5 noutăți aduse de lansarea iPhone 15

image1

Dimensiune font:

| 29-11-2023 11:27

Dacă e toamnă, înseamnă că e o nouă lansare iPhone. Apple nu face excepție nici în 2023 și aduce îmbunătățiri multiple în design, tehnologie și performanță. iPhone 15 nu face notă discordantă, iar noile sale caracteristici te vor interesa cu siguranță. După cum știi deja, prețul noutăților de la Apple nu este niciodată unul de neglijat, așa că te ajutăm să cântărești mai bine o eventuală achiziție.

Mai adăugăm că, în ultimii câțiva ani, Apple nu a reușit să mai surprindă prin inovație sau design revoluționar, schimbările fiind mai degrabă unele care țin mai mult de funcționalitate, începând de la generația iPhone 11 spre prezent.

De o performanță foarte bună și o experiență de utilizare impecabilă poți beneficia și dacă îți cumperi unul dintre modelele anterioare precum iPhone 14 sau chiar iPhone 13, atât timp cât o faci dintr-o sursă sigură, iar acestea sunt verificate de specialiști. 

În acest material dorim să o luăm pas cu pas prin toată seria de noutăți care vin o dată cu lansarea noului telefon. Încă de la primul swipe putem observa cinci îmbunătățiri considerabile, pe care le detaliem mai jos:

 · Portul Lightning a fost înlocuit de USB-C 

Ideea acestui upgrade nu a venit de această dată de la Apple, ci a fost o solicitare legislativă la care compania a fost obligată să se conformeze. Astfel, la solicitarea Uniunii Europene, Portul Lightning, care a fost folosit timp de 11 ani de către Apple, a fost înlocuit cu USB-C. Astfel, prin USB-C sunt suportate transferuri de fișiere cu o viteză de 20 gigabiți pe secundă, în timp ce până acum, prin Lightning, aceasta era limitată la 0,48 gigabiți. Portul USB-C vine după sine, așa cum era de altfel de așteptat, cu o viteză de încărcare accelerată. În cazul în care ai nevoie, află că pentru celelalte accesorii Apple ale tale poți folosi un adaptor USB-C special pentru Lighting, pus la dispoziție de Apple, pentru încărcare și transfer de date. 

· Design îmbunătățit și culori noi 

Materialele folosite în design-ul iPhone 15 sunt aluminiul și sticla ceramică. Sticla oferă o rezistență extra a display-ului, fără precedent până acum. Din perspectivă de fluiditate a formelor, marginile iPhone 15 sunt acum curbate, pentru un efect vizual mai plăcut. iPhone 15, la fel ca modelul anterior, este certificat IP68, fiind rezistent la praf și la submersia în apă. Dimensiunea în sine a telefonului este de 147.6 x 71.6 x 7.80 mm și nu diferă de modelele anterioare din aceeași gamă. Gama de culori este suficient de variată și în acest an, iPhone 15 fiind disponibil în următoarele nuanțe: Black, Blue, Green, Yellow și Pink. 

· Camera duală a fost upgradată la 48 MP 

Peisajele pe care le vei fotografia cu iPhone 15 vor arăta splendid, pentru că, începând din acest an, iPhone 15 primește senzorul principal de 48 MP de la frații mai mari, iPhone Pro și iPhone Pro Max. Trecerea de la 12 MP la 48 MP va îmbunătăți cu siguranță calitatea fotografiilor tale. În afară de Ultra-Wide, Wide și 2X pentru imagini, iPhone 15, prin Next-Generation Portrait, o funcție nouă, poți edita punctul de focus după ce ai făcut deja fotografia, dacă accesezi galeria de imagini.

· Rezoluție îmbunătățită, plus dynamic island 

iPhone 15 are același tip de display ca modelul mai vechi, iPhone 14, Super Retina XDR OLED, cu HDR 10, rezoluția fiind însă diferită în comparație cu generația anterioară: 2556 x 1179 pixeli pentru iPhone 15 versus 2532 x 1170 pixeli pentru iPhone 14. În plus, iPhone 15 primește în 2023 un update pentru interfața principală, așteptat de ceva timp de fanii Apple. Asemeni modelelor anterioare iPhone 14 Pro și iPhone 14 Pro Max, noul iPhone 15 moștenește dynamic island. Acest insert adaptabil, care se află în partea de sus a ecranului, se extinde pentru a face mai ușor de accesat funcția iOS de care ai nevoie. Dynamic island face mai ușoară navigarea printre toate funcțiile de care ai nevoie, atunci când ai nevoie, plus că este plăcut și din punct de vedere estetic.

· iPhone 15 primește cipul A16 bionic 

iPhone 15 vine cu cipul A16 Bionic și 6 GB de memorie RAM, astfel că aplicațiile și jocurile rulează mult mai facil. Din punct de vedere stocare, ai le îndemână următoarele opțiuni: 128 GB, 256 GB și 512 GB. A16 Bionic are GPU accelerat cu cinci nuclee, 50% extra lățime de bandă a memoriei și Neural Engine cu 16 nuclee pentru aproximativ 17 trilioane de operațiuni într-o singură secundă. Cipul A16 Bionic prelungește durata de viață a bateriei și susține fără probleme fotografierea computațională.

Poate te întrebi, la fel ca noi: Merită upgrade-ul? 

Acum că știi principalele noutăți aduse de lansarea iPhone 15, află că prețul oficial anunțat de Apple este de 799 $ pentru iPhone 15, în timp ce 999 $ este prețul de pornire pentru iPhone 15 Pro și iPhone 15 Pro Max.

Pentru a-ți face o idee mai bună, te ajutăm și cu un exemplu local. În magazinele specializate din România, iPhone 15, de 256 GB, poate fi găsit la un preț de circa 5400 lei.

După acest mic rezumat putem doar să concluzionăm că, deși îmbunătățirile sunt multiple, acestea nu sunt semnificative și nici la fel de spectaculoase cum poate ne-am fi așteptat.

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA

1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Pochidia, cu sediul in comuna Pochidia, sat Borodesti, Str. Principala nr. 69, judetul Vaslui, cod postal 737552, telefon 0335/407.239, e-mail: pochidia@yahoo.com, cod fiscal 16396425. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie vandut: 4 parcele de teren intravilan, situate in comuna Pochidia, sat Salceni, F.N., apartinand domeniului privat al Comunei Pochidia, identificate astfel: -Parcela A, 1.130 mp, nr. cadastral 70780, CF 70780, cu acces direct la drum, T 39, P 1015/25; -Parcela B, 1.130 mp, nr. cadastral 70781, CF 70781, cu acces direct la drum, T 39, P 1015/27 -Parcela C, 1.000 mp, nr. cadastral 70769, CF 70769, cu acces direct la drum, T 39, P 1015/18; -Parcela D, 1.040 mp, nr.cadastral 70771, CF 70771, cu acces direct la drum, T 39, P 1015/2; conform H.C.L.Pochidia nr. 41/30.09.2024 si temeiului legal: O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul institutiei, Compartiment Secretar sau se poate consulta pe site-ul: www.pochidia.ro. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul vanzatorului, de la care pot obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Se poate obtine de la Compartimentul Secretar, din cadrul Comunei Pochidia, comuna Pochidia, sat Borodesti, Str. Principala nr. 69, judetul Vaslui. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 50 Lei/exemplar, ce se achita numerar la Casieria institutiei, sau se poate descarca de pe site-ul institutiei: www.pochidia.ro -gratuit. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 09.01.2025, ora 10.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 17.01.2025, ora 10.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Pochidia, comuna Pochidia, sat Borodesti, Str. Principala nr. 69, judetul Vaslui, Compartiment Secretar. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa oferta: intr-un singur exemplar, intr-un plic sigilat. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 21.01.2025, ora 13.00, Comuna Pochidia, comuna Pochidia, sat Borodesti, Str. Principala nr. 69, judetul Vaslui, Sala de sedinte. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios Administrativ a Tribunalului Vaslui, Vaslui, Str. Stefan cel Mare nr. 54, judetul Vaslui, telefon 0235/311.582, fax 0235/312.432, e-mail: tr-vaslui@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 21.11.2024.
Primăria Comunei Valea Lupului, jud. Iași, cu sediul în Com. Valea Lupului, Aleea Irisului nr. 8, CUI 16384625, tel 0232/272590, e-mail primaria_valealupului@yahoo.com, organizează în data de 31.01.2025, licitație în vederea vânzării terenului intravilan în suprafață de 26.770 mp, nr. cadastral 100107, CF nr. 100107, zona Dedeman 1. Informaţii generale privind concedentul, în special denumirea, codul fiscal, adresa, numărul de telefon, telefax şi/sau adresa de e-mail a persoanei de contact etc: UAT Comuna Valea Lupului, jud. Iași, cu sediul în Com. Valea Lupului, Aleea Irisului nr. 8, CIF 16384625, tel 0232/272590, e-mail primaria_valealupului@yahoo.com 2. Informații generale privind obiectul procedurii de licitație publică, în special descrierea și identificarea bunului care urmează să fie vândut: teren intravilan în suprafață de 26.770 mp, situată în Sat Uricani, Comuna Miroslava, județul Iași, zona Dedeman, nr. cadastral 100107, CF nr. 100107, teren proprietate privată a Comunei Valea Lupului 3. Informații privind documentația de atribuire: se regăsesc în caietul de sarcini 3.1 Modalitatea sau modalitățile prin care persoanele interesate pot intra în posesia unui exemplar al documentației de atribuire: la cerere, de la sediul autorității sau de pe site-ul autorității wwww.comuna-valealupului.ro 3.2 Denumirea și datele de contact ale serviciului/compartimentului din cadrul vânzătorului, de la care pot obține un exemplar din documentația de atribuire: de la Registratura primăriei, Aleea Irisului nr. 8, sat Valea Lupului, Comuna Valea Lupului, județul Iași sau de pe site-ul autorității: www.comuna-valealupului.ro 3.3 Costul și condițiile de plată pentru obținerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: se obține gratuit, atât de la sediul autorității, cât și de pe site-ul autorității 3.4 Data-limită pentru solicitarea clarificărilor: 23.01.2025, orele 16.00 4. Informații privind ofertele: se regasesc în caietul de sarcini 4.1 Data-limită de depunere a ofertelor: 31.01.2025, orele 09.00 4.2 Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Valea Lupului, Aleea Irisului nr. 8, Județul Iași 4.3 Numărul de exemplare în care trebuie depusă oferta: un singur exemplar original 5. Data și locul la care se va desfașura ședința publică de deschidere a ofertelor: 31.01.2025, orele 11.00, Primăria Comunei Valea Lupului - Sala de consiliu, Aleea Irisului nr. 8, Comuna Valea Lupului, Județul Iași 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon și/sau adresa de e-mail ale instanței competente în soluționarea litigiilor apărute și termenele pentru sesizarea instanței: Tribunalul Iași, Strada Elena Doamna nr. 1A, telefon: 0232.260.600, 0232.248.000, 0332.403.666, Fax: 0332.435.700, e-mail: tr-iasi-reg@just.ro
ANUNȚ DE PARTICIPARE LA LICITAȚIE PUBLICĂ privind închirierea prin licitație publică a două spații ce aparțin domeniului public al Comunei Tămășeni, Jud. Neamt. 1.Informații generale privind autoritatea contractantă in special denumirea,codul de identificare fiscală, adresa,numărul de telefon,fax și/sau adresa de e-mail,persoană de contact:Comuna Tămășeni, strad Unirii, nr.157 județul Neamț, telefon: 0233749494, fax: 0233749333 e –mail: primariatamaseni@yahoo.com.Informații generale privind obiectul procedurii de licitație publică,in special descrierea bunurilor care urmează să fie concesionate:Spațiu în suprafață de 118,53 mp ce aparține domeniului public al Comunei Tămășeni, situat pe Str. Unirii, nr. 373, la etajul 1 al Dispensarului Uman din satul Adjudeni, com. Tămășeni, Jud. Neamț. Închirierea se va realiza conform HCL nr.66/16.12.2024 si OUG nr. 57/2019. Spațiu în suprafață de 117,45 mp ce aparține domeniului public al Comunei Tămășeni, situat pe Str. Unirii, nr. 373, la etajul 1 al Dispensarului Uman din satul Adjudeni, com. Tămășeni, Jud. Neamț.Închirierea se va realiza conform HCL nr.67/16.12.2024 si OUG nr. 57/2019. 2.Informații privind documentația de atribuire : se regăsesc in caietul de sarcini. 2.1.Modalitatea sau modalitațile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar din documentația de atribuire:la sediul Comunei Tămășeni sau în baza unei solicitari scrise sau in format electronic adresate către Primăria comunei Tămășeni.2.2.Denumirea si datele de contact ale compartimentului de la care se pot obține un exemplar din documentația de atribuire: Primăria comunei Tămășeni, Compartiment administrare domeniul public și privat, fond funciar, cadastru și resurse umane.2.3.Costul si condițiile de plată pentru obținerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor OUG nr.57/2019 privind Codul administrativ: 10,00 lei poate fi achitat in numerar la casieria unitații.2.4.Data–limită de pentru solicitarea clarificărilor 08.01.2025 ora 12:00.3.Informații privind ofertele:3.1.Data-limită de depunere a ofertelor : 15.01.2025 ora 10:00.3.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Primăria comunei Tămășeni, strada Unirii, nr.157, județul Neamț, la registratură.3.3.Numărul de exemplare în care trebuie depusă oferta: 2 exemplare. 4.Data si locul la care se va desfașura sedința publică de deschidere a ofertelor: 16.01.2025 ora 10:00, Primăria comunei Tămășeni, strada Unirii, nr.157, județul Neamț.6.Denumirea, adresa, numărul de telefon și /sau adresa de e-mail ale instanței competente in soluționarea litigiilor apărute si termenele pentru sesizarea instanței : Judecătoria Roman, Piata Roman Voda nr. 1 cod postal 611022 telefon 0233 743858 fax 0233 742583 , e-mail : jud – roman@just.ro. 7.Data transmiterii anunțului de licitație către instituțiile abilitate in vederea publicării: 17.12.2024. Primar, Lucaci Stefan
Ciocolata, deliciu gastronomic și aliat al sănătății
10/01/2025 10:11

Ciocolata, deliciu gastronomic si aliat al sănătătii   Ciocolata este un adevărat simbol al plăcerii si rafinamentului culinar, un ingredient capabil să aducă bucurie in orice moment al zilei. D ...

„Mulți dintre noi nu suntem conștienți de capacitatea de a depăși obstacole nici măcar la vârsta adultă”
09/01/2025 20:43

Dezvoltarea personală in adolescentă joacă un rol esential in formarea identitătii si a caracterului fiecărui tanăr. Prin explorarea pasiunilor, gestionarea emotiilor si cultivarea abilitătilor sociale, ...

David Popovici vrea sa-l impace pe CTP.
09/01/2025 16:45

David Popovici şi-a cumpărat un Porsche Spyder in valoare de 150.000 de euro. În timp ce unii l-au incurajat să-şi facă plăcerile şi să-şi trăiască tineretea, au existat voci care l-au criticat ...

 Alege anvelope all-season pentru o eficiență mai mare a mașinii tale
09/01/2025 16:44

 Alege anvelope all-season pentru o eficientă mai mare a masinii tale Anvelopele joacă un rol crucial in siguranta si performanta masinii tale. Alegerea tipului potrivit de anvelope poate influenta semn ...

Ghid Complet pentru Alegerea și Utilizarea Benzilor LED și a Profilurilor de Aluminiu
08/01/2025 13:06

Ghid Complet pentru Alegerea si Utilizarea Benzilor LED si a Profilurilor de Aluminiu   Benzile LED au devenit un element esential pentru iluminarea modernă, oferind un amestec ideal intre estetic ...

Încălțămintea de piele de iarnă și impactul său asupra sănătății picioarelor
08/01/2025 11:59

Încăltămintea de piele de iarnă si impactul său asupra sănătătii picioarelor Încăltămintea de piele este mai mult decat o alegere de stil. Este o investitie in sănătatea picioarelor tale ...

Puterea vindecătoare a oxigenului. Ce este ozonoterapia
07/01/2025 17:01

Ozonoterapia, o metodă medicală bazată pe utilizarea ozonului, castigă din ce in ce mai mult teren in domeniul sănătătii alternative. Această practică, cunoscută pentru potentialele sale beneficii in ...

 Mușcatele – flori cu povești și energie vindecătoare
07/01/2025 12:40

Printre florile care insufletesc ferestrele caselor si curtile mănăstirilor, muscatele ocupă un loc aparte. Simplitatea si eleganta lor au captivat generatii intregi, dar aceste plante nu sunt doar simple de ...

Care poziție de somn este dăunătoare pentru creier? Ce boli pot să apară
06/01/2025 14:38

Un studiu revolutionar prezentat la Conferinta internatională 2024 a Asociatiei Alzheimer a scos la iveală o posibilă legătură intre dormitul pe spate si un risc crescut de boli neurodegenerative. Avand i ...

Cât trăiesc pisicile? Factorii de care depinde durata de viață a felinelor și de ce se spune că au 9 vieți
06/01/2025 14:24

Durata medie de viată a pisicilor este cuprinsă intre 13 si 17 ani, spun specialistii de la petmd.com. Unele feline ajung să trăiască 20 de ani sau chiar mai mult. O pisică este considerată bătrană dup ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei