La UMF s-a intrat şi cu nota 5
Dimensiune font:
La trei dintre cele zece specializări de la Universitatea de Medicină și Farmacie „Gr.T.Popa” din Iași s-a intrat cu nota 5 la studiile bugetate de sistemul de stat. La specializările Medicină şi la Asistenţă Medicală, unde a fost şi cea mai mare concurenţă, s-a intrat cu cele mai mari medii.
Astfel, pentru anul universitar 2022-2023 la Facultatea de Medicină ultima notă cu care s-a intrat este 9, pentru studiile la buget, şi 8.30 la studiile cu taxă. Aici concurenţa a fost de 3.59 persoane pe loc bugetat. Au fost şi 10 note de 10, câte 17 note de 9,99 şi 9,9,98, 32 de note de 9,97, 26 de note de 9,96 şi 37 note de 9,5.
La aceeaşi facultate, însă specializarea Asistenţă Medicală Generală ultima medie cu care s-a intrat la buget a fost 8.02 şi 5.14 la taxă, concurenţa de la această facultate fiind de 3.93 pentru fiecare loc bugetat. Au fost şi 5 note de 10 şi 2 de 9,82.
La Colegiul de Nutriţie şi dietetică 7.40 a fost ultima medie cu care s-a intrat la buget şi 5.20 la taxă. Aici a fost o concurenţă de 3.29 pe un loc la buget şi taxă. A fost o singură notă de 10, şi una de 9.8.
La Facultatea de Medicină Dentară, unde au fost 3.34 candidaţi pe loc bugetat, 7 a fost nota ultimului admis la buget şi 6.30 la taxă. Nu a fost nicio notă de 10. Au fost însă 7 note cuprinse între 9 şi 9.7
La Colegiul de Asistenţă şi profilaxie stomatologică, unde concurenţa a fost de 0.25 candidaţi pe loc s-a intrat cu nota 5, iar la Colegiul de Tehnică Dentară, unde a fost o concurenţă de 1.73 candidaţi pe loc, s-a intrat la buget cu 7.40 şi la taxă cu 5.
La Facultatea de Farmacie ultima medie la buget a fost 5.20 la buget şi 7.72 la taxă, concurenţa fiind de 0.40 candidaţi pe loc. A fost o singură notă de 10 şi trei note peste 9. La specializarea Cosmetică medicală şi tehnologia produsului cosmetic, unde a fost o concurenţă de 1.52 pe loc bugetat, ultimele medii de admitere au fost 5 la buget şi 6 la taxă. Au fost doar două medii peste 9.
La Facultatea de Bioinginerie, concurenţa a fost de 1.53 candidaţi pe loc bugetat iar ultima notă cu care s-a intrat este 8.20 la buget şi 8.00 la taxă, în timp ce la specializarea Balneo-Kinetofizioterapie ultimul intrat a avut 5 la buget şi 5.60 la taxă. La Bioinginerie a fost o singură medie de 10 şi 13 note peste 9.
Clasamentele pentru fiecare specializare pot fi găsite pe site-ul www.umfiasi.ro, secțiunea admitere. Laura RADU
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau