Cine e hoțul de cărți, care voia să impoziteze oul de la găină, ajuns președintele USR

8_11zon

Dimensiune font:

| 28-06-2024 00:44

După decesul lui Nicolae Manolescu, din martie 2024, Uniunea Scriitorilor din România (USR) și-a ales ieri un nou președinte, în persoana unui politician extrem de controversat.

Varujan Vosganian, fostul ministru al Economiei în cabinetele Tăriceanu și Ponta, este de ieri noul președinte al Uniunii Scriitorilor din România. El este membru al Filialei București Poezie, dar și un politician extrem de controversat, care a fost scăpat de două ori de arestare numai prin votul parlamentarilor. Totodată, s-a remarcat și prin aranjament financiar uriaș pentru USR, dar și prin declarații aberante și surprinzătoare.

Vosganian, birjarul cărților tipărite

Alegerea lui Varujan Vosganian ca președinte al USR este și o recompensă pentru faptul că acesta a „umflat” bugetul uniunii printr-o șmecherie legislativă regizată în 2015. Atunci, Varujan Vosganian a promovat un proiect de hotărâre, care ulterior a și fost adoptat de Parlament, prin care s-a renunțat la taxa de 2 % pe fiecare carte vândută care intra în conturile USR și s-a impus o sumă fixă de 1 leu pentru toate cărțile editate, indiferent dacă acestea zac în depozite sau vor fi date la topit, pentru că nu le cumpără nimeni.

La aceea vreme, Varujan Vosganian era vicepreședinte USR, adică el a promovat introducerea taxei către USR de 1 leu pentru fiecare carte tipărită, și tot el este unul dintre beneficiarii noului bir impus pe fiecare carte ieșită de la tipografie.

Practic, prin această șmecherie, Varujan Vosganian nu fură cărți pentru a le citi, ca în romanul lui Markus Zusak „Hoțul de cărți“, ci ne fure nouă cărțile pentru a nu mai citi nici noi.

Smiorcăitul Vosganian, scăpat de „complot și subminare a economiei naționale” numai prin votul parlamentarilor

Dar s-a uitat și faptul că Varujan Vosganian este un politician controversat care a fost scăpat de două ori de trimitere în judecată, prin votul parlamentarilor. În 2013, Varujan Vosganian era acuzat de către DIICOT „numai” de complot și subminare a economiei naționale.

La fel și ca și Adriean Videanu, pentru care președintele de atunci, Traian Băsescu, a dat undă verde cererii DIICOT de începere a cercetării penale. Ulterior, în 2015, președintele Klaus Iohannis a avizat solicitarea, după extinderea acuzațiilor, dar Varujan Vosganian a fost scăpat din nou prin votul parlamentarilor, chiar dacă acuzațiile ce i s-au adus erau similare cu cele din 2013.

Atunci, în 2015, Varujan Vosganian a ținut, înainte de vot, un discurs lacrimogen, cerându-le senatorilor să jure astăzi în plen, „cu mâna pe Biblie şi pe Constituţie”, înainte de a vota începerea urmăririi penale împotriva sa.

Vosganian: „Fiecare ou mâncat de la găină din curte văduveşte bugetul de cincizeci de bani !”

Fostul liberal ajuns la ALDE, Varujan Vosganian, a făcut, în 2017, o postare surprinzătoare și aberantă pe contul său de pe Facebook, având un mesaj intitulat „Punguța cu doi bani”, în care a încercat să explice faptul că neimpozitarea produselor țăranilor produce pagube la bugetul de stat.

„Fiecare ou mâncat de la găină din curte „văduveşte” bugetul de cincizeci de bani ! :-).Să presupunem că folosim, în demonstraţia noastră, două găini ouătoare. Una dintre ele aparţine unei ferme, cealaltă unui coteţ.

Oul fermierului va lua calea pieţei şi va fi vândut, în medie, cu 1 leu (pentru ouăle ecologice ceva mai mult, pentru celelalte ceva mai puţin). Oul gospodarului va trece direct din coteţ în tigaie. Oul vândut va aduce bugetului TVA, impozit pe profit şi pe dividende, impozit pe salarii şi contribuţii la asigurările sociale.

La asta se adaugă faptul că, la rândul lor, salariile şi profiturile obţinute din producţia fermierului, din prestaţiile angrosistului şi din serviciile supermarketurilor reintră în circuit şi generează iarăşi impozite şi taxe. În schimb, oul din coteţ, în drumul sau spre tigaie, nu produce niciun ban”, afirma Varujan Vosganian.

Practic, el a ajuns la concluzia că oul din gospădărie contribuie la perpetuarea evaziunii fiscale din România!

Acum, Zaharia Stancu, Tudor Arghezi sau Mihail Sadoveanu se răsucesc în mormânt după ce Varujan Vosganian a ajuns președintele Uniunii Scriitorilor din România, mai ales după ce se milogea de Băsescu să o pună prefect al Capitalei pe Mioara Mantale și, mai ales, că acesta a uitat episodul Bere Bragadiru!

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA

1. Informatii generale privind concedentul, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Ion Neculce, cu sediul administrativ in sat Razboieni, F.N., judetul Iasi, telefon 0232/710.880, email: office@primaria- ionneculce.ro, cod fiscal 4541050. 2. Informatii generale privind obiectul concesiunii, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie concesionat: -teren in suprafata de 2.539 mp, situat in extravilanul satului Prigoreni, comuna Ion Neculce, nr.cadastral 62719, Carte funciara 62720; -teren in suprafata de 2.539 mp, situat in extravilanul satului Prigoreni, comuna Ion Neculce, nr. cadastral 62720, Carte funciara 62720; -teren in suprafata de 1.374 mp, situat in extravilanul satului Prigoreni, comuna Ion Neculce, nr.cadastral 62721, Carte funciara 62721; -teren in suprafata de 1.165 mp, situat in extravilanul satului Prigoreni, comuna Ion Neculce, nr. cadastral 62722, Carte funciara 62722; ce apartin domeniului privat al Comunei Ion Neculce, conform caietului de sarcini, O.U.G. nr. 57/03.07.2019 si H.C.L. al Comunei Ion Neculce nr. 94/17.10.2024. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, la sediul institutiei sau electronic, prin e-mail: office@primaria- ionneculce.ro. 3.2. Denumirea si adresa serviciului/ compartimentului din cadrul concedentului, de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Registratura Comunei Ion Neculce, sat Razboieni, F.N., judetul Iasi. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul: Gratuit. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 18.11.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 26.11.2024, ora 16.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Ion Neculce, sat Razboieni, F.N., judetul Iasi, Registratura. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: un exemplar. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.11.2024, ora 09.30, Comuna Ion Neculce, sat Razboieni, F.N., judetul Iasi -etajul I -Sala de sedinte. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios Administrativ a Tribunalului Iasi, Iasi, Str. Elena Doamna nr. 1A, judetul Iasi, telefon 0332/403.647, fax 0332/435.700, e-mail: tr-iasi-reg@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 01.11.2024.
1. Informatii generale privind concedentul, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Ion Neculce, cu sediul administrativ in sat Razboieni, F.N., judetul Iasi, telefon 0232/710.880, email: office@primaria- ionneculce.ro, cod fiscal 4541050. 2. Informatii generale privind obiectul concesiunii, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie concesionat: -teren in suprafata de 4.250 mp, situat in extravilanul satului Razboieni, comuna Ion Neculce, nr. cadastral 62548, Carte funciara 62548; -teren in suprafata de 3.080 mp, situat in extravilanul satului Prigoreni, comuna Ion Neculce, nr.cadastral 61364, Carte funciara 61364; ce apartin domeniului privat al Comunei Ion Neculce, conform caietului de sarcini, O.U.G. nr. 57/03.07.2019 si H.C.L. al Comunei Ion Neculce nr. 89/27.07.2023. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, la sediul institutiei sau electronic, prin e-mail: office@primaria- ionneculce.ro. 3.2. Denumirea si adresa serviciului/ compartimentului din cadrul concedentului, de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Registratura Comunei Ion Neculce, sat Razboieni, F.N., judetul Iasi. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul: Gratuit. 3.4.Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 18.11.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 26.11.2024, ora 16.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Ion Neculce, sat Razboieni, F.N., judetul Iasi, Registratura. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: un exemplar. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.11.2024, ora 09.30, Comuna Ion Neculce, sat Razboieni, F.N., judetul Iasi -etajul I -Sala de sedinte. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios Administrativ a Tribunalului Iasi, Iasi, Str. Elena Doamna nr. 1A, judetul Iasi, telefon 0332/403.647, fax 0332/435.700, e-mail: tr-iasi-reg @just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 01.11.2024.
Marea actriță a României,Elena Caragiu, a murit. Viața sa a fost un adevărat film
17/11/2024 15:20

Marea actrită a Romaniei a murit. Este doliu in lumea filmului romanesc, după ce o mare actrită a trecut la cele sfinte. Actrita a reusit să plece in Statele Unite ale Americii (SUA), acolo unde a si deceda ...

Netflix scumpeşte toate abonamentele pentru clienţii din România
15/11/2024 14:21

 Netflix a hotărat să majoreze preţurile tuturor abonamentelor pe care le oferă clienţilor săi din Romania  decizie care vine după mai multe anunţuri asemănătoare ale platformelor ...

Trafic cu bilete la Palatul Peleș. Ministrul Culturii trimite Corpul de Control
11/11/2024 15:57

  Ministrul Culturii trimite Corpul de control la Palatul Peles, deoarece există suspiciuni că ar exista o retea paralelă de vanzare de bilete, scrie Libertatea. Suspectii principali sunt chiar angajat ...

Celebrul bucătar Jamie Oliver, nevoit să retragă o carte de bucate, după un scandal uriaș
11/11/2024 00:21

Celebrul bucătar britanic Jamie Oliver retrage de la vanzare cartea sa pentru copii, in urma criticilor aduse de aborigenii din Australia. Acestia l-au acuzat că este „lipsit de respect’” faţă de isto ...

Un mare actor pe care România l-a pierdut pe 10 noiembrie
10/11/2024 13:39

Un mare actor pe care Romania l-a pierdut pe 10 noiembrie. Gheorghe Dinică, actor de teatru şi film care a creat roluri memorabile, unul dintre cei mai versatili actori romani, s-a născut la 1 ianuarie 1934, ...

Două filme românești, nominalizate la Premiile Academiei Europene de Film
10/11/2024 12:15

Filmul „Anul Nou care n-a fost” a fost nominalizat la prestigioasele Premii ale Academiei Europene de Film la categoria European Discovery 2024 – Prix FIPRESCI, care celebrează inovatia si no ...

UDMR îi dă o 'palmă' lui Iohannis, după gestul ciudat de la Budapesta: 'Noi ne dorim un președinte educat!'
08/11/2024 11:08

Gestul straniu făcut de Klaus Iohannis la Budapesta, unde i-a intors pur si simplu spatele lui Viktor Orban, nu este trecut cu vederea de UDMR. Fostul ministru Tánczos Barna sugerează o lipsă de educatie di ...

George Zafiu trece de la matinalul „Deșteptarea”, de la Europa FM, la cârma unui alt post de radio. „Este o nouă provocare”
08/11/2024 09:19

După ce a anunţat in septembrie că părăseşte Europa FM, George Zafiu intră acum in echipa de management a Radio Impuls pentru a gestiona noile strategii pentru dezvoltarea operaţiunilor staţiei radio. ...

Dan Negru: Din păcate, sentimentul românesc dispare din R. Moldova; Moldovei i s-au deschis toate ușile românești, dar nu i-am auzit vorbind despre România
04/11/2024 13:05

„A murit zilele astea sotia lui Grigore Vieru. Nea Grig n-a apucat tămbălău’ de acu’, s-ar fi amuzat sau intristat…Scriu cuvintele astea cu gandul la Vieru sau Nicolae Dabija, oameni ce au acum statu ...

Actorul Mihai Mălaimare, concluzia despre emisiunile Antenei 3
03/11/2024 14:55

Actorul Mihai Mălaimare a ajuns la o concluzie clară referitor la dezbaterile electorale organizate de postul lui Dan Voiculescu. „De fapt, emisiunile acestea, chipurile americane, sunt despre alegerea pres ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei