Pandemia sărăciei poate şi trebuie să fie combătută

 

Dorian OBREJA

Mai întâi, aşa cum deja v-am obişnuit, extrase din presă şi rapoarte ori analize de specialitate, care demonstrează, în mod elocvent, că sintagma „pandemia sărăciei” nu e găselniţă, în lipsă de alt subiect, iar, pe de altă parte, că această pandemie escaladează în mod alarmant.

Deja, la finele anului precedent, conform informaţiilor oferite de Banca Mondială, în 2020 circa 100 de milioane de noi persoane s-au adăugat numărului celor săraci, în principal din cauza problemelor generate de coronavirus, estimându-se că, în perioada următoare, încă un miliard de persoane ar putea trăi în sărăcie extremă, ca efect al maladiei amintite. Ca să ne facem o idee de amploarea fenomenului, să luăm în calcul faptul că aproape jumătate din populaţia lumii (deci vorbim de circa 3,5 miliarde oameni) trăieşte cu mai puţin de 5,50 dolari pe zi.

Dacă, aşa cum e firesc, ne întoarcem privirile spre România, aflăm că locuitorii ei deţin dezonorantul (pentru politicienii care au condus-o şi o conduc!!!) titlul de „cei mai săraci dintre europeni”, cu mult peste 1,5 milioane de oameni trăind chiar cu mai puţin de 5 dolari pe zi.

E mai mult decât limpede: efectele cumulate ale pandemiei de virus, conflictul din Ucraina, toate problemele legate de energie – scumpirea ei, dar şi necesitatea restricţionării, voluntare sau impuse – şi multe alte „păcate” din trecut, legate de proaste guvernări, în care politicienii sunt interesaţi de umplerea propriilor conturi şi cheltuirea banilor – din bugetul de stat sau venind dinspre UE – au dus şi vor duce în continuare la creşterea sărăciei şi a numărului celor afectaţi de ea, cu urmările de rigoare, începând de la maladii şi mortalitate, continuând cu sporirea numărului celor care cerşesc, dar, din păcate şi foarte grav, a infracţionalităţii (furturi, tâlhării, jafuri, nu de puţine ori însoţite de omoruri), prin intermediul cărora unii găsesc de cuviinţă să scape de lipsa banilor.

La toate acestea, aş adăuga şi lăcomia. Din toate timpurile, în momentele grele, au existat unii care să încerce să profite de ele în folosul propriu. Înregistrăm creşteri cu totul nejustificate (adică fără legătură cu scumpirea energiei, seceta etc.) la tot felul de produse şi servicii. Cu siguranţă, pentru că nu mai e foarte mult până la alegeri, politicienii vor da pomană 10-15 la sută pensionarilor şi bugetarilor; primilor mai puţin, că ei mănâncă mai puţin, de unde şi trăiesc mai puţin, scăpând statul de o povară. Dar aceasta nu va face decât să dezvolte o spirală inflaţionistă; în septembrie, în ţara noastră, inflaţia ajunsese la 15,9 la sută, iar în lunile următoare nu poate fi previzionată decât creşterea ei (prognoza BNR nu e optimistă, nu are cum, nici pentruanul ce vine).

Ca să revin la lăcomia unora, mi se pare cu totul demn de urmat exemplul celor din Belarus, unde antreprenorii prinşi cu scumpiri nejustificate sunt încătuşaţi, şi, în primă fază, obligaţi să-şi ceară scuze în public pentru creşterea intenţionată a preţurilor!

Pornind de la o asemenea imagine de ansamblu, mai consemnez şi reacţii de alt tip, în mai toate ţările, prin ieşiri masive în stradă şi proteste de amploare, care să-i determine pe guvernanţi a găsi soluţii. Au manifestat câteva zeci de mii de persoane la Paris, în Cehia, Slovacia,  la Londra, la Viena ş.a.m.d. 

Îmi vine a crede că acei amintiţi o duc mai rău decât românii, pentru că la noi în ţară e linişte şi pace. Şi, deocamdată, datorită naturii, cald. Dar mai vorbim la iarnă!