Cei mai proşti tâlhari: au filmat jaful, apoi au trimis victimei toate secvenţele

3prosti

Dimensiune font:

| 26-06-2024 08:09

Toma P., Bogdan B. şi Fernando L. sunt trei tineri prieteni ce-şi aleseseră drept metodă de relaxare consumul de droguri. Obicei costisitor, nu întotdeauna se întâmplă să ai banii necesari pentru procurarea „ierburilor”. Aşa au stat lucrurile şi în dimineaţa de 27 noiembrie 2022. Erau în sevraj şi nu s-au dat în lături să tâlhărească un amic.Asta, după ce vicima, Spiridon B. îl ajutase pe Toma, liderul grupării, în acea noapte.

Ştiind că Spiridon are maşină şi că stă în centru, Toma l-a apelat, rugându-l să meargă la o farmacie din zonă şi să-i cumpere patru seringi de insulină, pe care apoi să i le aducă acasă. Deşi era ora 2.00 noaptea, Spiridon n-a spus nu. S-a dus, a cumpărat seringile, plătind pe ele 9 lei. A mers, apoi, la Toma acasă, i le-a înmânat, i-a arătat bonul, iar acesta i-a dat o bancotă de 50 lei, primind restul corect.

O oră mai târziu, acelaşi Toma l-a mai sunat o dată pe Spiridon, rugându-l să-l transporte cu maşina într-un cartier îndepărtat faţă de domiciliul său. Spiridon a acceptat şi de această dată. Au ajuns în zona respectivă, Toma i-a spus să parcheze maşina pe o stradă laterală, unde aşteptau Bogdan şi Fernando. Aceştia au urcat pe bancheta din spate, primul începând să filmeze cu telefonul. Toma l-a prins pe şofer de gât, cu ambele mâini, cerându-i toţi banii ce-i avea la el. Fernando tot agita un spray lacrimogen, drept ameninţare. Spiridon n-a mai opus rezistenţă, Toma i-a luat portofelul în care erau 5.000 lei, după care, împreună cu complicii, a ieşit din maşină. Nu înainte ca Fernando chiar să pulverizeze un jet spre şofer.

Mulţumiţi, cei trei tâlhari s-au dus să-şi cumpere drogurile după care tânjeau.

La ora 9.00, Toma i-a trimis lui Spiridon, pe facebook, înregistrarea de 36 secunde care a surprins momentul comiterii jafului. Probă concludentă în dosar.

Tâlharii cei proşti au fost prinşi în aceeaşi zi şi, după ce le-a trecut sevrajul, au recunoscut totul. Astfel, rechizitoriul a fost finalizat rapid, ajungând în instanţă pe 5 ianuarie 2023. Inculpaţii au solicitat ca judecata să aibă loc conform procedurii recunoaşterii învinuirii, în speranţa reducerii pedepselor.

Lucru care s-a şi întâmplat, singurul care va ajunge după gratii fiind Toma, care mai avea patru condamnări pentru deţinere de droguri. Prin sentinţa de ieri, dată de Judecătoria Iaşi, el s-a ales cu o pedeapsă rezultantă de trei ani şi o lună, cu executare în regim de detenţie. Ceilalţi doi au primit câte doi ani, dar cu suspendare. Claudiu CONSTANTIN

 

 

 

 

 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA
Bancul Zilei

05:49

1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Grumazesti, sat Grumazesti, comuna Grumazesti, Str. Principala nr. 1, judetul Neamt, telefon 0233.786.059, fax 0233.786.364, e-mail: primariagrumazestineamt@yahoo.com, cod fiscal 2614198. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Teren identificat cu sola 31, parcela 712 al comunei Grumazesti, in suprafata de 235 mp, teren curti constructii, situat in intravilan sat Topolita, comuna Grumazesti, F.N., judetul Neamt, apartinand domeniului privat al Comunei Grumazesti, conform H.C.L. Grumazesti nr. 63/30.05.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: prin cerere scrisa, transmisa prin mijloace electronice sau depusa in format fizic inregistrata la Comuna Grumazesti -Registratura. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Comuna Grumazesti -Registratura, sat Grumazesti, str. Principala nr. 30, comuna Grumazesti, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: Gratuit. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 19.06.2024, ora 10.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 28.06.2024, ora 14.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Grumazesti -Registratura, sat Grumazesti, comuna Grumazesti, Str. Principala nr. 30, judetul Neamt, cod postal 617235. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: 1 exemplar original, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 01.07.2024, ora 09.00, Comuna Grumazesti, sat Grumazesti, comuna Grumazesti, Str. Principala nr. 30, judetul Neamt, cod postal 617235. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Tribunalul Neamt, Piatra-Neamt, Bd. Decebal nr. 5, judetul Neamt, cod postal 610012, telefon 0233.212.717, fax 0233.232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 06.06.2024.
1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Grumazesti, sat Grumazesti, comuna Grumazesti, Str. Principala nr. 1, judetul Neamt, telefon 0233.786.059, fax 0233.786.364, e-mail: primariagrumazestineamt@yahoo.com, cod fiscal 2614198. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Teren identificat cu sola 31, parcela 712 al comunei Grumazesti, in suprafata de 152 mp, teren curti constructii, situat in sat Topolita, comuna Grumazesti, F.N., judetul Neamt, apartinand domeniului privat al Comunei Grumazesti, conform H.C.L. Grumazesti nr. 63/30.05.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: prin cerere scrisa, transmisa prin mijloace electronice sau depusa in format fizic inregistrata la Comuna Grumazesti -Registratura. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Comuna Grumazesti -Registratura, sat Grumazesti, comuna Grumazesti, Str. Principala nr. 30, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: Gratuit. 3.4.Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 19.06.2024, ora 10.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 28.06.2024, ora 14.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Grumazesti -Registratura, sat Grumazesti, comuna Grumazesti, Str. Principala nr. 30, judetul Neamt, cod postal 617235. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: 1 exemplar original, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 01.07.2024, ora 11.00, Comuna Grumazesti, sat Grumazesti, comuna Grumazesti, Str. Principala nr. 30, judetul Neamt, cod postal 617235. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Tribunalul Neamt, Piatra-Neamt, Bd. Decebal nr. 5, judetul Neamt, cod postal 610012, telefon 0233.212.717, fax 0233.232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 06.06.2024.
Cutremur în BOR! Fostul episcop al Hușilor, condamnat la 8 ani de închisoare pentru viol
28/06/2024 12:47

Cutremur in BOR! Fostul episcop Cornel Onilă şi fostul arhimandrit Sebastian Jitaru, trimişi in judecată pentru viol şi alte agresiuni sexuale comise impotriva unor elevi de la Seminarul Teologic ”Ioan G ...

Casa parohială, distrusă de un incendiu; cinci persoane s-au autoevacuat
28/06/2024 12:17

Casa parohială din localitatea Oanţu a fost distrusă de un incendiu care a izbucnit in noaptea de joi spre vineri, a informat Inspectoratul pentru Situaţi de Urgenţă (ISU) Neamţ. Preotul, soţia acestui ...

Braconierii din Costuleni susţin că mistreţii erau deja morţi
28/06/2024 09:15

* cei şase indivizi aproape că au fost prinşi in flagrant de către Poliţia de Frontieră * veniseră cu maşina la marginea pădurii, aveau camere cu termoviziune, proiectoare, precum şi arme de vanătoar ...

Ce pensii speciale mai încasează ieșenii - Eroii ieșeni ai Revoluției primesc, lunar, câte 1.000 de euro de la stat!
28/06/2024 08:35

Conform datelor centralizate de Casa Naţională de Pensii Publice (CNPP), la Iasi se regăsesc in evidentă si plată peste 14.000 beneficiari de pensii şi indemnizaţii prevăzute de legi speciale. Cele mai ...

Un cioban, mai tare la bătaie decât doi horticultori
28/06/2024 08:32

* el cu ciomagul, ei cu bărdiţa şi cuţitul * n-a mai fost nevoie şi de intervenţia cainilor * mai tarziu, cateva kilograme de caş au reinstaurat pacea Vasile L. şi Gheorghe H. locuiesc intr-un sat din ...

Evaluarea Naţională - Aproape 300 de elevi ieșeni au absentat la examenul de Matematică
28/06/2024 08:30

Puţin peste 95% dintre elevii inscrişi la Evaluarea Naţională s-au prezentat in cele 167 de centre de examen din judet pentru a susţine cea de-a doua probă scrisă, cea de Matematică. La această probă ...

Victimele Pogromului, comemorate la Iaşi La Podu Iloaiei va fi deschis un Muzeu al Holocaustului
28/06/2024 08:25

* rabinul Josef Wasserman, presedintele Fundatiei pentru Promovarea si Dezvoltarea Iudaismului in Romania, a anuntat că se află in lucru un proiect care vizează comemorarea victimelor Pogromului de la Iasi, ...

Iluminatul public din municipiul Iaşi va fi concesionat!
28/06/2024 08:15

* redevenţa pentru perioada 2024- 2029 a fost stabilită la nivelul de 142.500 lei/an * costul mediu anual aferent serviciului de iluminat public al municipiului Iaşi pentru perioada 2024 – 2029 este cu ...

Împuterniciții primarului pot aplica amenzi în parcările din oraș!
28/06/2024 08:05

Modul in care şoferii respectă regulamentul privind parcarea autovehiculelor pe domeniul public din Iaşi va intra, incepand din 1 iulie, in atributiile agentilor din cadrul Politiei Locale precum si a persoa ...

Bugetul Spitalului „Parhon”, suplimentat cu 3,3 milioane de lei
28/06/2024 07:55

* banii sunt necesari dotării blocului operator si clinicii de urologie cu aparatură modernă, de ultimă generatie, necesară pentru efectuarea de investigatii si tratament chirurgical in patologia reno-urin ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei