Legea salarizării a fost modificată în Parlament: Funcționarii publici locali vor putea deconta naveta din bugetul CL

00000  ULTIMA-ORA-pe

Dimensiune font:

| 23-05-2023 12:46

Plenul Camerei Deputaților a adoptat marți, cu 185 de voturi pentru și 89 de voturi împotrivă, un proiect care modifică legea cadru a salarizării în sensul în care se oferă posibilitatea autorităţilor administraţiei publice locale din mediul rural de a cuprinde în bugetul local sume destinate decontării cheltuielilor cu efectuarea navetei funcţionarilor publici şi personalului contractual din aparatul de specialitate al primarului.
Potrivit legii, după articolul 11 din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, se introduce un nou articol, articolul 111, cu următorul cuprins:

 

„Art.111. - (1) Pentru funcţionarii publici şi personalul contractual din cadrul familiei ocupaţionale 'Administraţie' din aparatul de specialitate al primarilor comunelor și al instituţiilor şi serviciilor publice de interes local, înființate în subordinea, coordonarea sau sub autoritatea consiliilor locale din comune, posibilitatea decontării contravalorii cheltuielilor de transport între localitatea de domiciliu/reşedinţă şi localitatea unde se află locul de muncă al acestora, se stabileşte prin hotărâre a consiliului local.
 

 

(2) Stabilirea contravalorii cheltuielilor de transport prevăzute la alin.(1) se realizează de către ordonatorul de credite, cu încadrarea în cheltuielile de personal prevăzute în bugetul de venituri şi cheltuieli aprobat.

(3) Modalitatea de decontare a cheltuielilor de transport, potrivit prevederilor alin.(1), se stabileşte prin hotărâre a Guvernului, la propunerea Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației”.

Legea intră în vigoare la data de 1 ianuarie 2024, conform proiectului adoptat.

Camera Deputaților este for decizional și proiectul de lege merge spre promulgare la șeful statului. 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA

1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Grumazesti, sat Grumazesti, comuna Grumazesti, Str. Principala nr. 1, judetul Neamt, telefon 0233.786.059, fax 0233.786.364, e-mail: primariagrumazestineamt@yahoo.com, cod fiscal 2614198. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Teren identificat cu sola 31, parcela 712 al comunei Grumazesti, in suprafata de 235 mp, teren curti constructii, situat in intravilan sat Topolita, comuna Grumazesti, F.N., judetul Neamt, apartinand domeniului privat al Comunei Grumazesti, conform H.C.L. Grumazesti nr. 63/30.05.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: prin cerere scrisa, transmisa prin mijloace electronice sau depusa in format fizic inregistrata la Comuna Grumazesti -Registratura. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Comuna Grumazesti -Registratura, sat Grumazesti, str. Principala nr. 30, comuna Grumazesti, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: Gratuit. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 19.06.2024, ora 10.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 28.06.2024, ora 14.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Grumazesti -Registratura, sat Grumazesti, comuna Grumazesti, Str. Principala nr. 30, judetul Neamt, cod postal 617235. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: 1 exemplar original, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 01.07.2024, ora 09.00, Comuna Grumazesti, sat Grumazesti, comuna Grumazesti, Str. Principala nr. 30, judetul Neamt, cod postal 617235. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Tribunalul Neamt, Piatra-Neamt, Bd. Decebal nr. 5, judetul Neamt, cod postal 610012, telefon 0233.212.717, fax 0233.232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 06.06.2024.
1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Grumazesti, sat Grumazesti, comuna Grumazesti, Str. Principala nr. 1, judetul Neamt, telefon 0233.786.059, fax 0233.786.364, e-mail: primariagrumazestineamt@yahoo.com, cod fiscal 2614198. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Teren identificat cu sola 31, parcela 712 al comunei Grumazesti, in suprafata de 152 mp, teren curti constructii, situat in sat Topolita, comuna Grumazesti, F.N., judetul Neamt, apartinand domeniului privat al Comunei Grumazesti, conform H.C.L. Grumazesti nr. 63/30.05.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: prin cerere scrisa, transmisa prin mijloace electronice sau depusa in format fizic inregistrata la Comuna Grumazesti -Registratura. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Comuna Grumazesti -Registratura, sat Grumazesti, comuna Grumazesti, Str. Principala nr. 30, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: Gratuit. 3.4.Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 19.06.2024, ora 10.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 28.06.2024, ora 14.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Grumazesti -Registratura, sat Grumazesti, comuna Grumazesti, Str. Principala nr. 30, judetul Neamt, cod postal 617235. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: 1 exemplar original, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 01.07.2024, ora 11.00, Comuna Grumazesti, sat Grumazesti, comuna Grumazesti, Str. Principala nr. 30, judetul Neamt, cod postal 617235. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Tribunalul Neamt, Piatra-Neamt, Bd. Decebal nr. 5, judetul Neamt, cod postal 610012, telefon 0233.212.717, fax 0233.232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 06.06.2024.
Comunicat de presă. UAT ORAȘUL FLĂMÂNZI a semnat contractul de finanțare pentru implementarea proiectului CAPACITĂȚI DE PRODUCERE ENERGIE DIN SURSE REGENERABILE DE ENERGIE PENTRU CONSUM PROPRIU ÎN ORAȘUL FLĂMÂNZI (cod SMIS 315212)
26/06/2024 08:00

Comunicat de presă. UAT ORASUL FLĂMÂNZI a semnat contractul de finantare pentru implementarea proiectului CAPACITĂTI DE PRODUCERE ENERGIE DIN SURSE REGENERABILE DE ENERGIE PENTRU CONSUM PROPR ...

Cardurile vor dispărea! Apare un nou sistem de plăți începând cu 2 iulie
25/06/2024 13:40

Un sistem de plată european va concura cu Paypal si Mastercard. Un prim test a fost realizat la sfarsitul anului 2023 si a avut un real succes. Acum totul devine realitate. Incepand cu 2 iulie, va apărea un ...

Arta populară, meșteșugurile și cadourile, vedetele Târgului de vară Învie Tradiția
24/06/2024 16:52

Fiecare regiune a tării are propria traditie culturală si mestesugărească, care exprimă impreună istoria si spiritualitatea poporului roman. Targul de artă populară si cadouri traditionale Învie ...

PNRR: UAT Municipiul Suceava implementează proiectul „Înfiinţarea a 2 centre de colectare prin aport voluntar în  Municipiul Suceava”
24/06/2024 10:20

 COMUNICAT DE PRESĂ ”PNRR: Fonduri pentru Romania modernă si reformată!”   Numele proiectului de investiţie:  Înfiinţarea a 2 centre de colectare prin aport voluntar in ...

Nouă metodă de înșelătorie. De ce primesc oamenii la ușă colete necomandate? Ce se întâmplă?
23/06/2024 20:12

 Nouă următoare de inselătorie. De ce primesc oamenii la usă colete necomandate? Ce se intamplă? Ce spun specialisti si cum nu putem feri de această inselătorie? Nouă următoare de inselătorie&nb ...

Andrei Caramitru face instrucție cu Marcel Ciolacu: Deficitul uriaș are trei surse și se rezolvă ușor!
21/06/2024 14:56

Economistul Andrei Caramitru face instructie cu premierul Marcel Ciolacu. Fostul userist spune că deficitul urias al Romaniei are trei surse si că acestea pot fi eliminate cu usurintă! Caramitru spune că a ...

Guvernul va introduce salariul minim european în România
21/06/2024 11:44

Premierul Marcel Ciolacu a anunţat, vineri, că Guvernul va introduce salariul minim european in Romania cu scopul de a proteja puterea de cumpărare şi de a ridica salariul mediu brut la ‘cat mai apr ...

O cramă din Cluj aduce acasă Marele premiu de la Concours Mondial de Bruxelles. Anul viitor, competiția va avea loc în România
21/06/2024 10:26

Un vin alb produs de Crama La Salina din Cluj a caştigat marele premiu la un concurs internaţional de profil care a avut loc la Bruxelles. "Un vin alb romanesc produs de Crama La Salina a fost revelaţi ...

Arde sudul țării! Meteorologii au emis Cod roșu de caniculă
21/06/2024 09:24

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, vineri, avertizări Cod roşu de caniculă ce vor afecta in zilele de sambătă şi duminică judeţe din Oltenia şi Muntenia, inclusiv Capitala in ulti ...

Suedia are cei mai puțini fumători din Europa
20/06/2024 15:41

La nivel global, există aproape 1,3 miliarde de consumatori adulti de tutun. Asta arată cele mai recente estimări din raportul Organizatiei Mondiale a Sănătătii privind tendintele in materie. Desi semnifi ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei