Sistemul sanitar, moarte pe bandă rulantă!

 Dorian OBREJA 

Îmi pare rău că am fost nevoit să scriu titlul de mai sus; el nu trebuie, în nici un caz, să arunce vreo umbră peste personalul care lucreză în domeniul sănătăţii. Adevărul este cu totul altul, iar vinovaţii de situaţie trebuie nu doar arătaţi cu degetul, ci şi sancţionaţi, cât mai sever cu putinţă.

E vorba, cred că aţi înţeles, de politicieni.

Aduc aminte că, în ultimele trei decenii, potrivit legilor, sănătăţii îi trebuiau alocate 6 procente la sută din PIB. Dar, tot în ultimele trei decenii, niciodată nu s-a întâmplat aceasta! Au fost priorităţi mai presante şi mai mari, nu-i aşa?

A doua cauză a fost plecarea în masă a personalului din domeniu. Actualmente, după cum constata şi unul dintre mulţii şi „competenţii” deţinători ai portofoliului Sănătăţii, România are mai puţin medici şi asistenţi medicali decât în 1990, Cifrele oficiale sunt greu de aflat, dar, cu aproximaţie, este vorba de 50.000 medici şi poate de două ori mai mult în cazul cadrelor medii. Aşa se face că România se află pe ultimele locuri în Europa la numărul de medici, cu 2,5 la mia de locuitori, în vreme ce media europeană este de 3,4...

Problemele bugetare mai sus amintite au făcut ca, în ţara noastră, din 1990 încoace, să se construiască circa 190 de clădiri în care se desfăşoară acte medicale (cabinete, clinici şi spitale private) şi un singur spital din fonduri publice!!! Dar, în „schimb”, au fost desfiinţate zeci de dispensare, spitale, a fost redus mult numărul de paturi din secţii şi saloane.

Semeni vânt, culegi furtună.

Aflam că, în decembrie 2021, România se situa pe locul I în UE la numărul  de decese din cauze tratabile, deci la mortalitate. Aproape că nici nu mai era nevoei să vină pandemia peste noi. Dar a venit, şi România (politicienilor), ambiţioasă, a bătut şi aici recorduri:  o situaţie semnalată deja în august 2920 (ţara noastră, „campioana” Europei la decese covid, se repeta, parcă trasă la xerox, şi în octombrie 2021, apoi în valul 5. Dar nu ne-am mulţumit cu a fi campionii Europei:  pe 15 octombrie 2021, presa titra „România, fruntaşă pe plan mondiaş la numărul morţilor cauzate de pandemie.

Pe parcursul primelor 5 valuri de covid,, lucruri ştiute de tiată lumea (dar nedecontate de nimeni) : neluarea unor măsuri de restricţie, neaplicarea de sancţiuni, bâlbâieli în organizare, cumpărarea unor spitale modulare despre care nici azi nu se ştie dacă pot funcţiona ş.a.m.d. Dar să vedem, mai întâi, cum se poate ajunge în spitale şi cum suntem întâmpinaţi acolo.

Chiar organizatorul serviciului de urgenţă, Raed Arafat, recunoaşte că „mulţi pacienţi se plâng de timpii de aşteptare la UPU (...) dar unităţile de primiri urgenţe sunt singurul segment al sistemului sanitar deschis permanent, 24/24, 7/7, având asigurată prezenţa personalului medical dedicat urgenţelor şi fiind accesibil tuturor categoriilor de pacienţi.  Este clar că în astfel de condiţii nu poate fi organizat sistemul în sensul preluării şi rezolvării tuturor pacienţilor imediat, fiind nevoie de un sistem de triaj şi prioritizare. Comparativ cu alte ţări cum ar fi SUA, Franţa, Marea Britanie şi Irlanda, timpii de aşteptare în unităţile de primiri urgenţe din România nu sunt mai mari decât în ţările respective. » Oare ? –îmi permit să întreb, sceptic şi plecând de la un caz concret, foarte recent.

Unei persoane aproape nonagenare i s-a făcut rău şi a căzut pe spate. După  două telefoane, la intervale diferite – la 112, apare ambulanţa, peste 2 ore şi jumătate. Dus pacientul la cea mai mare unitate de primiri urgenţe din Moldova, unde a fost preluat abia după 4 ore (fără o pătură, fără perfuzie, cu spatele lipit pe o tablă rece), dar a fost rezolvat abia după trecerea a 12 ore : avându-se în vedere că, la acea unitate, era defectă aparatura de radiografie şi computer tomograf, s-a decis trimiterea pacientului la alt spital, la celălalt capăt al oraşului, unde, pentru o simplă investigaţie, a mai stat 10 ore. Povestea nu se termină aici : fiind necesare şi analize de alt tip, o altă ambulanţă a străbătut în diagonală oraşul, spre un alt spital, unde timpul de aşteptare a fost de doar o oră. Socotind bine, 23 de ore ! Aşa se întâmplă în practică, domnule Arafat ; teoria şi statisticile arată bine, dar nu pun stavilă şuvoiului de cadavre direcţionate spre morgi, devenite şi ele neâncăpătoare...