A crescut numărul infracțiunilor la regimul silvic
Dimensiune font:
peste 200 de dosare penale au fost întocmite la Iași, în 2021 * totuși, Direcția Silvică Iași a înregistrat un volum total de 544 metri cubi de lemn provenit din tăieri și sustrageri ilegale de arbori, în scădere față de anul precedent
Polițiștii ieșeni au întreprins, anul trecut, zeci de acțuni privind verificarea modului de respectare a legislaţiei privind provenienţa, circulaţia, depozitarea, prelucrarea şi comercializarea materialului lemnos. „Au fost efectuate 547 de controale şi au fost verificate 2.245 de obiective. În urma neregulilor constatate, poliţiştii au înregistrat 203 dosare penale referitoare la infracţiuni silvice şi au aplicat 79 de sancţiuni contravenţionale, conform Legii nr. 171/2010”, a transmis chestor de poliție Costel Gîtlan, inspector șef IPJ Iași.
Pe de altă parte, Direcția Silvică Iași a înregistrat un volum total de 544 metri cubi de lemn provenit din tăieri și sustrageri ilegale de arbori. „Comparativ cu anul 2020, se constata o scădere a tăierilor ilegale de arbori cu 121 metri cubi. Anul trecut au fost executate un număr de 771 controale de fond și un număr de 108 controale parțiale”, a declarat Gabriel Doncean, directorul Direcției Silvice Iași.
Direcția Silvică Iași administrează o suprafață totală de 73.183 ha fond forestier, ce reprezintă 75% din suprafața totală de fond forestier a judetului Iași (total 97.606 ha), din care fond forestier proprietatea statului 65.939 ha și, pe bază de contracte pază și administrare, 7.244 ha păduri proprietate privată. Ruxandra CAȘU
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau