12 ani de puşcărie pentru un măturător devenit criminal din greşeală
Dimensiune font:
piatra aruncată de individ a trecut prin geamul de la sufragerie şi s-a oprit în capul victimei * aceasta a decedat două zile mai târziu * legiştii au stabilit că moartea s-a datorat loviturii * miza jafului: 780 lei şi două haine din piele
Originar din satul Ursoaia, comuna Româneşti, dar stabilit în Iaşi, Mihai Aprofirei (48 de ani) avea deja un cazier impresionant, atunci când a fost liberat condiţionat, la sfârşitul lui 2020. Individul era specializat pe furtişaguri mărunte, actele de violenţă nu-i stăteau în caracter. N-a încercat să-şi găsească vreun serviciu, a preferat să stea pe banii nevestei. Aceasta lucrează ca femeie de serviciu şi dă cu mătura prin scările de bloc din cartierul Nicolina 1. Aprofirei îi mai ţinea locul din când în când, Lia răsplătindu-l cu bere, vin sau vodcă.
N-a fost cazul în seara de 18 februarie a.c. Fostul puşcăriaş băuse zdravăn cu nişte tovarăşi, a venit acasă „praştie”, s-a luat la ceartă cu nevasta şi a plecat să doarmă în magazia improvizată la parterul unui bloc din zonă, acolo unde Lia îşi depozitează ustensilele folosite în munca ei de zi cu zi. Ajuns la faţa locului, şi-a adus aminte că lângă magazie se află apartamentul Paraschevei C., o femeie în etate de 85 de ani, care trăia singură şi era semiparalizată.
Ştia că bătrâna îşi ţine economiile în frigiderul de pe hol şi s-a decis să dea lovitura. A făcut-o la modul cel mai grosolan cu putinţă. A luat un bolovan şi l-a aruncat în geamul de la sufragerie. Piatra şi-a continuat traiectoria, oprindu-se fix în ţeasta gazdei. Tâlharul a escaladat balconul, a pătruns în locuinţă şi a început să lovească bătrâna, cerându-i să spună unde are ascunşi banii. Victima îşi pierduse cunoştinţa, nu mai putea vorbi, Aprofirei i-a dat drumul, iar aceasta s-a prăbuşit pe ciment. Individul a cotrobăit prin casă, a găsit 780 lei, a pus mâna şi pe două haine din piele şi a ieşit tot pe unde a intrat. Parascheva era încă în viaţă, dar agoniza.
Aprofirei s-a oprit la un supermarket non-stop, unde a cheltuit toţi banii pe băutură. Hainele le-a vândut a doua zi, în cursul dimineţii. Cam în acelaşi interval de timp în care bătrâna a fost găsită, zăcând în dreptul uşii de la bucătărie de un vecin care o mai vizita din când în când. Acesta a sunat la 112, Parascheva a ajuns la spital, unde avea să moară în urma rănii provocate de piatră. Decesul s-a produs pe data de 10 martie a.c., iar Aprofirei, deja cercetat pentru tâlhărie, a fost învinuit şi de omor. Dat fiind că are antecedente penale care atrag starea de recidivă postexecutorie, Aprofirei s-a ales cu o pedeapsă foarte dură. Astfel, prin sentinţa dată la finele săptămânii trecute, Tribunalul Iaşi l-a condamnat la 12 ani de închisoare. Marcel FLUERARU
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau