Calendar creștin ortodox, 19 aprilie. Sfântul Hariton, Cuviosul din Lavra Veche
Dimensiune font:
Biserica Ortodoxă îl cinstește pe 19 aprilie pe SfântulHariton, Cuviosul din Lavra Veche, o frumoasă aşezare călugărească din pustia Palestinei.
I se mai spunea şi Peştera Veche, deoarece la început mănăstirea fusese aşezată într-o peşteră de tâlhari, unde Sfântul Hariton scăpase în chip minunat din mâna acestora. În această peşteră a vieţuit şi Sfântul Ioan, cel pomenit pe 19 aprilie.
Crescut de mic în dreapta credinţă şi având mare dragoste faţă de Biserica lui Hristos, Sfântul Cuvios Ioan se străduia în fiecare zi să se lipească de Dumnezeu, după cuvântul cel scris în Psalmi: „Iar mie a mă lipi de Dumnezeu bine este, a pune în Domnul nădejdea mea” (Ps. 72, 27).
Trecând cu vederea plăcerile deșarte şi mândria lumii, și-a părăsit patria şi, plecând la Ierusalim, s-a închinat Cinstitei Cruci şi la Sfântul Mormânt al Domnului Iisus Hristos, apoi a intrat în cinul monahal.
Sfântul Cuvios Ioan s-a aşezat în vestita lavră a Sfântului Hariton, ducând acolo o viaţă curată de muncă, de post, de rugăciune şi de adâncire în Sfintele Scripturi.
Pentru viaţa sa curată s-a învrednicit şi de darul preoţiei. Deci, după o viaţă îndelungată şi desăvârşită, plăcută lui Dumnezeu, fericitul Ioan s-a făcut ca un înger în trup şi tuturor pildă de viaţă fără prihană.
La adânci bătrâneţi s-a mutat în pace la Domnul, în locaşul cel ceresc, purtat fiind sufletul său de îngerii cei fără de trupuri.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau