Regizorul Woody Allen, acuzat de abuz sexual de către una dintre fiice sale adoptive, Dylan Farrow
Dimensiune font:
Regizorul Woody Allen a negat din nou acuzaţiile de abuz sexual formulate împotriva sa de una dintre fiice sale adoptive, Dylan Farrow, cu prilejul unui interviu realizat vara trecută şi difuzat recent de Paramount+, informează DPA.
Cineastul, acuzat de agresiuni sexuale asupra lui Dylan Farrow în perioada în care aceasta avea vârsta de şapte ani, a afirmat cu prilejul interviului din iunie 2020 acordat pentru „CBS Sunday Morning”, că acuzaţiile, care au dus la o anchetă în 1992, nu au „nicio logică”.
Materialul a fost prezentat în premieră duminică de serviciul de streaming Paramount+ însoţit de un alt interviu, cu Dylan, care fusese difuzat şi cu alte prilej.
„Este absurd şi cu toate acestea defăimarea a rămas, iar ei preferă în continuare să se agaţe de ea, dacă nu de noţiunea că am molestat-o pe Dylan, de posibilitatea că aş fi molestat-o”, i-a declarat Allen realizatorului interviului, Lee Cowan, la vremea respectivă. „Nimic din ceea ce am făcut vreodată cu Dylan în viaţa mea nu poate fi interpretat astfel”.
Allen, în vârstă de 85 de ani, nu a fost niciodată condamnat şi a negat în mod repetat acuzaţiile, deşi Dylan Farrow, în vârstă de 35 de ani, şi-a menţinut învinuirile.
Acuzaţiile au ajuns din nou în atenţia publică în ultimele săptămâni odată cu lansarea unui documentar HBO structurat în patru episoade şi intitulat „Allen v. Farrow”, care analizează acuzaţiile împotriva cineastului. Materialul a avut premiera în februarie, iar ultimul episod a fost difuzat pe 14 martie.
Allen i-a declarat lui Cowan, în interviul de vara trecută că, în opinia sa, Dylan „crede” acuzaţiile pe care le face împotriva sa.
„A fost un copil bun şi mi se pare că aşa crede ea”, a spus Allen în cadrul emisiunii „CBS Sunday Morning”. „Nu cred că inventează. Nu cred că minte. Cred că este convinsă că aşa e”.
Mama lui Dylan, actriţa Mia Farrow, a avut o relaţie cu Allen în perioada 1980-1992. Relaţia dintre Allen şi o altă fiica adoptivă a lui Farrow, Soon-Yi Previn, a ieşit la iveală în 1992. Cei doi s-au căsătorit în 1997.
Woody Allen a câştigat patru premii Oscar, inclusiv în categoria „Cel mai bun regizor” şi „Cel mai bun scenariu original” pentru pelicula „Annie Hall” (1977).
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau