Îmbătrânirea este un proces natural prin care trecem cu toții de la o zi la alta. Semnele normale ale îmbătrânirii sunt, în general, aceleași pentru toți. Cu toate acestea, ele nu apar neapărat la o anumită vârstă.
Fiecare dintre noi are ritmul propriu de îmbătrânire, fiind influențat și de factorii genetici pe care-i avem. Totodată, un rol important în procesul de îmbătrânire îl are modul de viață pe care îl adoptăm, având un impact puternic asupra felului în care ajungem la pensie.
Odată cu înaintarea în vârstă apar și câteva schimbări la nivelul corpului nostru. De aceea, pentru cei mai mulți dintre vârstnicii de astăzi, cele mai mari temeri pe care le au sunt de a deveni din ce în ce mai slabi, mai fragili și mai dependenți de alte persoane.
Cele mai vizibile modificări fizice reprezintă apariția ridurilor și a părului alb. Însă, printre cele mai frecvente schimbări pe care le întâlnim la bătrânețe se enumeră slăbirea vederii, pierderea densității osoase și atrofierea sistemului nervos.
Pe măsură ce înaintezi în vârstă, este posibil să dezvolți o sensibilitate la lumină și să întâmpini dificultăți în observarea obiectelor de aproape. De aceea, este indicat să mergi periodic la consultații și să urmezi sfaturile medicilor.
În funcție de anotimp, te poți accesoriza cu diverse obiecte care să te ajute în special când ești în aer liber. De exemplu, pe timpul verii este indicat să porți ochelari de soare sau o pălărie pentru a te proteja de lumina puternică.
Ca să te îngrijești de sănătatea oaselor, articulațiilor și a mușchilor, trebuie să ai o alimentație potrivită. Este necesar să îți asiguri zilnic aportul de calciu și vitamina D prin alimentație, dar și să incluzi exercițiile fizice în rutina ta.
De cele mai multe ori asociem bătrânețea cu pierderea memoriei sau abilităților de gândire. Creierul suferă anumite modificări în timp și este posibil să uităm nume sau cuvinte familiare, însă nu este un aspect standard pe care îl întâlnim la toate persoanele vârstnice.
O alimentație corectă și o rutină a activității fizice ajută la diminuarea problemelor care pot să apară la bătrânețe. Specialiștii susțin că exercițiile fizice regulate sunt asociate cu o mai bună funcționare a creierului și reduc stresul și depresia.
De asemenea, este importantă socializarea și implicarea în diverse activități interactive pentru a-ți antrena constant memoria și gândirea.
Astfel de activități au loc cu ajutorul jocurilor de socializare pe care le întâlnești la
CasaNur.ro - centrul pentru seniori din Timișoara, unde poți alege să îți petreci timpul într-un mediu care oferă servicii calitative de la o alimentație sănătoasă și sport până la îngrijire medicală și tratamente de specialitate.
Cu cât te apropii de o vârstă mai înaintată, cu atât trebuie să faci alegeri care să îți îmbunătățească capacitatea de a-ți menține o viață activă și de a te bucura de natură și de oamenii din jurul tău.
Adauga comentariul tau