„Autobuzul Dragostei” va circula la Bacău
Dimensiune font:
Asociaţia Liga Studenţească din cadrul Universităţii „Vasile Alecsandri” Bacău organizează joi, 24 februarie, a 17-a ediţie a evenimentului intitulat „Autobuzul Dragostei”, dedicat sărbătorii Dragobetelui. „Autobuzul Dragostei” va circula pe traseul 22 şi va opri la fiecare staţie pentru a îmbarca cuplurile îndrăgostite de toate vârstele.
Autobuzul va staţiona, între orele 11:00 – 12:00, în parcarea Hotelului Decebal şi între orele 13:00 – 14:00, în parcarea Arena Mall. În urma participării la acest eveniment dominat de romantism, cuplurile amorezate vor primi drept dovadă un certificat al dragostei valabil pentru o zi. De-a lungul oraşului Bacău, timp de 6 ore, voluntarii Ligii Studenţeşti devin vestitori ai iubirii, iar cu ajutorul dragostei voastre, ziua de 24 Februarie va fi marcată de atmosfera romantică. „Autobuzul dragostei” va circula, pe 24 februarie, între orele 10:00 şi 16:00. Proiectul este organizat de Liga Studenţească Bacău în parteneriat cu Universitatea „Vasile Alecsandri” din Bacău, Primăria Municipiului Bacău, SC Transport Public SA Bacău şi Arena Mall Bacău.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau