Calendar ortodox, 23 martie 2023. Sfântul Mucenic Nicon
Dimensiune font:
În fiecare an, pe data de 23 martie, Biserica Ortodoxă îl cinstește pe Sfântul Mucenic Nicon.
Sfântul Nicon s-a născut la Neapole, într-o familie unde tatăl era păgân și mama era creștină. A trăit în secolul XIII și a fost ofițer roman. În timpul unui război a ținut cont de sfaturile pe care le-a primit de la mama sa și a făcut semnul Sfintei Cruci și a rostit numele lui Iisus Hristos.
A simțit atunci o putere neobișnuită cu ajutorul căreia a putut să îi alunge pe dușmani. După război, a ajuns la Cizic unde a primit botezul de la episcopul locului, Arhiereului Teodosie. După ce a devenit creștin s-a retras într-o mănăstire unde s-a dăruit studiului și ascezei. După trei ani de la primirea botezului, a fost hirotonit preot și apoi episcop.
După decesul mamei sale s-a retras în Sicilia, unde a predicat Evanghelia. A reușit să adune în jurul său 199 de monahi. Tot atunci a început prigonirea împotriva creștinilor.
Printul Quintianus l-a prins pe Nicon alături de ucenicii lui și i-a supus pe aceștia la mari chinuri. Cei 199 de monahi au fost omorâți prin decapitare.
Sfântul Nicon a fost legat de coada unui cal care a fost lăsat să meargă în galop în josul unui defileu abrupt. A fost bătut cumplit și jupuit de viu. Sfântul Nicon a supraviețuit pedepselor crude.
Capul i-a fost tăiat. Trupul său a fost descoperit după vindecarea minunată a unui păzitor de turme. Se crede că acesta avea duh necurat și atunci când s-a atins de trupul sfântului Nicon, s-a tămăduit. Se spune că acesta a vestit minunea, iar creștinii au luat corpul sfântului Nicon pentru a-l îngropa cu cinste, așa cum se cuvine.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau