Cornel Nistorescu: Rectorii, între politică și afaceri

Nici universitățile n-au scăpat de marile afaceri ale tranziției. Cînd toată lumea face bani de la gunoaie pînă la privatizări și închirieri de orice, cum să nu încerce unii să facă bani din examene, din admiteri, din diplome de licență și din doctorate? Sau măcar din ore de curs neținute!

Cum, de la certificatele medicale și scutirile de sport pînă la permisele de conducător auto, toate au devenit afaceri, cum să nu devină și eliberarea diplomelor un truc de făcut bani, mai ales că universitățile private au luat-o cu mult înainte? Mai zilele trecute, Agerpres a difuzat comunicatul Universității București prin care eram informați despre modalitatea de alegere a noului rector (probabil cel de dinainte!).

„La scrutinul organizat în cele trei secţii de votare au participat 793 dintre cei 1.388 de membri ai comunităţii academice cu drept de vot, prezenţa fiind de 57,13%. Membrii comunităţii Universității București au putut alege între două posibilităţi de desemnare a rectorului, conform legislaţiei în vigoare, şi anume pe bază de concurs public sau pe bază de alegeri generale, prin vot universal, direct şi secret. Astfel, 84,96% dintre votanţi au optat pentru modalitatea alegerilor generale, în timp ce 15,04% au optat pentru varianta concursului public”, informează un comunicat de presă al Universității București, transmis de Agerpres.

Nimic nou, mai ales că aceeași metodă de alegere a rectorului a fost utilizată de instituție şi la scrutinele din 2011, 2015 şi 2019. La prima vedere, alegerea prin vot universal, direct și secret este o procedură democratică obișnuită. Așa au fost aleși președinții României, parlamentarii, primarii, președinții consiliilor județene și conducătorii unor ong-uri. Rezultatul? Catastrofă!

Rectorii aleși prin vot universal, direct și secret numesc prorectorii și decanii și construiesc prin proprie decizie o piramidă de putere pe care nici președintele României nu și-o poate permite. În cele mai multe universități, piramidele construite de rectori după alegeri au funcționat ca un fel de partide didactice, constituite pe baze de clan, de mafie sau de grupuri disciplinare (de catedră) didactică.

Așa au ajuns pe postul de rectori tot felul de personaje cu un oarecare cv și cu unele realizări, dar fără operă și prestanță în comunitatea universitară și fără valoare academică. Alegerea „universală” a rectorului (reconfirmată cu atîta elan democratic la Universitatea București!?) a deschis porțile pentru oameni fără operă fundamentală și i-a transformat în personaje cu o mare putere instituțională și didactică. Cazurile rectorului Mircea Dumitru de la București și, mai apoi, a lui Marian Preda sau a lui Daniel David de la Universitatea Babeș Bolyai din Cluj, a lui Marilen Pirtea de la Timișoara sunt elocvente.

Votul popular în universități ridică mediocrii și oportuniști și îngroapă știința de carte. Legea Educației nr 1/ 2011 (legea Funeriu), de pe vremea lui Traian Băsescu, a pus toate universitățile din România sub controlul unor disperați de putere și ascensiune, rămași undeva la periferia domeniului din care s-au ridicat. Ascensiunile lui Mircea Dumitru și Daniel David la Academia Română sunt mai degrabă exemple de oportunism decît de știință. Cazul președintelui Iohannis (un mare blocant în evoluția societății) se multiplică în universitățile românești cu oameni aleși prin acest vot, să-i zicem „popular”. El devine terenul propice pentru mediocri și sforari și duce la reducerea anvergurii unei instituții de învățămînt superior la nivelul de gîndire al celui susținut la conducere cu mai multe voturi.