A fost semnat primul contract de lucrări la Spitalul Regional de Urgență!

1sru

Dimensiune font:

| 29-02-2024 08:37

* firma care a câștigat licitația are la dispoziţie doar 4 luni pentru organizarea şantierului, excavare grosieră a pământului, devierea reţelelor de utilităţi şi amenajarea căilor temporare de acces din zona Moara de Vânt * acest prim contract are o valoare de 26,2 milioane lei, fără TVA

Reprezentanţii Agenţiei Naţionale pentru Dezvoltarea Infrastructurii în Sănătate (ANDIS), cea care gestionează proiectele spitalelor regionale din Iaşi, Cluj şi Craiova, şi cei ai Ministerului Sănătăţii au semnat, miercuri dimineaţa, în prezenţa prim-ministrului Marcel Ciolacu, primul contract de lucrări aferente proiectului. Aflate în prag de campanie electorală, autorităţile locale spun la unison că semnarea primului contract pentru lucrările de la Spitalul Regional de Urgenţă Iaşi înseamnă un pas important uriaş. Este de înţeles, mai ales dacă ne gândim că acest moment este aşteptat de mai bine de un deceniu. 

În urma semnării contractului de lucrări, cei de la Ness Proiect Europene au la dispoziţie doar 4 luni pentru organizarea şantierului, excavare grosieră a pământului, devierea reţelelor de utilităţi şi amenajarea căilor temporare de acces din zona Moara de Vânt. Acest prim contract are o valoare de 26,2 milioane lei, fără TVA. „Am participat astăzi, alături de colegi social-democraţi, la un moment istoric pentru Iaşi. Este rezultatul muncii premierului social-democrat Marcel Ciolacu şi ministrului social-democrat Alexandru Rafila. În calitate de reprezentant al Guvernului în judeţul Iaşi am fost şi voi continua să fiu un sprijin pentru cei care lucrează la implementarea acestui proiect esenţial pentru sănătatea tuturor cetăţenilor. Vrem să vedem cât mai repede demararea lucrărilor în teren. Noi, ieşenii, aşteptăm de foarte mult timp ca acest proiect să devină realitate. Am transmis aceste aşteptări şi premierului Marcel Ciolacu, un om care a demonstrat deja că este un susţinător al proiectelor din zona Moldovei. Prin contractul semnat astăzi, SRU Iaşi intră pe un drum de pe care nimeni nu îl mai poate opri. Spitalul Regional de Urgenţă va fi construit în zona Moara de Vânt şi va aduce beneficii enorme pentru toţi locuitorii din zona Moldovei", spune prefectul Bogdan Cojocaru, preşedintele PSD Iaşi.

„SRU nu este doar o idee. Se concretizează în primele lucrări de săpături”

Primarul Iaşului, Mihai Chirica, spune că faptul că s-a ajuns la semnarea contractelor şi că peste puţină vreme vor începe şi lucrările demonstrează că proiectul Spitalului Regional de Urgenţă a trecut de stadiul de machetă, fapt care arată că este important atât pentru autorităţile şi comunitatea ieşeană, cât şi pentru Guvernul României. „Tot ceea ce prognozam că sunt doar machete şi gânduri ale comunităţilor locale, pentru Iaşi şi zona metropolitană, se transformă în realitate. SRU nu este doar o idee. Se concretizează în primele lucrări de săpături. În mod obligatoriu nu va rămâne o groapă în care să se adune apa, ci va continua cu lucrările de construire a pasajului, aşa cum s-a discutat şi despre Autostradă şi Sala Polivalentă. Nu sunt doar idei pe hârtie. Ele se concretizează prin aportul unor guvernări responsabile. După mai bine de 17 ani de când se vorbeşte de acest spital, iată că vine momentul începerii lucrărilor, Noi, Primăria Municipiului Iaşi, rămânem acelaşi partener dedicat şi implicat. Pe lângă multe alte documentaţii necesare proiectului, inclusiv cele aferente reţelelor de utilităţi, lucrăm la studii pentru construirea căilor de acces spre şi în interiorul arealului Spitalului Regional, care va include şi Sala Polivalentă şi viitorul stadion şi pe care îl gândim dezvoltat unitar şi coerent, după un concept Smart City District”, ne-a spus primarul Mihai Chirica.

Preşedintele CJ Iaşi, Costel Alexe, consideră că după o cam prea lungă aşteptare, suntem în faţa unui moment ce va marca pozitiv dezvoltarea judeţului nostru. „În calitate de preşedinte al Consiliului Judeţean Iaşi, dar şi ca fost membru în Guvernul României, pot să vă spun sincer că atât administraţia liberală, cât şi guvernarea liberală au susţinut întotdeauna construirea Spitalului Regional de Urgenţă Iaşi. Îmi amintesc cum contractul de finanţare pentru demararea lucrărilor a fost semnat atunci când la Ministerul Sănătăţii se afla un ministru liberal, după ce anterior proiectul stătuse blocat în birocraţie. Acum, când suntem aproape de a vedea prima cupă de pământ excavată, vom depune tot efortul instituţional, administrativ şi politic pentru ca parcursul SRU să nu se blocheze în nicio etapă, iar Iaşul să aibă infrastructura medicală modernă pe care o merită. Cred că, odată iniţiate lucrările, se deschide calea definitivă pentru construirea acestui spital şi putem avea încredere că proiectul va fi dus la bun sfârşit, iar până în anul 2026 vom vedea construcţia finalizată”, spune Costel Alexe, preşedintele Consiliului Judeţean Iaşi.

Se pregătește un nou contract

O a doua procedură organizată de Agenţia Naţională de Dezvoltare a Infrastructurii în Sănătate, se află în curs de finalizare. Ea vizează atribuirea contractului de servicii de supraveghere a lucrărilor de construcţii, cu o valoare de 44,84 milioane de lei, fără TVA. Licitaţia a atras patru oferte, iar câştigătoare a fost desemnată asocierea Venturo Investment SRL (lider) - Koltek Musavirlik, care a avut o ofertă de 23,86 milioane de lei, fără TVA.
Cea mai importantă licitaţie aferentă acestui proiect, care urmăreşte atribuirea pachetului principal de lucrări de construire, furnizarea şi instalarea de echipamente medicale, a fost publicată în platforma de achiziţii publice la începutul acestei luni. Valoarea totală este estimată la circa 436 de milioane de euro. Termenul limită pentru depunerea ofertelor este 3 aprilie.
Spitalul Regional de Urgenţă Iaşi urmează să fie construit în 48 de luni. El se va desfăşura pe o suprafaţă de teren de 120.000 metri pătraţi din zona Moara de Vânt, şi va avea nouă o suprafaţă construită totală de 202.689 metri pătraţi.

SRU Iaşi este o construcţie cu nouă etaje. Viitoarea unitate medicală va avea 850 de paturi, din care 752 paturi pentru îngrijire acută şi 98 de paturi pentru îngrijire intensivă, dintre care 12 pentru Compartimentul de Mari Arşi, 10 pentru ATI Pediatrie, 16 pentru ATI Neonatologie, şi 60 pentru ATI. 

Pentru construcţia şi dotarea SRU Iaşi se estimează că se vor cheltui 668 milioane de euro, din fonduri europene, un împrumut de la Banca Europeană de Investiţii şi de la bugetul de stat. Edi MACRI, Laura RADU

 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA
Bancul Zilei

04:53

Bancul Zilei

05:29

1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Pochidia, cu sediul in comuna Pochidia, sat Borodesti, Str. Principala nr. 69, judetul Vaslui, cod postal 737552, telefon 0335/407.239, e-mail: pochidia@yahoo.com, cod fiscal 16396425. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie vandut: 4 parcele de teren intravilan, situate in comuna Pochidia, sat Salceni, F.N., apartinand domeniului privat al Comunei Pochidia, identificate astfel: -Parcela A, 1.130 mp, nr. cadastral 70780, CF 70780, cu acces direct la drum, T 39, P 1015/25; -Parcela B, 1.130 mp, nr. cadastral 70781, CF 70781, cu acces direct la drum, T 39, P 1015/27 -Parcela C, 1.000 mp, nr. cadastral 70769, CF 70769, cu acces direct la drum, T 39, P 1015/18; -Parcela D, 1.040 mp, nr.cadastral 70771, CF 70771, cu acces direct la drum, T 39, P 1015/2; conform H.C.L.Pochidia nr. 41/30.09.2024 si temeiului legal: O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul institutiei, Compartiment Secretar sau se poate consulta pe site-ul: www.pochidia.ro. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul vanzatorului, de la care pot obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Se poate obtine de la Compartimentul Secretar, din cadrul Comunei Pochidia, comuna Pochidia, sat Borodesti, Str. Principala nr. 69, judetul Vaslui. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 50 Lei/exemplar, ce se achita numerar la Casieria institutiei, sau se poate descarca de pe site-ul institutiei: www.pochidia.ro -gratuit. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 09.01.2025, ora 10.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 17.01.2025, ora 10.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Pochidia, comuna Pochidia, sat Borodesti, Str. Principala nr. 69, judetul Vaslui, Compartiment Secretar. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa oferta: intr-un singur exemplar, intr-un plic sigilat. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 21.01.2025, ora 13.00, Comuna Pochidia, comuna Pochidia, sat Borodesti, Str. Principala nr. 69, judetul Vaslui, Sala de sedinte. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios Administrativ a Tribunalului Vaslui, Vaslui, Str. Stefan cel Mare nr. 54, judetul Vaslui, telefon 0235/311.582, fax 0235/312.432, e-mail: tr-vaslui@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 21.11.2024.
1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Timisesti, comuna Timisesti, Str. Inv. Rafael Anton nr. 4, judetul Neamt, telefon 0233.787.050, fax 0233.787.050, e-mail: timisesti @nt.e-adm.ro, cod fiscal 2614252. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie vandut: -Imobil teren in suprafata de 1.000 mp, avand carte funciara 52220 si numar cadastral 52220, situat in sat Plaiesu, comuna Timisesti, Str. Neamtului nr. 2, judetul Neamt, apartinand domeniului privat al Comunei Timisesti, conform caietului de sarcini, H.C.L. Comuna Timisesti nr. 105/12.11.2024 si temeiului legal: O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: prin solicitare scrisa la Compartimentul Relatii cu publicul si secretariat administrativ al Comunei Timisesti. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul vanzatorului, de la care pot obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Relatii cu publicul si secretariat administrativ al Comunei Timisesti, comuna Timisesti, Str. Inv. Rafael Anton nr. 4, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: Persoanele interesate pot achita contravaloarea documentatiei de atribuire de 10 Lei/exemplar, ce se achita la Serviciul Impozite si taxe, contabilitate, proiecte, mediu si achizitii publice al institutiei. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 06.12.2024, ora 14.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 16.12.2024, ora 16.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Compartimentul Relatii cu publicul si secretariat administrativ al Comunei Timisesti, comuna Timisesti, Str. Inv. Rafael Anton nr. 4, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa oferta: 1 exemplar original. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 17.12.2024, ora 11.00, la Caminul Cultural din sat Timisesti, comuna Timisesti, Str. Inv. Rafael Anton nr. 4, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Instanta de contencios administrativ de pe langa Tribunalul Neamt, Piatra Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233.219.493, fax 0233.210.247, e-mail: tr-neamt-scivil @just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 18.11.2024.
Femeile care sparg bariere în meserii considerate masculine
22/11/2024 13:45

Într-un peisaj profesional adesea modelat de idei preconcepute, femeile din Iasi isi construiesc propriile drumuri in domenii care păreau candva rezervate exclusiv bărbatilor. Ele nu doar că infruntă ...

Educația alimentară în școli. O revoluție cu impact asupra sănătății și economiei
22/11/2024 13:00

Pe un teren insorit, in spatele unei scoli dintr-un mic oras, cativa copii plantează rosii, morcovi si busuioc. Îmbrăcati in sorturi viu colorate, altii amestecă ingrediente simple in bucătăria sco ...

A fost lansată licitaţia pentru cel mai dificil tronson din Autostrada Unirii
22/11/2024 08:50

 * toate loturile montane de pe sectiunea montană de pe A8 sunt in licitatie de Proiectare si Executie, odată cu lansarea in SEAP a lotului Grinties - Pipirig *  Cătălin Urtoi: „Vineri, tron ...

Frunzele se reîntorc în oraș!
22/11/2024 08:48

Suntem in plin sezon de căderea frunzelor, dar la Iasi acestea nu sunt considerate doar un simplu deseu vegetal, ci materie primă pentru compost. Zilnic, cate 10 autocamioane pline cu frunze sunt adunate de p ...

Primul avertisment al iernii, trecut cu bine!
22/11/2024 08:47

 Comandamentele de Iarnă au intrat in acţiune. Pe tot parcursul nopţii trecute s-a lucrat la deszăpezirea străzilor din Iaşi şi judeţ. Participanţii la trafic sunt sfătuiţi să circule cu pruden ...

Sănătatea mintală a copiilor, pusă tot mai mult în pericol
22/11/2024 08:44

* „Sunt foarte multe cazuri de ADHD, de autism, de anxietate in randul copiilor. Vorbim de depresie, de tentative suicidare. A crescut in ultimii ani numărul copiilor cu tentative suicidare… Să n ...

Apavital SA investește peste 74 milioane lei pentru reducerea pierderilor de apă
22/11/2024 07:51

  * operatorul iesean de apă-canal va externaliza, etapizat, saerviciile de proiectare si de executie a lucrărilor pentru 32 de proiecte finantate din surse proprii În perioada 2025-2029, Apa ...

Artiștii echilibrului între carieră și familie
21/11/2024 17:46

În multe case din Iasi există o poveste nestiută despre o femeie care jonglează cu mai multe roluri intr-o singură zi. Este mama grijulie care pregăteste cu drag micul dejun si isi imbrătisează cop ...

Curse aeriene cu întârzieri de până la trei ore pe Aeroportul din Iaşi din cauza ninsorilor
21/11/2024 15:45

Mai multe zboruri inregistrează intarzieri de pană la trei ore pe Aeroportul din Iaşi, din cauza condiţiilor meteo nefavorabile. Potrivit conducerii aeroportului ieşean, majoritatea curselor aeriane care a ...

Două milioane de călători pe Aeroportul Iaşi: Pasagerul norocos este o femeie care a zburat pentru prima dată cu avionul
21/11/2024 15:35

Aeroportul din Iaşi a inregistrat, miercuri, pasagerul cu numărul două milioane din acest an, fiind vorba de o femeie din judeţul Bacău care a zburat cu avionul pentru prima dată in viaţa sa. Femeia a s ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei