6 milioane de euro pentru sănătatea pacienților din Onești
Dimensiune font:
Spitalul Municipal „Sf. Ierarh Dr. Luca” din Onești va beneficia de ample lucrări de reparații capitale, modernizare și creștere a eficienței energetice. Lucrările vor costa 5,8 milioane de euro, proveniți din fonduri europene și de la Consiliul Județean Bacău. Acordul de asociere între cele două instituții pentru acordarea acestui sprijin a fost semnat sâmbătă, la Onești, în prezența eurodeputatului Dragoș Benea, a conducerii Consiliului Județean, a reprezentanților spitalului oneștean precum și a consilierilor locali ai municipiului. La final, cei 160.000 de pacienți, cât este capacitatea anuală a spitalului, vor beneficia de condiții mai bune. Spitalul deservește municipiul Onești, orașele Târgu Ocna, Slănic Moldova, Dărmănești, și comunele arondate. „Suportul financiar al Consiliului Județean vine să se adauge investițiilor de peste 3,2 milioane de euro, pe care instituția le-a realizat în decursul ultimilor ani în spitalul oneștean printre care amintesc reabilitarea și modernizarea Compartimentului de Primiri Urgențe, în valoare de 1,5 milioane de Euro, finanțarea fiind asigurată în proporție de 95% de Consiliul Județean precum și modernizarea secțiilor de medicină internă, neurologie și ORL-oftalmologie, investiție de 1,7 milioane de euro, finanțată 90% de Consiliul Județean”, a spus președintele Consiliului Județean Bacău, Sorin Brașoveanu. În prezent se lucrează la reabilitarea sediului Serviciului de Ambulanță din Onești, valoarea proiectului fiind de aproape 300.000 de euro.
George NEGRU
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau