Dan Negru pune degetul pe rană, într-o zi istorică pentru fotbalul românesc: Politicienii în tricoul naționalei sunt niște păcălici
Dimensiune font:
Dan Negru atacă dur clasa politică avidă după popularitate într-un an electoral cu alegeri prezidențiale si legislative, care bat la ușă. Criticile vin într-o zi decisivă pentru fotbalul românesc (meciul România - Slovacia), Dan Negru vorbind despre lipsa performanței sportive, cu câteva excepții, din cauza lipsei măsurilor pentru o alimentație sănătoasă în rândul copiilor.
„Niște păcălici sunt politicenii îmbrăcați azi în tricouri galbene pentru că ei se gândesc la următoarele alegeri nu la următoarele generații. Țările europene cu performanțe sportive au suprataxat demult zahărul, băuturile îndulcite, snacksurile, conservele de fructe, produsele dulci preambalate sau alte alimente nocive. Noi le promovăm în pauzele meciurilor la televizor și ne îndopăm copiii cu ele”, susține Dan Negru.
„Una e să te gândești la următoarele alegeri și alta e să te gândești la următoarele generații”
Omul de televizune atrage atenția asupra faptului că din cauza unei alimentații nesănătoase, copiii sunt tot mai supraponderali, iar decidenții sunt interesați de alegeri și nu de generațiile viitoare.
„David Popovici, Halep sau câteva meciuri bune ale Naționalei sunt excepții! Dacă vreti să vedeti de ce dispare performanța în sport, intrați într-o școală. Copiii sunt supraponderali, prost hrăniți, cu probleme de sănătate. Degeaba ai antrenori buni dacă n-ai bază de selecție. Pentru că una e să te gândești la următoarele alegeri și alta e să te gândești la următoarele generații!”, conchide Dan Negru.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau