Maricel Popa, președintele PSD Iași: În anul 2024 România va dispune de spitale publice la standarde europene, de o rețea națională de spitale regionale, ca și de centre de îngrijire a persoanelor vâr

Maricel Popa - senator

Dimensiune font:

| 17-11-2020 14:24

 

 În perioada cât s-a aflat la guvernare, prioritățile PSD au fost reprezentate de readucerea sistemului sanitar într-o stare normală de funcționare, după dezastrul lăsat în urmă de guvernarea Băsescu-Boc, precum și de stoparea exodului medicilor și asistentelor medicale. Am reușit redeschiderea a 35 dintre cele 110 spitale închise în perioada regimului Băsescu, acestea fiind reabilitate, modernizate și dotate cu aparatură de ultimă generație. În plus, au fost deschise spitale la Mioveni, Dej și Târgu Neamț. După tragicul eveniment din clubul bucureștean „Colectiv”, a fost demarat un program amplu de amenajare a unor clinici destinate tratării pacienților cu arsuri grave, program concretizat printre altele, prin deschiderea Clinicii Marele Ars de la Iași. Aceasta și-a dovedit deja utilitatea prin salvarea vieților a numeroși pacienți care în alte condiții ar fi fost pierduți. Totodată, derularea proiectului Spitalului Regional de Urgențe Iași a fost puternic accelerată, ajungându-se la stadiul depunerii cererii de finanțare europeană. Proiectul ieșean este cel mai avansat dintre cele trei proiecte de spitale regionale inițiate de PSD.

 A doua și cea mai gravă problemă, cea reprezentată de plecarea cadrelor medicale în străinătate, a fost abordată radical, prin creșterea substanțială a veniturilor acestora. Salariile medicilor, asistentelor și infirmierelor au fost practic triplate, cu trei ani înainte de termenul convenit inițial. Prin îmbunătățirea condițiilor de muncă din spitale și creșterea salariilor au fost eliminate principalele motive pentru care medicii părăseau România, iar rezultatele s-au văzut imediat.

Toate acestea au fost făcute în condițiile în care au fost luate măsuri fiscale menite să îmbunătățească nivelul de trai al populației, printre care s-a aflat și eliminarea contribuțiilor de asigurări de sănătate impuse pensiilor sub 2000 lei. PSD a lăsat în urma sa un sistem sanitar consolidat și flexibil, care a reușit să suporte cu bine șocul reprezentat de primul val al pandemiei noului coronavirus.

Politica de apropiere a serviciilor medicale de cetățean trebuie și va fi continuată de PSD, scopul acesteia fiind ca cetățenii să aibă acces cât mai direct la cât mai multe servicii cu caracter sanitar. Reconstruirea pe baze moderne a sistemului sanitar va fi făcută pe de o parte prin regândirea serviciilor asigurate de medicii de familie, iar pe de alta, prin înființarea unei rețele naționale de centre medicale comunitare și prin extinderea rețelei de centre de asistență ambulatorie de specialitate. Astfel, vor fi amenajate 800 de centre medicale comunitare ce vor reprezenta cheia de boltă a reconstrucției sistemului de sănătate, prin aducerea acestuia în imediata proximitate a cetățenilor. Aceste centre, înființate cu precădere în mediul rural și în urbanul mic vor asigura accesul al servicii medicale pentru 6-8 milioane de beneficiari.

Rețeaua centrelor de asistență ambulatorie de specialitate va cuprinde 200 de unități ce vor acoperi întreg teritoriul național și care vor fi susținute de 200 de centre unice de programare a pacienților, în vederea eficientizării accesului beneficiarilor. Fondurile alocate sănătății vor fi suplimentate treptat, cu câte 0,5% din PIB anual, până în 2024. În acest fel, sănătatea va beneficia de un buget total în perioada 2021-2024 de 59,2 miliarde euro, din care 4,77 miliarde euro vor fi asigurați din fondurile alocate României decât Comisia Europeană.

În acest mod, în anul 2024 România va dispune de spitale publice la standarde europene, de o rețea națională de spitale regionale, ca și de centre de îngrijire a persoanelor vârstnice și îngrijire la domiciliu. În acel moment, vom putea spune nu doar că medicii au toate motivele să rămână în țară, dar și că românii plecați la muncă în străinătate se pot gândi serios la reîntoarcere. Țara noastră va avea în sfârșit un sistem de sănătate modern, fiabil și acoperitor pentru întreaga populație a țări

 * Comandate de Partidul Social Democrat –Organizația Județeană Iasi * Executat de SC Black Square SRL– portal: www.ziarulevenimentul.ro * CUI mandatar financiar coordonator : 11200020

 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA

1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Grumazesti, sat Grumazesti, comuna Grumazesti, Str. Principala nr. 1, judetul Neamt, telefon 0233.786.059, fax 0233.786.364, e-mail: primariagrumazestineamt@yahoo.com, cod fiscal 2614198. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Teren identificat cu sola 31, parcela 712 al comunei Grumazesti, in suprafata de 235 mp, teren curti constructii, situat in intravilan sat Topolita, comuna Grumazesti, F.N., judetul Neamt, apartinand domeniului privat al Comunei Grumazesti, conform H.C.L. Grumazesti nr. 63/30.05.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: prin cerere scrisa, transmisa prin mijloace electronice sau depusa in format fizic inregistrata la Comuna Grumazesti -Registratura. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Comuna Grumazesti -Registratura, sat Grumazesti, str. Principala nr. 30, comuna Grumazesti, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: Gratuit. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 19.06.2024, ora 10.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 28.06.2024, ora 14.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Grumazesti -Registratura, sat Grumazesti, comuna Grumazesti, Str. Principala nr. 30, judetul Neamt, cod postal 617235. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: 1 exemplar original, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 01.07.2024, ora 09.00, Comuna Grumazesti, sat Grumazesti, comuna Grumazesti, Str. Principala nr. 30, judetul Neamt, cod postal 617235. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Tribunalul Neamt, Piatra-Neamt, Bd. Decebal nr. 5, judetul Neamt, cod postal 610012, telefon 0233.212.717, fax 0233.232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 06.06.2024.
1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Grumazesti, sat Grumazesti, comuna Grumazesti, Str. Principala nr. 1, judetul Neamt, telefon 0233.786.059, fax 0233.786.364, e-mail: primariagrumazestineamt@yahoo.com, cod fiscal 2614198. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Teren identificat cu sola 31, parcela 712 al comunei Grumazesti, in suprafata de 152 mp, teren curti constructii, situat in sat Topolita, comuna Grumazesti, F.N., judetul Neamt, apartinand domeniului privat al Comunei Grumazesti, conform H.C.L. Grumazesti nr. 63/30.05.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: prin cerere scrisa, transmisa prin mijloace electronice sau depusa in format fizic inregistrata la Comuna Grumazesti -Registratura. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Comuna Grumazesti -Registratura, sat Grumazesti, comuna Grumazesti, Str. Principala nr. 30, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: Gratuit. 3.4.Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 19.06.2024, ora 10.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 28.06.2024, ora 14.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Grumazesti -Registratura, sat Grumazesti, comuna Grumazesti, Str. Principala nr. 30, judetul Neamt, cod postal 617235. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: 1 exemplar original, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 01.07.2024, ora 11.00, Comuna Grumazesti, sat Grumazesti, comuna Grumazesti, Str. Principala nr. 30, judetul Neamt, cod postal 617235. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Tribunalul Neamt, Piatra-Neamt, Bd. Decebal nr. 5, judetul Neamt, cod postal 610012, telefon 0233.212.717, fax 0233.232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 06.06.2024.
Predarea către Ucraina a sistemului român Patriot întârzie
26/06/2024 11:44

Romania nu va preda Ucrainei singurul său sistem Patriot funcţional, atata vreme cat nu va obţine in schimb un alt sistem de apărare antiaeriană. MApN a stabilit această condiţie pentru acceptarea deciz ...

Klaus Iohannis: Ziua Drapelului Național este un bun prilej de a reafirma valorile fundamentale ale națiunii noastre
26/06/2024 11:34

Presedintele Klaus Iohannis a transmis, miercuri, un mesaj cu prilejul Zilei Drapelului National. „Ziua Drapelului National celebrează unul dintre cele mai importante insemne ale natiunii romane. Tric ...

Turcia avertizează asupra riscului de război mondial: 'Nu există scăpare' / Ankara caută o apropiere de țările BRICS
25/06/2024 16:05

Ministrul de externe turc, Hakan Fidan, a avertizat cu privire la riscul unui război mondial, după vizite efectuate in China şi in Rusia, confirmand interesul Ankarei de a se apropia de ţările BRICS in ace ...

Rareș Bogdan face dezvăluiri: S&D a blocat o rotație la șefia Consiliului European
25/06/2024 15:48

Europarlamentarul Rares Bogdan dă noi detalii din negocierile de culise privind functiile grele de la varful UE. Klaus Iohannis e posibil să fi ratat incă o functie importantă după ce a fost nevoit să se ...

Se pare că vom asista curând la cea mai periculoasă mișcare de la începutul războiului din Ucraina. Va avea Kievul curaj să facă asta?
25/06/2024 15:41

Seful serviciilor de informatii militare ucrainene a declarat că Kievul poate folosi arme cu rază lungă de actiune furnizate de americani pentru a tinti podul care leagă Crimeea de Rusia Podul Kerch are o ...

Ce va face Marcel Ciolacu, dacă Predoiu nu va respecta decizia Guvernului
25/06/2024 15:29

Liderii PSD si PNL nu se inteleg asupra datei alegerilor prezidentiale. PSD ar vrea ca alegerile să se desfăsoare in septembrie, in timp ce liberalii ar dori să fie organizate in octombrie-noiembrie. Cei de ...

Rareș Bogdan: PNL nu va ieși de la guvernare! Nu vrem haos în România
25/06/2024 15:12

Prim-vicepresedintele PNL, Rares Bogdan, sustine că liberalii nu vor iesi de la guvernare, chiar dacă nu se va ajunge la un consens pentru data organizării alegerilor prezidentiale. Rares Bogdan a spus că l ...

Florin Cîțu intră la rupere: 'Coaliţia trebuia ruptă anul trecut / Acum PNL are nevoie de o echipă credibilă anti-PSD, indiferent de data alegerilor'
25/06/2024 14:45

Fostul premier Florin Ciţu susţine că PNL are nevoie de „o echipă credibilă anti-PSD”, indiferent cand ar fi stabilită data alegerilor, iar „coaliţia trebuia ruptă anul trecut”. „Dacă vrei s ...

România cam începe să-și dea seama ce au făcut ucrainenii pe canalul Bâstroe: Se cheltuie o sumă uriașă post-dezastru
25/06/2024 14:14

Disputa dintre Romania si Ucraina asupra canalului Bastroe, din Delta Dunării, a fost transată, dar pagubele au rămas. Ministerul Mediului din Romania va efectua un studiu ”post-dezastru” pentru a vedea ...

Blocaj la nivelul UE din cauza opoziției României - Viitorul agriculturii rămâne incert
25/06/2024 11:31

Miniştrii Agriculturii din Uniunea Europeană nu au reuşit să aprobe luni concluziile privind viitorul acestui sector din cauza opoziţiei Romaniei la acest text şi a abţinerii Slovaciei. "Din păcate, in ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei