evenimentele de acum vor face lumea să se transforme, inclusiv din punct de vedere al bunătăţii şi empatiei. Aiurea! Ca şi cum s-a învăţat ceva din cele 2 războaie mondiale, în afară de creşterea constantă a bugetelor destinate înarmării şi perfecţionarea armelor (inclusiv biologice, printre care, cine ştie, ar putea fi Covid 19...).

În esenţă, se aşteaptă ca, după, să se înregistreze următoarele fenomene: o depresiune economică majoră, începutul sfârşitului globalizării, augmentarea naţionalismului şi a unei planificări a economiei, creşterea volumului în sistemul de lucru online, accentuarea fragmentării societăţii, sporirea importanţei Chinei, sărăcirea unei mari părţi a populaţiei (dar şi întărirea relaţiilor la nivelul unor comunităţi mici, întoarcerea la obiceiuri domestice abandonate, ca gătitul acasă), abordarea mai serioasă a unor probleme generale (precum încălzirea globală), acutizarea unor conflicte deja existente şi apariţia altora, reconsiderarea rolului specialiştilor (dacă un fotbalist dădea unui expert 9 milioane euro în loc să-şi ia o maşină de fiţe, poate aveam mai repede un vaccin salvator...).

Nu sunt de stânga (decât în ceea ce priveşte revolta vizând inegalitatea materială la care se ajunge prin exploatare şi corupţie) şi nici nu aş vrea să fiu considerat astfel, dar, într-un fel sau altul, ce se întâmplă acum demonstrează un (semi)-eşec al capitalismului. Cea de a treia cale, propusă şi pusă în aplicare de China (să vedeţi ce repede îşi va reveni), e un subiect serios de meditaţie. Şi, apoi, rapid, de acţiune!