„Câte încap într-o...viață", o poveste premiată la Concursul de creații literare ale elevilor de la Colegiul „Racoviță"

Maria Cătur este o copilă superbă, elevă în clasa a VI-a la Colegiul Național „Emil Racoviță" din Iași. Îi place teatrul, este un moderator și un prezentator admirat la multe manifestări din Iași, iar de curând a câștigat un premiul important la Concursul de creații literare. Mai exact, Maria Cătur s-a clasat pe prima poziție la secțiunea Gimnaziu, cu un text de o profumzime ce a impresionat juriul.

Eseul, intitulat „Câte încap într-o...viață", a atras apreciarea tuturor celor ce iubesc creațiile literare. Vi-l redăm complet mai jos:

 

Câte încap într-o...viață

„La început mi s-a dat doar o foaie albă, care aștepta, pitită în sufletul meu să prindă viață. A crescut o dată cu mine și cu amintirile mele, care s-au înșirat pe pielea ei...
Ușor, ușor, m-am maturizat și mi-am dat seama că nu trebuie să o supăr, sau să o fac de rușine, deoarece pe urmă avea să mă consilieze doamna Conștiință, care insista să o facă și noaptea. Începeam să văd că nu toate stau așa cum voiam eu, scrijelindu-i pielea poate din greșeală cu răutăți ori întâmplări neplăcute, pe care încercam să le remediez. Mi-a vegheat gândul și sufletul mereu...
Citesc acum, la final, câte și mai câte s-au înșirat de-a lungul vieții... Îmi văd copilăria, care se reflectă în cuvântul “magie”, primii ani de școală, care mă întreb unde au plecat atât de repede, lăsându-mi și mie, dar și foii mele câteva cicatrici de dor. Urmăresc firul poveștii și privesc anii gimnaziști, care au fost încununați de succese, ani frumoși care s-au scurs repede, însă care mi-au adus atâtea zâmbete pe care nu le pot uita, așa cum au fost și zilele adolescenței, completate de anii în care am fost liceană, surâzându-mi amintirile minunate. Bineînțeles că la finalul acestor capitole nu pot uita și de lacrimile strânse în amurgul multor zile, în care am învățat ce este înțelepciunea ,curajul și sinceritatea.
Puteam spune că sunt cu totul împlinită, după ce pe filă se mai adăugaseră noile mele aventuri din timpul studenției. Sunt mândră că după atâția și atâția ani pot citi trairile mele, care s-au scris una și una, rând pe rând. Îmi dau seama abia acum, că s-au mai strecurat greșeli pe care nu le făceam dacă nu eram atât de ambițioasă sau dacă îmi ascultam părinții și sufletul. Oare viața poate fi doar liniștită?
Iată-mă după mult timp, fericită, alături de familia mea, mama, tata, fratele meu, cu cei doi copii ai săi, eu, cu tripleții mei și motanul nostru, la masa de Crăciun. Închid ochii și reanimez acele clipe, uitate pe foaia încă puțin albă... Trec mai rapid cu privirea peste acestea, pentru că nu vreau să mai rup din mine rouă prețioasă, rouă sufletească.
Surprind clipele în care mi-am pierdut apropiații și am rămas singură. Văd aniversarea celor optzeci de ani, aniversare care m-a surprins în locșorul meu de tihnă, în biblioteca veche, pe care o aveam de la majoratul meu, în urmă cu ani buni. La venirea celei de a optzecea primăveri mă mutasem deja aici. Era visul meu de când eram mică să locuiesc singură într-un lăcaș numit “bibelotecă”, unde să citesc și să scriu nopți la rândul, toate pentru a-mi regăsi liniștea interioară.
Iată-mă și acum aici, surprinzând toate clipele scrise pe foaia mea, foaie ce va rămâne cu mine aici, acolo, acum și mereu.
Mai am puțin... Și-mi petrec ultimile clipe recitind din nou și din nou ceea ce am trăit, însă nu reușesc niciodată să ajung la final, deoarece se adaugă alte scrieri care îmi completează viața.
Voi pune punct și o voi lua de la început.".