Evaluarea Naţională - Aproape 300 de elevi ieșeni au absentat la examenul de Matematică
Dimensiune font:
Puţin peste 95% dintre elevii înscrişi la Evaluarea Naţională s-au prezentat în cele 167 de centre de examen din județ pentru a susţine cea de-a doua probă scrisă, cea de Matematică. La această probă au absentat 289 dintre elevii înscrişi, adică 4,1%.
Conform calendarului, pe 3 iulie vor fi afișate rezultatele înaintea contestațiilor (până la ora 14.00), iar contestațiile pot fi depuse, în zilele de 3 iulie (ora 16 – ora 19) și 4 iulie (ora 8 – ora 12).
În perioada 4– 9 iulie se vor soluționa contestațiile, iar pe 9 iulie vor fi afișate rezultatele finale. „Elevii care depun sau transmit contestațiile completează, semnează și depun sau transmit și o declarație-tip în care se menționează că au luat cunoștință că nota acordată ca urmare a soluționării contestației poate modifica, după caz, nota inițială, prin creștere sau descreștere. Documentele sunt semnate și de către părinții/reprezentanții legali ai elevilor minori.Comunicarea rezultatelor obținute se face anonimizat prin coduri individuale care înlocuiesc numele și prenumele, atât în centrele de examen, cât și pe site-ul evaluare.edu.ro, respectându-se Regulamentul general privind protecția datelor personale”, a spus Antonina Bliorţ, purtătorul de cuvânt al ISJ Iaşi.
Codurile individuale vor fi distribuite elevilor pe bază de semnătură de primire, la prima probă susținută. „Media de admitere, pe baza căreia se realizează înscrierea în clasa a IX-a de liceu a absolvenților învățământului gimnazial, este media generală la evaluarea națională susținută de absolvenții clasei a VIII-a, calculată ca medie aritmetică, cu două zecimale, fără rotunjire, a notelor obținute la probele din cadrul Evaluării Naționale. Menționăm că activitățile din cadrul evaluării naționale pentru absolvenții clasei a VIII-a se realizează prin intermediul platformei dedicate evaluării digitalizate”, a spus reprezentantul ISJ. Laura RADU
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau